Nu ne plac conflictele! Oare le putem evita?

Conflictele sunt inevitabile, motiv pentru care evitarea sau ignorarea acestora reprezintă o greșeală. Fie că ne place sau nu, fie că vrem sau nu, suntem înconjurați  de conflicte, ne transformam în urma acțiunii lor. Mai mult, conflictul este uman, făcând parte din viața noastră de zi cu zi .
Din păcate, cei mai mulți oameni identifică conflictul cu ceva rău, distructiv, neînțelegând aspectele constructive ale conflictelor. Din acest motiv rezolvarea conflictelor care apar se face restrictiv, de cele mai multe ori violent și agresiv. Managementul conflictelor trebuie să dezvolte aptitudini și deprinderi oamenilor pentru a găsi rapid soluții de rezolvare a conflictelor.
În momentul conștientizării unui conflict, individul încearcă să scape de starea neplăcută asociată acestuia. Deoarece oamenii percep conflictul ca pe ceva rău, dăunător, în momentul producerii trăirile asociate sunt negative și distructive.
Conflictul îmbracă diferite forme: de la agresiuni simbolice dure – înjurături, folosirea unui limbaj suburban, certuri, scandaluri pana la agresiunea fizică – lovirea, bătaia, maltratarea, agresarea sexuală,etc. Violenta este un semn indubitabil al crizei, întrucât cearta se înfierbântă, iar oamenii întrec măsura și se lasă dominați de sentimente. În timpul crizelor, comportamentul normal “zboară pe fereastră”. Se plănuiesc și uneori se săvârșesc acte necugetate. 
Deoarece orice mediu, de la cel personal la cel profesional,  reunește în grupuri indivizi cu personalități, mentalități, educație, sisteme de valori și comportamente diferite, menținerea unui echilibru perfect, a unei ordini absolute este un lucru iluzoriu . Natura umana are o asemenea structura încât tolerează anumite acte care se abat de la ordinea stabilită.
Mai mult decât atât, anumite stări afective ale individului ca: neliniștea, ostilitatea, agresiunea, răutatea, etc sunt văzute ca rupturi ale unui continuu existențial foarte importante pentru evoluția ființei umane. Conflictul, perceput ca ciocnire, ruptură, luptă face parte din arsenalul psihicului uman. Interesul propriu, care determină comportamentul fiecărei persoane, face ca aceasta să reacționeze în funcție de trebuințe și motivații personale. Pentru a le rezolva, oamenii intră în relații, uneori încordate, cu alții. Conflictul vizează tocmai această dispută de interese diferite care intră în joc. El este o cale de a satisface trebuințele.
Uneori, deosebirile de opinii, puncte de vedere, interese, valori sau concepții pot conduce la conflicte. Conflictul este, de regulă, foarte real și foarte important pentru cei implicați. Evitarea sau ignorarea conflictelor nu duce la înăbușirea lor – mai degrabă le agravează. Din acest motiv managerii și angajații, in general, trebuie să înțeleagă și să abordeze conflictele cu potențial distructiv.
Conflictele nu sunt, în mod necesar, negative sau neproductive, nici din punctul de vedere al organizației, per ansamblu, nici din cel al indivizilor ori grupurilor din cadrul ei. Trebuie înțeles că un conflict este considerat constructiv sau distructiv în funcție de punctul de vedere al celor care îl observă.

Cum să relaționăm cu persoanele dificile?

