Ne naștem liberi și pierim încătușați. Natura ne învață care este prețul plătit pentru a fi parte din "lume"....

 Îmi plac florile. Îmi place să dăruiesc și să primesc  flori pentru că regăsesc în ele esența frumuseții naturale, a delicateții și a dăruirii de sine necondiționate. Aleg să dăruiesc flori în ghiveci și tot așa mi-ar plăcea să le primesc, pentru a putea prelungi cât mai mult timp durata lor de viață. Astfel, sufletul se bucură mai mult si mai intens la vederea splendorii pe care ne-o dăruiesc.  A fi martori la măiestria naturii, a simți firescul din lucrul divin prin intermediul acestor firave dar puternice urme ale Creatorului pe Pământ, este atât un privilegiu cât și o responsabilitate.
De ce să le culegi pur și simplu? De ce să le curmi viața doar pentru a ne bucura pentru scurtă vreme la privirea lor aranjate într-o vază pe măsuța de cafea din camera de zi? De ce să nu le lași libere în pământul din care au prins rădăcini și unde au înflorit? De ce să le compromiți existența?
 Cel ce primește o floare se poate considera un om norocos, căci dincolo de gestul dăruirii acestei flori stau sentimente de dragoste și afecțiune. Cel ce dăruiește o floare se poate considera de asemenea un om norocos întrucât în actul său de generozitate stau ascunse trăsături frumoase de caracter și, pur și simplu, devine un om fericit. O astfel de secvență de viață afișează doi oameni fericiți și recunoscători pentru momentul frumos din relația lor.
Însă, cel care va încerca să posede o floare va fi martorul unei pieiri înainte de vreme, va vedea cum lent frumusețea florii se va veșteji pentru a se transforma într-o plantă uscată. Nimic din ceea ce a întruchipat inițial nu se va mai regăsi întrucât dorința celui sau celei de a o controla a distrus-o. Atunci când am încercat să scoatem floarea din mediul ei natural, am reușit să îi știrbim frumusețea. Atunci când am încercat să ne-o însușim, i-am răpit libertatea înnăscută și am condamnat-o la moarte. Dacă am fi ales să o lăsăm în mediul ei natural, i-am fi observat zi de zi sclipirea, dăruită necondiționat lumii întregi.
Asemenea libertății înnăscute a florilor din lumea întreagă, este și libertatea sufletului nostru. Așa cum florile se nasc libere, și noi, oamenii, ne naștem liberi. Doar că, această libertate se pierde pe măsură ce luăm contact cu lumea. Oare florile nu pățesc la fel?
Ei bine, iată cum natura ne oferă adevărate lecții de viață. Avem în jurul nostru toate reperele pentru a ne ghida constructiv pașii prin viață, doar simțurile noastre au nevoie să fie trezite din somnul adânc în care au căzut. Înconjurați-vă de NATURĂ pentru că avem ce învăța de la aceasta. Îmi pare că natura este o mărturie fără precedent a forței creatoare. Divinitatea ne transmite mesaje prețioase pentru buna noastră stare de spirit, toate fiind atent reflectate în fenomenele naturii. Doar de noi depinde să înțelegem semnificațiile ascunse și să deprindem valorile spirituale pe care cu atâta generozitate ni le oferă EL, Marele Creator.

Cine esti tu atunci cand nimeni nu te poate vedea?

Majoritatea oamenilor traiesc
captivi ai unei imagini de sine pretinse a fi reale in ochii lumii. Cu alte cuvinte, aceasta imagine de sine are o baza iluzorie, intrucat este construita mai mult pe mascarea adevaratului TU, a celui sau celei care ti-e teama ca esti, si mai putin pe cine esti TU in realitate.
Este foarte dificil sa te afli in fata cu cele mai negre frici ale tale in ceea ce priveste persoana ta. Aproape toti oamenii isi petrec o mare parte din viata evitand acest lucru si consumand o cantitate uriasa de energie. Ne temem de defectele proprii cu atat de multa inversunare, ceea ce ne impiedica sa ne analizam cu sinceritate. Daca am avea curajul de a porni in sinuoasa calatorie a autoanalizei, am constata faptul ca aceste defecte nu sunt decat niste "inchipuiri" ce tin de imaginea de sine negativa, formata in timpul copilariei gratie a ceea ce ti-a fost transmis de cei din jur (familie, educatori, colegi, vecini, etc.).
Simpla constientizare a acestui lucru si identificarea defectelor transmise atunci cand erai copil, te va ajuta sa te eliberezi de ele.
Atunci cand devii cel sau cea care esti in realitate, te simti liber, puternic si in siguranta. Practic, ai revenit acasa. Pana in acest moment, ai umblat hoinar si confuz. Acum esti bine. Acum esti TU, cel adevarat. Un om cu inima deschisa, un om iubitor, un om curajos, un om pe care temerile dictate de propria minte, aflata in eroare de asemenea, un om care a reusit sa se regaseasca pe Sine.

