Pagini

Pagini

luni, 25 septembrie 2017

10 semne ca aveți o personalitate anxioasă


Anxietatea este o emoție firească. Cu toții suntem mai mult sau mai puțin anxioși în fața unor situații ce comportă un anumit risc, când dam un examen, înainte de a lua cuvântul în fața unei adunări, când se întâmpla să zăbovim în drumul spre gară, etc. Și, cum nu este prea plăcut să încerci o emoție precum anxietatea, vom căuta să o ocolim procedând în așa fel încât să evităm orice risc: cei mai anxioși se vor pregăti cat pot mai bine pentru examene, își vor pregăti discursul și vor face totul pentru a ajunge din timp la gară. Ei vor încerca să prevină riscul de a pierde controlul situației. Dar persoanele mult prea anxioase vor evita dezagreabilul anxietății pur și simplu neprezentându-se la examene, pe care le consideră (uneori în mod nejustificat) prea grele, sau refuzând să-și susțină discursul, ori renunțând la călătorie, căci toate aceste situații le-ar pricinui mult prea multe griji.
Persoanele anxioase suferă de o reglare un pic cam sensibilă a ”sistemului lor de alarmă ”: gândurile lor anxioase, tensiunea fizică și comportamentul de control se declanșează mult prea adesea și cu prea mare intensitate în raport cu evenimentul.
Convingerea lui fundamentală ar putea fi formulată astfel: “Lumea este un loc în care pândesc tot soiul de primejdii și dezastre.” O alta convingere a lui ar putea fi aceasta: “Dacă ești prudent, poți evita multe accidente și incidente.” Lumea este un loc cu multe pericole, dar nu trăim obsedați de ele. De fapt, convingerile anxiosului și cele ale unei persoane ce nu este anxioasă se deosebesc doar prin frecvența și intensitatea lor. În mod cert, o nenorocire poate veni oricând, suntem ființe vulnerabile și pieritoare, dar cei mai mulți dintre noi trăiesc pierzând din vedere tocmai acest fapt.

Cele 10 semne că sunteți o persoană anxioasă sunt:
Adesea nu pot dormi din cauza grijilor
Riscul de a pierde un tren mă angoasează teribil
Mi se reproșează adesea că îmi fac prea multe griji pentru orice
Întotdeauna mă achit de obligații (facturi, impozite, chitanțe) cat pot de repede
Când se întâmplă ca o persoană pe care o aștept să întârzie, nu pot să nu mă gândesc la un accident
Am tendința de a verifica de două ori mersul trenurilor, rezervările și întâlnirile
Adesea îmi dau seama prea târziu că mi-am făcut prea multe griji pentru un lucru puțin semnificativ
Câteodată, în timpul zilei, simt nevoia să iau un calmant
Când sunt luat prin surprindere, am palpitații
Uneori mă simt tensionat fără să știu de ce.

Sursa: Cum să ne purtăm cu personalitățile dificile-François Lelord şi Cristophe André

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Te invit să îți exprimi opinia referitoare la articolul citit prin postarea unui comentariu aici.