Conflictele sunt inevitabile, motiv pentru care evitarea sau ignorarea acestora reprezintă o greșeală. Fie că ne place sau nu, fie că vrem sau nu, suntem înconjurați  de conflicte, ne transformam în urma acțiunii lor. Mai mult, conflictul este uman, făcând parte din viața noastră de zi cu zi .
Din păcate, cei mai mulți oameni identifică conflictul cu ceva rău, distructiv, neînțelegând aspectele constructive ale conflictelor. Din acest motiv rezolvarea conflictelor care apar se face restrictiv, de cele mai multe ori violent și agresiv.
Toți oamenii, fără excepție, au avut sau vor avea de a face cel puțin o dată în viață cu o persoană dificilă. De fapt, persoanele ciudate și dificile cu care intrăm în contact reprezintă una din principalele surse de stres pentru majoritatea oamenilor. O persoana dificilă este acel om cu care relaționezi greu, nu reușești să comunici și cu atât mai puțin să lucrezi în echipă, iar acest lucru li se întâmplă și altor persoane care intră în contact cu ea. Poate fi un coleg de serviciu, un amic, șeful, o rudă, sau chiar cineva din familie. Indiferent de situație, relația cu el sau ea este obositoare, enervantă și te aduce la capătul puterilor și al răbdării.
În mod cert, nu trebuie să ne comportăm la fel cu toți cei care sunt dificili, pentru că fiecare dintre ei gândește și se comportă diferit, pornind de la anumite fixații pe care le au și care țin de perspectiva lor asupra lucrurilor. Oamenii dificili se află în dificultate. Fiecărei tipologii îi lipsește ceva, iar acest lucru duce la frustrare și refulare în afară. Ei au nevoie de ajutor și pentru că majoritatea nu sunt conștienți de asta și nu ar accepta acest lucru, au nevoie să-i ajutăm noi, cei apropiați. Înțelegerea noastră este un prim mare ajutor, dar și abordarea potrivită. Dacă reușim să-i înțelegem pe fiecare în parte cu logica din spatele modului său de gândire, putem ameliora considerabil relația cu el sau ea, învățând ce abordare este mai potrivită pentru fiecare categorie de persoane dificile. Pornind de la faptul că acel om vede realitatea diferit de mine, dacă înțeleg cum gândește, pot alege tehnica de comunicare adecvată care să mă ajute să relaționez cu el.
Completez cu ideea ca nimeni nu se încadrează doar într-o categorie sau în alta, ci avem trăsături din mai multe tipologii de oameni. Însă, când unele sunt duse la extrem, devenim dificili pentru cei din jur. Și fiecare dintre noi suntem dificili în felul nostru, dacă e să privim obiectiv lucrurile. Așa că avem datoria să  fim atenți la ceilalți, să-i înțelegem și să venim în întâmpinarea felului lor de a fi dacă ne dorim să avem relații bune cu ei. Toată lumea are trăsături de personalitate caracteristice multor categorii de persoane dificile, dar te numești cu adevărat anxios, sau paranoic, sau histrionic când ai majoritatea trăsăturilor care definesc aceste personalități, în cea mai mare parte a timpului.

Când obsesiile devin o maladie - Sindromul obsesiv compulsiv

Obsesionalii sunt preocupați ca totul să fie făcut ireproșabil, sunt perfecționiști și acordă o atenție atât de mare detaliilor, încât de multe ori pierd din vedere imaginea de ansamblu.
 Perfecționism: este exagerat de atentă la detalii, proceduri, reguli și la organizare, adesea în detrimentul rezultatului final.
 Obstinație: încăpățânată, insistă cu înverșunare ca lucrurile să fie făcute după cum consideră ea și respectându-se regulile.
 În relațiile cu ceilalți este rezervată: îi este greu să-și exteriorizeze emoțiile pozitive; adesea foarte formală, glacială, timidă.
 Nehotărâre: îi este greu să ia decizii din teama de a nu comite vreo greșeală, tergiversează lucrurile și le analizează exagerat de mult.
 Rigoare morală: este extrem de conștiincioasă, onestă, modestă și scrupuloasă.
 Lucrează la standarde înalte de calitate.
 Este foarte implicat în munca lui.
 Elaborează proceduri extrem de riguroase.
 Își argumentează vehement punctul de vedere și stilul de lucru, dar nu ca să arate că e mai deștept, ci din grija de a face totul bine.
 Crede că metodele lui sunt singurele care garantează perfecțiunea.
 Manifestă interes pentru proceduri și verificări.

Există o întreagă gamă de forme intermediare. Unele persoane sunt preocupate mai ales de ordine, sau de proceduri, fără însă a scăpa din vedere rezultatul final. Firește că este plăcut să intri într-o casă curată și ordonată, însă păstrându-ți totuși cumpătul, dacă  vezi cum copiii și-au împrăștiat jucăriile prin casă. De altfel unii obsesionali își conștientizează propria tendință și încearcă să se corecteze.

