duminică, 28 mai 2017

Obișnuiți să mâncați pe fond nervos? Atunci sunteți o altă victimă a mâncatului emoțional


Fenomenul obezității a luat o amploare considerabilă in ultimii ani peste tot in lume. Organizatia Mondiala a Sanatatii preconizeaza o înrăutățire a situatiei, mai ales in occident. O mare parte a populatiei va fi afectata de obezitate. Nici tara noastra nu face excepție.
In ultimii ani, la nivel mondial, numarul persoanelor care sufera de obezitate s-a dublat. Prevalenta obezitatii in Romania este de peste 37% in cadrul populatiei adulte.
Alarmante sunt cazurile de obezitate infantila, cu proportii dramatice in Statele Unite si, mai nou, in Europa. Costurile alocate tratarii acestei afectiuni se ridica la peste 70 de miliarde de dolari in Statele Unite si la aproximativ 50 de miliarde de euro in Uniunea Europeana.
Toate aceste constatări transforma obezitatea intr-o 
problema de sanatate publica, de multe ori de ordin mintal, fiind o boala cronica ce se caracterizeaza prin acumularea excesiva de grasime in corp. Relationarea acesteia cu stresul este lesne de dedus întrucât cei mai mulți oameni ajung să consume alimente pe sistem nervos, fără control și fără o selecție sănătoasă. Mâncatul emoțional are cumva un rol de liniștire a tumultului interior, însă cu consecinte dramatice pe termen lung. la rândul
Consecintele pe care le are asupra sanatatii omului, costurile pe care le presupune si valorile statistice alarmante pe care le inregistreaza. Astfel ca obezitatea reprezinta o problema mondiala, afectand in prezent sute de milioane de oameni, de pe toate continentele.
Obezitatea este principalul factor al infarcturilor, al accidentelor vascular-cerebrale, dar si al diabetului. Apoi, urmeaza o serie de alte afectiuni grave care ar trebui sa fie abordate cu maxima seriozitate. Vorbim despre cresterea riscului de cancer uterin și de sân.
O viata activa din punct de vedere fizic reprezinta o baza solida in evitarea obezitatii, dar si in tratarea acesteia.
Trebuie mentionat ca obezitatea poate fi expresia evitarii sexualitatii, mai ales in pubertate si adolescenta. A nu lasa formele corpului sa se distinga clar si frumos inseamna a ti le ascunde sub un munte de grasime.
Este recomandat a se tine cont de nevoile psihologice interne, pentru a evita tentatia mancatului excesiv in vederea incercarii de a compensa deficitul de atentie si afectiune de pe plan psihologic. Mâncatul emoțional este doar formă de umplere a golurilor afective. Întrebați-vă ce va lipsește la nivel sufletesc și încercați să rezolvați acele lipsuri. Poate atenția celor dragi, poate odihna,  poate anumite nevoi personale sunt nesatisfăcute, etc. ... În felul acesta, nu veți mai fi atât de tentata culinar. Concentrați-va pe a trai din plin, bucurându-vă de alte plăceri ale vietii și mai puțin pe placerea de a manca. Multa sănătate!

sâmbătă, 20 mai 2017

Cine este omul fără credință?


