Toată lumea aleargă după fericire dar, nu toată lumea si-o permite. Nu mă înțelegeți greșit. Nu mă refer la considerente materiale. Pur si simplu, am observat faptul că există oameni care nu își permit să fie fericiți. Știu că poate suna absurd, însă, nivelul de nefericire ridicat în rândul oamenilor de pretutindeni atestă acest lucru.
Există oameni atât de obișnuiți cu starea lor de nefericire, încât privarea de doza zilnică de amărăciune sufletească ar însemna sevraj cronic, la limită cu supraviețuirea lor. Dependența creată izvorăște dintr-un cumul de beneficii mai mult sau mai puțin conștiente pe care persoana aflată în suferință le primește. Niciun om nu va rămâne într-o stare de rău decât dacă aceea stare devine un instrument de satisfacere a unor nevoi personale care nu sunt întotdeauna ușor sesizabile de către ceilalți. Oricât de neplăcută poate părea din exterior situația în care se află cineva, faptul că rămâne fidel acelei situații de nefericire înseamnă că există anumite beneficii.
În primul rând, aceasta beneficiază de atenția celorlalți. Unii vor fi îngrijorați, alții pot fi doar empatici iar câțiva dintre ei vor sări în ajutor. Iată o mobilizare de forțe pentru a ajuta biata persoană să își revină din starea tristă în care se află. Iar acest lucru este perfect natural atât timp cât are loc situațional, având un caracter pasager și nu unul permanent. Când starea de nefericire se prelungește fără capăt de oprire, atunci, cel mai probabil, vorbim despre o structură de personalitate melancolică și depresivă. A se plânge încontinuu nu reprezintă rezolvarea problemelor sale. Colacul de salvare constă în mobilizarea forțelor și a resurselor de care dispunem pentru a găsi soluții. Orice problemă are o rezolvare. Atât timp cât soluțiile există, îngrijorarea nu mai are rost. Chiar și atunci când simțiți că lumea dumneavoastră stă să se prăbușească , lucrurile pot fi remediate.
În al doilea rând, statutul de victimă o avantajează cel mai bine în sensul în care, dincolo de atenția primită, persoana în cauză mai beneficiază și de un refugiu emoțional confortabil, de unde își poate permite să evite asumarea vreunui angajament sau a vreunei responsabilități. Răspunderea va fi întotdeauna a celuilalt. Atitudinea pasivă în fața vieții îi poate părea una sigură deoarece nu implică riscuri. Dacă tot timpul ceilalți sunt învinovățiți de propria sa nefericire, atunci avem în prim plan doar o biată victimă în tot acest scenariu de viață. Sau nu?
Să presupunem că unii oameni chiar se confruntă cu probleme reale, dificil de surmontat. Moartea unui om drag, divorțul sau despărțirea, pierderea locului de muncă, bolile grave, atacuri teroriste și alte evenimente traumatice de gen reprezintă exemple de experiențe de viață stresante și provocatoare. O mulțime de oameni reacționează la astfel de circumstanțe într-o manieră intens emoțională având un puternic sentiment de insecuritate.
Totuși, în general, oamenii se adaptează bine cu timpul la schimbările inerente ale vieții în condiții stresante. Ce îi determină să reacționeze astfel? Este vorba despre reziliența psihologică, un proces aflat în plină desfășurare ce necesită timp, efort și angajament din partea persoanelor în vederea construirii unui scenariu de viață mai bun. Fiecare om își dezvoltă o strategie personală de îmbunătățire a propriei reziliențe.
Apreciez modul pertinent de exprimare, felicitari.
RăspundețiȘtergere