Există o adevărată maladie numită “sindromul obsesiv compulsiv” sau SOC. Pacienții ce suferă de SOC se simt obligați să se supună unor adevărate ritualuri de aranjare a lucrurilor, de spălări repetate, de verificări mult prea dese și amănunțite, pentru ei acestea fiind singurele căi pentru a-și diminua anxietatea. Ei mai au și gânduri obsedante involuntare, pe teme de curățenie, perfecțiune, culpabilitate, ceea ce le creează probleme și el ocupă mult timp.
În unele cazuri duse la extrem oamenii se spală pe mâini obsesiv de zeci de ori pe zi, nu acceptă ca altcineva să facă menajul în afară de ei – ceea ce le ia câteva ore pe zi, sau nu-i lasă pe musafiri să intre încălțați în locuința sa. În alte cazuri, obsesivul aflat la volan este foarte stresat să nu fi lovit pe cineva în trafic.
Nu toți cei care suferă de SOC sunt personalități obsesionale. Se poate vorbi de SOC atunci când obsesiile și ritualurile inutile ocupă mai mult de o oră pe zi.

Sursa: Cum să ne purtăm cu personalitățile dificile-François Lelord şi Cristophe André

Vrei să elimini reacțiile dificile din comportamentul copilului tău? Află care este sursa frustrărilor sale!

Tu mai ști care sunt cele mai importante nevoi ale copilului tău? Ce nevoi speciale are? Care este sursa frustrărilor sale și, implicit, ale tale, în calitate de părinte? Lipsa de împlinire a acestor nevoi centrale declanșează acele reacții și comportamente dificile care te scot din sărite și pe care ti-ai dori să le elimini definitiv. Te invit să afli mai multe!

Nevoile psihologice de bază care induc o stare de bine copilului sunt:
1) Nevoia de conectare (de relaționare, de a iubi și de a fi iubit necondiționat, de a aparține unui grup de oameni – familia, colegii, prietenii, de a dărui și de a primi, de a contribui
2) Nevoia de control (autonomie în luarea deciziilor, alegerilor, de a fi sursa acțiunilor proprii)
3) Nevoia de competență ( de capabilitate, atitudine de tip „Eu pot!”, de învățare,  de a fi în stare, de a crește, de a se dezvolta).

Cele trei nevoi psihologice de bază merg împreună, condiționându-se una pe alta. În caz contrar apar comportamentele negative, lipsa cooperării, motivație suboptimă, stres, depresie. Copilul va adopta „poziția ghiocel", poziție ce se instalează grație scăderii stimei sine pe fondul frustrării continue și sistematice a nevoilor de bază.

Ce putem face pentru a veni în întâmpinarea acestor nevoi deosebit de importante?
1) Nevoia de conectare:
• Empatizează cu copilul prin a reflecta ceea ce ți se transmite de către acesta;
• Pune întrebări. Nu da comenzi!
• Iubește necondiționată (IUBIREA necondiționată nu se oferă ci doar ESTE);
• Subliniază unicitatea fiecăruia de a fi special în lume că sumă a alegerilor sale);
• Implică copilul în viața de familie prin intermediul sarcinilor și responsabilităților gospodărești și reducerea timpului petrecut la tabletă, laptop sau televizor;
• „Coboară din copac" și începe să vorbești de la nivelul copilului prin menținerea contactului vizual, începe să-l atingi, să-l îmbrățișezi;
• Evită să îți manifești furia în fața copilului deoarece furia părintelui declanșează hormonii stresului în copil, ceea ce va genera scăderea imunității acestuia și creșterea ratei de îmbolnăvire;
• Evită să declanșezi în copil sentimente de rușine, de vinovăție, de umilință și de teamă.
2) Nevoia de control:
• Creează spațiu pentru joaca liberă. Școala nu este totul!!! Scopul este învățarea prin joc și relaxare. Dați-i șansa să preia controlul la joacă.
• Află-i opinia! Întreabă-l și pe el!
• Calmarea pozitivă a nevoilor prin a te conecta înainte de a-l corecta. Ia-l în brațe. Dacă pleci, spune-i de ce și dă-i de ales o activitate care chiar îl calmează.
• Paranoia pozitivă. Spune-i ce să facă fără a folosi expresii de genul „Nu pune mâna...”, „Nu țipa....”, „Nu pleca...”, etc..
• Dezvoltă responsabilitatea care vine la pachet cu libertatea și, automat, controlul asupra corpului său, a sănătății sale, a obiectelor sale personale,  a alegerilor și a consecințelor sale.
• Stabilește limite și oferă variante de alegeri.