În esență, pentru mine, viața nu se poate rezuma doar la stabilirea unui set de obiective pe care să alegem să le urmăm orbește și doar la nivel de conținut. Dincolo de goana după atingerea de obiective mai mult sau mai puțin de natură materială, există profunzimi existențiale care se cer a fi decriptate. Fiecare om are propria sa cheie de decriptare precum și, resursele necesare pentru a o face.
Cine este omul fără de credință? De unde vine? Încotro se îndreaptă el? Care este sursa sa de energie? De unde își procură forța de a înfrunta viața împreună cu toate provocările sale? Cum își explică ceea ce știința nu reușește să încadreze în nicio paradigmă științifică? Cum poate recunoaște miracolele dacă nu crede în ele? Cum își poate permite să simtă energia creatoare dacă nu își deschide sufletul în fața acesteia? Cum să primească lumina în viața sa dacă porțile de intrare sunt ferecate? Repet, cine este omul fără de credință?....
Un biet orb care pășește prin viață la întâmplare, fără sens și fără direcție. Un suflet rătăcit care se agață de repere materiale pentru a-și asigura supraviețuirea. Un cerșetor de iubire nedeclarat întrucât este mult prea orgolios să recunoască cele mai profunde nevoi ale sale. Un amnezic deoarece nu își amintește cine este cu adevărat, până și chipul propriului suflet îi este confuz. Un necunoscător într-ale vieții nuanțe, ignorându-și simțămintele și încrezându-se orbește în raționamente explicative ale unor fenomene naturale, însă total necuprinzătoare în raport cu magnitudinea universului. Și un nerecunoscător Sursei creatoare, celei care ne-a dăruit viața cu scopul de a ne desăvârși spiritual.
Sunt convinsă că acest mic discurs este posibil să fi deranjat câteva suflete dintre cele care s-au regăsit în descrierea de mai sus. Îmi asum acest risc cu toată responsabilitatea. Însă, nu aceasta a fost intenția mea. Nu mi-am propus să incomodez pe nimeni. În schimb mi-am propus să vă provoc să vă adresați întrebări esențiale, să căutați în interiorul dumneavoastră răspunsuri concludente, să vă lăsați ghidați mai mult de suflet decât de minte, mai ales că supunem atenției subiectul „CREDINȚEI”.
Vorbim despre un subiect nu foarte ușor de abordat și greu de cuprins în simple cuvinte. Credința nu se raționalizează, credința se simte în adâncul inimii noastre. Izvorul credinței provine de la o așa adâncime sufletească încât omul se poate chiar speria de intensitatea trăirilor aferente. Poate că acesta este și motivul pentru care omul evită atât de mult să intre în contact cu Sine și cu Dumnezeu. Deși, nu ar trebui. Acolo unde există credință, există lumină. Acolo unde lumina este prezentă, dispar frânturile obscure ale personalității umane, dizolvându-se în lumină. Acolo unde există credință, există iubire nemărginită și acceptare necondiționată. Acolo unde există credință, există speranța unei vieți mai bune. Și o viață mai bună este o viață mai frumoasă în ansamblul ei, plină de bucuria de a fi și de a o trăi în iubire și dăruire.

marți, 9 mai 2017

Cel mai mare dușman se află în oglindă!


Poate că v-ați dat seama că viața de până acum s-a desfășurat sub forma unui șir de bătălii mai mult sau mai puțin câștigate. Unele au fost duse în exterior, cu oameni mai mult sau mai puțin străini, mai buni sau mai răi, mai slabi sau mai puternici. Însă, luptele cu lumea largă sunt și cele mai ușoare. Adevăratele și cele mai grele lupte au fost, sunt și vor fi cele interioare, din sufletul dumneavoastră. Aflați în oglindă cu propria persoană, sorții de izbândă nu mai par la fel de înfloritori. Cei mai greu de înfrânt sunt dușmanii interiori. Proprii demoni sunt cei care ridică cele mai mari  provocări. Datorită lor se întâmplă adesea să ne blocăm, să suferim și să trăim în durere. Însă, odată cunoscuți putem învăța să îi stăpânim sau să îi îmblânzim. Imaginați-vă că dumneavoastră sunteți asemenea  îmblânzitorului  de lei de la circ. Odată domesticite, aceste „animale fioroase” se vor transforma în unele liniștite, pe alocuri jucăușe. Vor înceta să vă mai secătuiască de energie. Energia astfel economisită o puteți utiliza în scopuri mult mai productive și nobile.
Așadar, revenind la luptele interioare, vreau să abordăm subiectul mai în concret. Ce se întâmplă de, în ciuda  angajamentelor luate față de noi înșine cum că vom face schimbarea X sau schimbarea Y, ceva se petrece și într-un final realizăm că nu am reușit să atingem rezultatele dorite? Din nou!
Stăm noi așa frumușel și ne spunem „Gata! Din acest moment mă angajez față de mine însumi / însămi să fac cutare lucru....” Și, nimic! Într-o primă fază, cel mai probabil că veți găsi scuze plauzibile cum că ceva s-a întâmplat și nu s-a mai putut sau că a intervenit cineva. Oricum ar fi, direcția explicațiilor este în exterior. Cu alte cuvinte, dumneavoastră nu aveți nimic de-a face. Să fie lucrurile chiar așa de simple? Nu cred. Să vedem de ce nu!
V-ați gândit că este posibil ca ceva din propria persoană să vă pună bețe în roate, ori de câte ori doriți să întreprindeți ceva? V-ați pus vreodată problema că este posibil să vă autosabotați? Probabil că deși spuneți că sunteți angajați să faceți ceva, undeva în culise există o motivație, adesea neconștientizată, mai puternică decât motivația din prin plan, cu care intră în conflict cea declarată.

