Pagini

Pagini

duminică, 21 ianuarie 2018

Ne cam place să suferim! Atunci când alergam dupa fericire dar nu o "prindem"!


Toată lumea aleargă după fericire dar, nu toată lumea si-o permite. Nu mă înțelegeți greșit. Nu mă refer la considerente materiale. Pur si simplu, am observat faptul că există oameni care nu își permit să fie fericiți. Știu că poate suna absurd, însă, nivelul de nefericire ridicat în rândul oamenilor de pretutindeni atestă acest lucru.
Există oameni atât de obișnuiți cu starea lor de nefericire, încât privarea de doza zilnică de amărăciune sufletească ar însemna sevraj cronic, la limită cu supraviețuirea lor. Dependența creată izvorăște dintr-un cumul de beneficii mai mult sau mai puțin conștiente pe care persoana aflată în suferință le primește. Niciun om nu va rămâne într-o stare de rău decât dacă aceea stare devine un instrument de satisfacere a unor nevoi personale care nu sunt întotdeauna ușor sesizabile de către ceilalți. Oricât de neplăcută poate părea din exterior situația în care se află cineva, faptul că rămâne fidel acelei situații de nefericire înseamnă că există anumite beneficii.
În primul rând, aceasta beneficiază de atenția celorlalți. Unii vor fi îngrijorați, alții pot fi doar empatici iar câțiva dintre ei vor sări în ajutor. Iată o mobilizare de forțe pentru a ajuta biata persoană să își revină din starea tristă în care se află. Iar acest lucru este perfect natural atât timp cât are loc situațional, având un caracter pasager și nu unul permanent.  Când starea de nefericire se prelungește fără capăt de oprire, atunci, cel mai probabil, vorbim despre o structură de personalitate melancolică și depresivă. A se plânge încontinuu nu reprezintă rezolvarea problemelor sale. Colacul de salvare constă în mobilizarea forțelor și a resurselor de care dispunem pentru a găsi soluții. Orice problemă are o rezolvare. Atât timp cât soluțiile există, îngrijorarea nu mai are rost. Chiar și atunci când simțiți că lumea dumneavoastră stă să se prăbușească , lucrurile pot fi remediate.
În al doilea rând, statutul de victimă o avantajează cel mai bine în sensul în care, dincolo de atenția primită, persoana în cauză mai beneficiază și de un refugiu emoțional confortabil, de unde își poate permite să evite asumarea vreunui angajament sau a vreunei responsabilități. Răspunderea va fi întotdeauna a celuilalt. Atitudinea pasivă în fața vieții îi poate părea una sigură deoarece nu implică riscuri. Dacă tot timpul ceilalți sunt învinovățiți de propria sa nefericire, atunci avem în prim plan  doar o biată victimă în tot acest scenariu de viață.  Sau nu?
Să presupunem că unii oameni chiar se confruntă cu probleme reale, dificil de surmontat. Moartea unui om drag, divorțul sau despărțirea,  pierderea locului de muncă, bolile grave, atacuri teroriste și alte evenimente traumatice de gen reprezintă exemple de experiențe de viață stresante și provocatoare. O mulțime de oameni reacționează la astfel de circumstanțe într-o manieră intens emoțională având un puternic sentiment de insecuritate.
Totuși, în general, oamenii se adaptează bine cu timpul la schimbările inerente ale vieții în condiții stresante. Ce îi determină să reacționeze astfel? Este vorba despre reziliența psihologică, un proces aflat în plină desfășurare ce necesită timp, efort și angajament din partea persoanelor în vederea construirii unui scenariu de viață mai bun. Fiecare om își dezvoltă o strategie personală de îmbunătățire a propriei reziliențe.


vineri, 12 ianuarie 2018

Autocontrolul - Cum să evităm pierderea controlului de sine


Nu toți oamenii se exprimă la fel. Istoria personală a fiecăruia, reziliența psihologică, contextul socio-cultural de care aparținem reprezintă doar câteva dintre criteriile care ne diferențiază. Așa se face că, ceea ce pe unii îi scoate din minți, pe alții îi poate lăsa indiferenți. Dacă un șofer simte că înnebunește zi de zi în traficul aglomerat, un altul poate privi timpul petrecut în trafic ca un răgaz de meditație/studiu sau de ascultare a muzicii preferate.
Portretul furiosului este acela al unui om hipersensibil la critică, temperamental și care are un set de credințe iraționale despre viață și lume în general. Tot ceea ce îi nemulțumește merită pedepsit, întrucât așa este corect. Comportamentul omului furios este asemănător celui al unui agent federal din penitenciare. Spiritul de justițiar îl determină să atribuie sentințe de condamnare imaginare oamenilor care le greșesc într-un fel sau altul.
Managementul furiei nu înseamnă reprimarea acesteia, ci descărcarea ei într-un mod sănătos atât pentru cel furios, cât şi pentru cei din jur. Atunci când ești furios de o viață, o astfel de schimbare nu se realizează peste noapte. Un întreg proces de restructurare cognitivă este necesar. Gândurile vechi au nevoie de o resetare, exact așa cum a-ți reseta softul unui computer. De asemenea, de mare ajutor este și învățarea umor tehnici de relaxare.
Cred că suntem de acord cu toții asupra faptului că o  persoană furioasă nu inspiră neapărat putere. Autocontrolul este cel care inspiră, în definitiv, încredere. Studii de specialitate susțin faptul că în măsura în care ne dorim îmbunătățirea calității vieții noastre pe toate planurile, trebuie să lucrăm în zona controlului de sine. Succesul unei astfel de inițiative se va oglindi în nivelul dumneavoastră de putere, o adevărată sursă de inspirație pentru ceilalți. Îmbunătățirea capacității de autocontrol nu este o treabă ușoară,  dar, nici imposibilă. Creierul uman are nevoie de exercițiu pentru a-și îmbogăți resursele strategice de gestionare a diferitelor situații dificile din viață, precum și de a-și consolida ceea ce deja a dezvoltat la nivel de tehnică de autocontrol.
Pentru a înțelege mai bine cum funcționează acest proces de dezvoltare, gândiți-vă puțin la modul în care vă puteți tonifia corpul și vă puteți crește masa musculară. Un antrenament regulat și o atenție deosebită acordată meniului dumneavoastră de zi cu zi, ar trebui să vă conducă spre rezultatele dorite. În același mod, funcționează și antrenamentul minții noastre. Este necesar să conștientizăm care sunt „hibele noastre comportamentale”, să decidem nevoia de schimbare și să acționăm sistematic în acest sens. Cu cât suntem mai conștiincioși și mai perseverenți, cu atât suntem mai aproape de a ne recăpăta controlul propriilor impulsuri. Nu vă imaginați că vă veți transforma într-un soi de om de fier. Nici gând! Vor mai fi situații în care vă veți înfuria și vă veți pierde cumpătul. Însă, aceste momente vor fi din ce în ce mai rare.
De regulă, urmările unui comportament furios nu sunt dintre cele mai plăcute. Prețul plătit poate fi unul uriaș, în funcție de cât de mari sunt pagubele generate. Vă veți da seama rapid de ce nu este bine să vă lăsați pradă furiei. În loc să vă descărcați nervii pe cel sau cea care s-a interpus stării dumneavoastră „zen”, într-o zi liniștită de weekend, mai bine ați regândi problema, calculând beneficiile și costurile furiei descărcate necontrolat.