Cine esti la cel mai profund nivel?

Daca ai arunca o privire in strafundurile fiintei tale, ce crezi ca ai descoperi?
Ce comori ascunse salasluiesc in tine? Ce dureri si suferinte ai ingropat in adancurile sufletului tau? Vise uitate sau nedescoperite inca, resurse inimaginabile, temeri sau frici paralizante, emotii neexprimate, ganduri pe care in veci nu ai avea curajul sa le rostesti cu voce tare, trairi interzise, secrete pe care le vei pastra astfel pana in ultima clipa..... Si cate alte multe trairi si ganduri pot exista acolo, la subsolul fiintei umane!?
Majoritatea oamenilor cred ca stiu cine sunt ei cu adevarat. Ceea ce acestia pierd din vedere este fenomenul identificarii cu EU-l. Toti ne identificam cu un nume, cu o familie de apartenenta, cu o nationalitate, cu un gen, cu un statut sau cu rolurile pe care le jucam pe marea scena a vietii.
Toti suntem actorii principali in propria piesa de teatru si actorii secundari in Marea piesa de teatru a Divinitatii. Insa, asa cum un actor isi poate aminti in timpul prestatiei sale artistice cine este in realitate, asa si noi ne putem aminti in timpul prestatiei de zi cu zi ca suntem cu mult mai mult decat ceea ce parem a fi sau decat ceea ce afisam lumii.
Imaginea noastra nu este altceva decat un produs al propriei minti. Ori, mintea noastra nu este altceva decat EU-l, adica o iluzie.
In momentul in care demontezi imaginea EU-lui exact asa cum dezasamblezi un puzzle, realizezi nemarginirea si complexitatea propriei fiinte, dincolo de limitele materiale si psihologice. Astfel, renuntand la identificarea cu EU-l, nimeni si nimic nu te va mai rani, pentru ca vei stii ca nu are legatura cu tine, cel real, ci cu o iluzie. Doar nu o sa iei in serios si o sa intri benevol intr-un joc imaginar! In acel moment vei descoperi Sinele si vei realiza ca esti doar una dintre manifestarile Divinitatii in marele joc al vietii. Metaforic vorbind, Sinele este Oceanul si EU-rile noastre sunt valurile. Desi, fiecare val pare diferit si unic, de fapt, toate apartin aceluiasi ocean, fiind unul si acelasi lucru.
Poate ca aceasta calatorie interoara nu este cea mai usoara misiune, insa destinatia va fi meritat osteneala. Afla cine esti cu adevarat! Doar asa, vei reusi sa produci in viata ta schimbarile mult dorite si vei face economii serioase in materie de suferinta si consum energetic.

Paralizia sufletului - Cum să ne recăpătăm mobilitatea sufletească!

Incep acest articol printr-o intrebare: "Tu cu cine vorbesti atunci cand simti nevoia sa te descarci?"

Uneori, se intampla ca multe lucruri problematice sau dezagreabile sau dureroase sa se adune in sufletul tau. Atunci mintea iti este invadata de armate intregi de ganduri, si nu neaparat intr-o ordine rationala, ci dimpotriva, haotica. Confuzia pune stapanire pe mintea ta. Ajungi sa nu mai intelegi ceea ce ti se intampla. Te ratacesti printre idei cu incarcatura negativa. Cauti cu disperare o oaza de claritate si de lumina in intunericul care pare ca ti-a rapit linistea sufleteasca. 

Sa fie lucrurile chiar asa de dramatice? Sa fie tabloul pictat exclusiv in nuante de gri? In masura in care ramai captiv doar acestei imagini, este putin probabil sa crezi altceva. Cel care priveste cu gatul intepenit, doar in fata, nu va putea sa vada imaginea de ansamblu, ci se va concentra obsesiv doar asupra acelei franturi de tablou pe care o poate vizualiza. Insa, aceasta frantura nu reprezinta decat o mica parte a realitatii sale. Daca ar reusi sa-si dezamorteasca gatul, ar putea vedea realitatea intr-o perspectiva mult mai nuantata. 

Si cum ar putea iesi din acest cerc vicios, al propriior sale dureri, neputinte si indoieli? In mod evident, de unul singur, aproape ca este imposibil. Are nevoie de sprijin, sa spunem ca are nevoie de un masaj mai delicat sau mai viguros al gatului. Sa ne gandim la cateva variante: tineti un jurnal, un prieten, un indrumator spiritual, un terapeut, un psiholog, un profesor de incredere, etc. 

Important este sa nu teseti la nesfarsit o complicata si incurcata tesatura prin intermediul gandurilor care va macina si a emotiilor care de cele mai multe ori se dovedesc a fi coplesitoare. Eliberati-va de poverile sufletului. Doar asa puteti merge liber mai departe si cu sufletul impacat.

