Paradoxul FURIEI- Strigătul de ajutor al celor slabi de înger sau semn de putere!?

Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii și-au pus problema unui mai bun control de sine în ceea ce privește gestionarea emoțiilor puternice, în speță cele din spectrul negativ. Dorința oamenilor de a dezvolta relații prietenoase cu semenii lor își are rădăcina în zorii civilizației. Ca și în zilele noastre, niciun om nu își dorea să trăiască o viață rea, motiv pentru care umanitatea a înțeles repede faptul că pentru a duce o viață bună este nevoie să învețe să își controleze impulsurile primare.
Unul dintre cei mai mari filozofi ai lumii noastre, Aristotel obișnuia să își adreseze întrebări despre stăpânirea propriilor emoții, ceea ce noi cunoaștem astăzi ca fiind inteligență emoțională sau autocontrol. Următorul citat este elocvent în acest sens: „Oricine poate deveni furios – acest lucru este ușor. Dar să te înfurii pe omul potrivit, în măsura potrivită, la momentul potrivit, pentru motivul potrivit şi în cel mai potrivit mod – acest lucru nu este deloc ușor.”
Mult mai târziu, oamenii de știință au implementat cercetări riguroase în domeniul psihologiei, având ca temă autocontrolul. Una dintre concluziile cele mai semnificative este descrisă de următorul postulat: „Frustrarea naște agresivitate” (teză a Universității Yale). Cu alte cuvinte, privind agresivitatea ca o formă de manifestare a furiei, această emoție primară pare a fi apanajul tuturor frustrărilor acumulate de-a lungul timpului. Cu cât crește gradul de frustrare, cu atât nucleul furiei devine mai puternic. Măsura furiei personale este dată de frecvența și intensitatea frustrărilor resimțite de fiecare.
Din această perspectivă, putem deduce faptul că furia poate fi privită ca un strigăt de ajutor din partea celor aflați în suferință. Atunci când siguranța și integritatea omului sunt în pericol, organismul intră într-o stare de alertă, eliberând hormonii responsabili în astfel de situații, cortizolul și adrenalina. Semn de slăbiciune sau nu, este foarte important cum abordăm această emoție, poate cea mai distructivă, la nivel de potențial. Oare este mai sănătos din punct de vedere emoțional să ne reprimăm furia sau să o manifestăm? Răspunsul la această întrebare ține în principal de contextul situațional și de modul în care alegem să ne eliberăm de furie. Aristotel a surprins foarte bine acest paradox.
Deși se poate pune semnul egalității între emoția furiei și explozia a ceea ce se numește în limbaj popular a fi „criză de nervi”, furia nu înseamnă în mod exclusiv aceasta. Există dăți în care furia se poate reflecta în stări de tristețe, de dezamăgire sau de neputință, aceste stări reprezentând la rândul lor manifestări emoționale. La fel de adevărat este și faptul că uneori, furia poate scăpa de sub control și se poate transforma în comportamente de agresivitate fizică și verbală. Bineînțeles că,  o persoană care și-a pierdut controlul de sine, este precum un teren minat. Cui i-ar face plăcere să calce pe un astfel de teren!? Exceptând cazurile de masochism patologic, astfel de oameni se îndreaptă cu viteza unui tren rapid către destinația „Singurătate”.
Nu toți oamenii se exprimă la fel. Istoria personală a fiecăruia, reziliența psihologică, contextul socio-cultural de care aparținem reprezintă doar câteva dintre criteriile care ne diferențiază. Așa se face că, ceea ce pe unii îi scoate din minți, pe alții îi poate lăsa indiferenți. Dacă un șofer simte că înnebunește zi de zi în traficul aglomerat, un altul poate privi timpul petrecut în trafic ca un răgaz de meditație/studiu sau de ascultare a muzicii preferate.
Portretul furiosului este acela al unui om hipersensibil la critică, temperamental și care are un set de credințe iraționale despre viață și lume în general. Tot ceea ce îi nemulțumește merită pedepsit, întrucât așa este corect. Comportamentul omului furios este asemănător celui al unui agent federal din penitenciare. Spiritul de justițiar îl determină să atribuie sentințe de condamnare imaginare oamenilor care le greșesc într-un fel sau altul.
Managementul furiei nu înseamnă reprimarea acesteia, ci descărcarea ei într-un mod sănătos atât pentru cel furios, cât şi pentru cei din jur. Atunci când ești furios de o viață, o astfel de schimbare nu se realizează peste noapte. Un întreg proces de restructurare cognitivă este necesar. Gândurile vechi au nevoie de o resetare, exact așa cum a-ți reseta softul unui computer. De asemenea, de mare ajutor este și învățarea umor tehnici de relaxare.
Cred că suntem de acord cu toții asupra faptului că o  persoană furioasă nu inspiră neapărat putere. Autocontrolul este cel care inspiră, în definitiv, încredere. Studii de specialitate susțin faptul că în măsura în care ne dorim îmbunătățirea calității vieții noastre pe toate planurile, trebuie să lucrăm în zona controlului de sine. Succesul unei astfel de inițiative se va oglindi în nivelul dumneavoastră de putere, o adevărată sursă de inspirație pentru ceilalți. Îmbunătățirea capacității de autocontrol nu este o treabă ușoară,  dar, nici imposibilă. Creierul uman are nevoie de exercițiu pentru a-și îmbogăți resursele strategice de gestionare a diferitelor situații dificile din viață, precum și de a-și consolida ceea ce deja a dezvoltat la nivel de tehnică de autocontrol.