3) Nevoia de competență:
• Creează spațiu și dă-i drumul în sensul că tot ceea ce poate face un copil singur, va face singur. Restul faceți împreună, nu pentru sau în locul copilului.
• Fii un model și predă competențe prin a-ți face gândirea vizibilă. Cum? Gândește cu voce tare referitor la găsirea de soluții la problemele cu care te confrunți.
• Privește greșeala că fiind o oportunitate de învățare. Învățarea se realizează în practică prin crearea de contexte similare.  Ce poate învăța din asta? Ce am putea face diferit? Cum mă asigur că știe sau că poate? Când / Cum poate să demonstreze?
• Nu folosi pluralul atunci când povestești despre copil. „Noi am mâncat tot din farfurie.” se poate transforma în „El/Ea a mâncat tot din farfurie.”
• Învață-l să își rezolve problemele și responsabilitățile: școală, ceilalți copii, activitățile extrașcolare. Întotdeauna soluția vine de la copil pentru că este problema lui.
• Adresează-i întrebări și ascultă-l. „ Cum te-ai simțit?”, „ Ce ai făcut?”, „Ce s-a întâmplat?”, „Ce ai putea face?”, „Ai putea să .... sau ai putea să....?”, „Care sunt riscurile și care sunt beneficiile?”
• Laudă-l că o formă de recompensă verbală. Laudă este o sursă de motivație externă. „Ție cum ți se pare?” ( accent pe rezultate), „Cum te-ai simțit?” ( accent pe sentimente), „Cum ai făcut?” (accent pe proces)

Vrei să evadezi din cotidian? Atunci, citește o carte bună!

Te invit să descoperi cât de important este cititul și cum influențează el evoluția noastră!
Arta cititului ne poate conduce pe tărâmuri fermecate, unde realitatea și magia se contopesc una cu cealaltă într-un dans al imaginației desăvârșit. Oricine dorește să evadeze din lumea cotidiană are o opțiune foarte la îndemână pentru a se refugia în imaginar: lectura. Oricând, poate deschide o carte bună și poate pătrunde în esența acesteia, devenind parte din poveste.
Știai că oamenii nu sunt singurii care citesc!? Multe creaturi sau plante învață să citească mediul înconjurător pentru a vedea dacă sunt sau nu în pericol, ce trebuie să mănânce când vine timpul să doarmă sau cum trebuie să reacționeze când se schimbă anotimpurile. Credeți că ursul a fost învățat de cineva cum să hiberneze!?
Asemenea se întâmplă și în cazul oamenilor. Încă din primele luni de viață, bebelușii privesc chipul părinților săi, obiectele din jur și în felul acesta încep să descifreze lumea. Cum anume? Citind! Citesc emoții, gesturi, sunete, comportamente și atitudini. Citesc zâmbete, așa cum pot citi și lacrimi. Ei simt și înțeleg tot. Aceste lucruri ne conduc la ideea că cititul este o calitate nativă, extrem de naturală.
Cititul este una dintre cele mai importante instrumente ale umanității pentru a evolua, pentru a crește,  pentru a se dezvolta,  pentru a se maturiza. Prin intermediul lecturii, avem ocazia de a cunoaște lumi noi, povești de viață impresionante, personaje sau suflete ce pot reflecta părți din noi înșine mai mult sau mai puțin recunoscute și acceptate. Lectura ne ajută să aflăm și să experimentăm trăiri sufletești complexe și variate ale personajelor cu care ne identificăm sau ne contra identificăm. Scenariile de poveste reprezintă refugiul ideal al celor care doresc să evadeze puțin din propria existență și să închirieze un spațiu temporar în cadrul altor vieți, fie ele chiar și imaginare.
Ce poate fi mai minunat decât să îți abandonezi grijile și problemele preț de câteva zeci de minute sau chiar ore!? Ce poate fi mai minunat decât să poți accesa alte lumi, alte timpuri, alte vieți oricând dorești!? Ce mai aștepți? Citește și tu o carte bună!