Cum reusesc ceilalti sa aiba control asupra ta? Butoanele...

Care este cea mai "sofisticata masinarie" din lume? Omul. Ca orice masinarie, omul are niste puncte de contact, sa le spunem "butoane". Aceste butoane transforma omul intr-un prizonier al propriilor emotii si sentimente. Oricine sau orice din exterior le poate apasa, declansand un sir de reactii in lant. Va puteti simti prost atunci cand cineva va nedreptateste sau va jigneste intr-un fel. Sau, va puteti simti bine daca cineva va complimenteaza sau va flateaza. Sau, puteti avea o atitudine obiectiva, stiind ca nimic din ceea ce emite o persoana sau alta cu privire la dumneavoastra, nu va vizeaza de fapt. Insa, in toata aceasta poveste, cel care detine controlul nu sunteti dumneavoastra, ci celalalt, omul care are acces la butoanele de referinta.
Partea trista a acestei privari de libertate, consta in faptul ca omul, desi se poate elibera de constrangerile sociale si ale celor din jur, alege sa ramana la dispozitia unora sau altora. In loc sa preia fraiele propriei dispozitii, se lasa purtat de judecati de valoare si opinii rasarite din strafundul propriei lor vieti. Pozitive sau negative, acestea au puterea de a va declansa o modificare a starii de spirit. Cum? Ceilalti v-au apasat unul sau mai multe butoane. Ce puteti face? Dezactivati-le!

Mai poate fi recastigata increderea pierduta in cineva sau ceva?

Imi place sa ma plimb printre randuri pline de sens si intelepciune. Intr-una dintre calatoriile mele sufletesti, am descoperit un citat al lui Nicolae Iorga despre incredere:
"Increderea nu se pierde decat o data".
Revenind la filozofia mea despre lume si viata, mi-am dat seama ca poate, o data pierduta, increderea in cineva sau in ceva mai poate fi recastigata intr-o oarecare masura, insa, niciodata in totalitate. Costul recuperarii? Timp, efort, angajament asumat, autocontrol si ceva mai multa inteligenta emotionala.

Conform DEX, încrederea se defineste ca fiind un sentiment de siguranţă faţă de cinstea, buna-credintă sau sinceritatea cuiva. Cu alte cuvinte, omul care are incredere are convingerea fermă că o persoană sau un lucru îşi păstreaza integritatea, calităţile sau caracterul pentru un interval de timp predictibil.
Ce se intampla in momentul in care cel sau cea care a acordat increderea sa afla ca a fost mintit, inselat sau tradat? Bineinteles, dincolo de durerea ce o implica dezamagirea resimtita in mod firesc, apar sentimente de dezgust si repulsie, precum si nevoia de a-si retrage investitia emotionala.
Cine a experimentat aceasta experienta de viata, cunoaste foarte bine suferinta pricinuita de pierderea increderii in cineva sau ceva, mai ales dupa ce a acordat-o cu toata fiinta sa. Nu este usor dar nici imposibil de gestionat o astfel de pierdere. Ca orice pierdere care lasa o rana deschisa in urma sa, este nevoie de timp pentru ca rana sa se cicatrizeze si pentru a intelege sensul acestei experiente de viata, care de cele mai multe ori se dovedeste a fi unul binefacator. Asadar, incercati sa nu va pierdeti in norii confuziei si ai indoielii. Decat sa traiti in minciuna si bezna, mai bine alegeti sa traiti in adevar si lumina.

Puterea de a merge mai departe exista in fiecare dintre noi.

Cand viata te loveste fara mila, RESPIRA. Cand viata iti zambeste, RESPIRA. Cand simti ca lumea ta se prabuseste, RESPIRA. Cand simti ca lumea ta infloreste, RESPIRA. Orice s-ar intampla trage aer in piept si RESPIRA.

Cursul vietii nu este intotdeauna acelasi. Uneori este mai lin, alteori este mai tumultos. Tu, draga cititorule, nu te teme. Divinitatea a avut grija sa doteze pe fiecare om in parte cu resursele necesare pentru a gestiona orice tip de experienta. 

Chiar daca uneori simti ca te prabusesti, acesta nu este un indicator al esecului sau al sfarsitului. Nu pierde lupta cel care cade ci acela care nu se ridica, ramanand scufundat in mocirla durerii sufletesti.

Puterea de a merge mai departe exista in fiecare dintre noi. Poate ca ceata suferintei este prea deasa si nu poti identifica aceasta forta interioara. Insa, nu uita, chiar si cea mai deasa ceata se ridica la un moment dat, permitand luminii sa patrunda.

Asadar, orice ai trai acum, orice ai experimenta chiar in aceste clipe, orice ai simti sau gandi, aminteste-ti ca viata merge mai departe si ca puterea se afla chiar in.... ai ghicit,.... in tine.