joi, 4 mai 2017

File de poveste...Cum sună povestea ta?


Viața este precum o carte în care adăugăm zilnic conținut prin gândurile și trăirile noaste, prin acțiunile și faptele realizate. Autorul sau autoarea acestei cărți este fiecare dintre noi. Filele cărții simbolizează spațiul de desfășurare a poveștii. Literele, mai apoi cuvintele, după care propozițiile/ frazele / paragrafele, ce alcătuiesc narațiunea, sunt de fapt trăirile și gândurile noastre. Acțiunea poveștii este dată de comportamentele noastre, de interacțiunea cu oamenii din jur sau de motivația personală de a acționa într-un fel sau altul. Intriga poveștii constă exact în ceea ce ne provoacă zi de zi să reacționăm și să nu fim indiferenți. În calitate de producător, regizor și scenarist al propriului film, fiecare om are drepturi depline asupra firului epic din viața sa. Însă, aceasta reprezintă o responsabilitate majoră.
Noi toți generăm în mediul exterior efecte pe măsura calității comportamentelor noastre. O vorbă din popor spune „Culegi ceea ce semeni!”. Dacă vei semăna gânduri, emoții și gesturi frumoase, roadele vor fi asemenea. În caz contrar, recolta vă va surprinde neplăcut. De fapt, de ce să surprindă un om consecințele faptelor sale!? Este o lege veche de când există lumea. Gândind  pozitiv, veți atrage energii pozitive. Și invers, o gândire negativă va atrage energii nefaste. Multe povești de viață stau mărturie a acestei legi universale, de tip cauză-efect.
Este adevărat că există și condiționări externe, însă, până la urmă tot noi le interpretăm și decidem ce feedback să oferim. Deși suntem supuși unor astfel de  influențe, cu cât suntem mai conștienți și mai prezenți în viețile noastre, cu cât suntem mai stăpâni pe universul nostru interior, cu cât suntem mai focusați pe propria evoluție în raport cu cei care eram deunăzi, cu atât suntem mai puțin influențabili. A avea sentimentul că orice eveniment nu are forța necesară să vă perturbe liniștea interioară, mi se pare a fi una dintre cele mai dorite realizări în lucrul cu propria persoană. Este o culme a dezvoltării personale pe care orice om își dorește să o atingă.
Spuneam că adăugăm conținut poveștii personale zi de zi. Aveți grijă  să adăugați și esență! Umpleți cu frumusețe și culoare filele albe care v-au fost date. Până la urmă nu contează numărul acestora ci fericirea din ele. Poate fi vorba despre o poveste tristă sau fericită, despre o poveste ușoară sau complicată, despre o poveste sensibilă sau mai cerebrală, despre o poveste curajoasă sau dimpotrivă... Important este să creați o poveste exact așa cum o simțiți, o poveste de suflet și din suflet. La final, atunci când va fi să fie, veți fi mulțumiți și împăcați că ați făcut tot ceea ce era posibil pentru a trăi o poveste de viață frumoasă, care a contribuit la crearea unei lumi mai bune prin simplul fapt că ați împărtășit celor din jur zâmbete, bucurie și fericire.