Sindromul nemulțumirii generalizate

Oricât de mult ne-am dori, viața nu este un basm magic în care personajele reușesc cu măiestrie să învingă toate forțele răului, moment ce reprezintă începutul unei fericiri depline. În realitate, viața este presărată cu momente bune și mai puțin bune deopotrivă, provocările nu se termină niciodată, problemele sunt iminente asemenea și soluțiile acestora.
Care ar putea fi magia unei vieți reale? Simplu! Magia constă în existența provocărilor de tot felul și în lipsa monotoniei. Magia constă în faptul că însăși viața te provoacă continuu să te dezvolți, să devii mai bun și mai matur. Magia constă în faptul că oricât de mult te-ai strădui, în această viață nu ai cum să te plictisești. Întotdeauna vei avea parte de personaje noi, mai mult sau mai puțin provocatoare, de contexte noi, unele mai blânde, altele mai aspre, de probleme noi, mai simple sau mai dificile, etc.
Există însă și reversul medaliei! Știrbirea magiei vieții prin adoptarea unei atitudini posace, individualiste și lipsite de orice urmă de satisfacție. Aceștia sunt veșnicii nemulțumiți de lume, de ei înșiși, de viață, în general. Dintr-un astfel de tablou, lipsesc culorile și suplețea cromatică.
Este dificil de relaționat cu cei nemulțumiți. Orice ai face, nu va fi văzut cu ochi buni. Orice ai spune, va fi nepotrivit. Orice ai intenționa, va avea un final prost din punctul lor de vedere. Întotdeauna, ei se percep ca fiind victime iar ceilalți sunt doar niste hărțuitori. Întotdeauna răspunderea este în altă parte, numai în poarta lor NU.
Dacă stăm și ne gândim puțin, o astfel de persoană este nefericită prin excelență. Sindromul nemulțumirii generalizate se poate înscrie cu succes în tabloul simptomatic al altor afecțiuni sufletești precum depresia și chiar paranoia.
Ce poți face? Detașare de acest tablou gri și focalizarea atenției asupra magiei vieții. Stați liniștiți! Nu vă veți plictisi! Viața este o provocare continuă!

Cum să ne comportăm cu persoanele depresive?

Dacă ar fi să conturăm tabloul unui om depresiv, am evidenția următoarele aspecte:
• Pesimism. Întotdeauna, vede aspectele negative ale lucrurilor, vede riscurile și nu valorizează câștigul.
• Dispoziție tristă. Este posac chiar și atunci când evenimentele exterioare nu pot oferi o explicație imediată a stării sale.
• Anhedonie. Acest termen desemnează incapacitatea de a simți plăcere, dar și dezinteresul pentru aceasta. Depresivul se complace în plictiseala și nefericirea sa.
• Autodepreciere. Nu crede că se poate descurca, nu crede că poate s-o scoată cu bine la capăt. Nu crede nici în sinceritatea interesului celorlalți față de el. Deseori, este prezent un sentiment aparent nejustificat de culpabilitate.

De obicei, depresivul respinge ideea de ajutor specializat. Mai întâi, pentru că nu acceptă ca este ceva în neregulă cu el. După părerea lui, așa este lumea, așa este viața, așa este el, incapabil de a se adapta și aceste lucruri nu le poate schimba nimeni.
Inițiativa în sine îl indispune. Nu este dispus să comunice, să se confeseze. Crede că va trebui să se justifice și că justificările îi vor fi respinse, așa cum se întâmplă, de fapt, în momentul în care i se propune să apeleze la ajutor. Dacă acest prag de rezistență este, totuși, depășit, ajutorul poate veni din partea psihoterapiei sau a psihiatriei.

Cum să ne comportăm cu persoanele depresive
• Să-i atragem atenția prin întrebări asupra laturii pozitive a lucrurilor. Afirmația trebuie să vină de la ea, să fie de acord cu ea deîndată ce o rostește.
• Să o antrenăm în activități agreabile, pe măsura toleranței sale. Desigur, nu o vom duce în locuri peste măsură de aglomerate, nu o vom tenta cu alcool și cu distracții zgomotoase și frivole. Dar trebuie să existe ceva ce-i place, ceva ce-i poate stârni interesul. Alegem grupul de prieteni dintre persoanele potolite, bine crescute, care să nu se comporte agresiv și să  n-o ofenseze.
• Să-i arătăm considerația în mod adecvat. Pentru a contracara lipsa respectului de sine care poate fi o componentă a depresiei, trebuie s-o ajutăm să-și recunoască reușitele și calitățile, folosind date punctuale, altfel nu vom fi convingători.
• Să o încurajăm să consulte un specialist. Nu pentru că ar fi bolnavă, ci pentru că resimte permanent un disconfort care-i diminuează eficiența și îi strică viața. Si pentru că o ședință cu un psihoterapeut nu strică nimănui.

Sursa: Cum să ne purtăm cu personalitățile dificile-François Lelord şi Cristophe André