6 moduri în care îți poți crește copilul rezistent la violență

Cum poți crește copii rezistenți la violență 

Aproape zilnic apar povești despre copii violenți, cel mai adesea unii împotriva celorlalți.  
Studiile de specialitate indică faptul că atitudinea violenta sau agresivă se învață încă din perioada copilăriei. Membrii familiei și alte persoane care se ocupa de creșterea și educația copilului îl pot ajuta să își gestioneze adecvat emoțiile fără violență. 
Părinții și alte persoane pot acționa astfel încât să reducă nivelul de agresivitate al copilului lor, mai ales părinții care au un rol extraordinar de important în dezvoltarea celor mici. Creșterea copilului într-un mediu sigur și iubitor ține cont de următoarele recomandări:

1. Oferă-i copilului iubire și atenție în mod constant 

Pentru a dezvolta un sentiment crescut de stimă de sine,  fiecare copil are nevoie să dezvolte de timpuriu o relație puternică și iubitoare cu părinții săi. În caz contrar pot apărea problemele de comportament și chiar delincventa juvenilă.
În măsura în care îți este dificil să crești copilul astfel, din varii motive (lipsa de experienta, boală, statut de părinte singur, etc.), solicită ajutor pediatrului tău, unui psiholog sau unui specialist în parenting.

2. Asigură-te că cel mic este supervizat

Până în momentul în care copilul va putea gândi de unul singur, acesta este dependent de  părinții săi sau alți membrii ai familiei pentru a obține protecție, încurajare și suport. Studiile arată faptul că lipsa de supervizare conduce la probleme de comportament.
Încearcă să fii mereu la curent cu ceea ce face copilul tău, ce prieteni are, unde merge și cu cine. Atunci când tu nu ești disponibil, ai grijă să ai totuși un înlocuitor de încredere. Nu îți lasa copilul singur acasă. Încurajează copilul să participe la activități extrașcolare,  precum cele sportive sau creative, și chiar să se înscrie în diverse programe comunitare, cum sunt cele de voluntariat, unde va avea oportunități nelimitate de a învăța lucruri valoroase de la oameni de bine.
Atunci când observi că cel mic se joacă împreună cu alți copii agresivi, învață-l să răspundă asertiv, explică-i faptul că astfel de comportamente nu sunt potrivite și încurajează-l să evite astfel de parteneri de joacă. 

3. Oferă-i un model de comportament pozitiv 

Copiii învata prin imitarea comportamentelor vazute la părinții lor, ceea ce are o foarte mare putere de influență asupra lor. Valori precum respectul, onestitatea și demnitatea pot fi surse importante de creștere a rezistenței la stres, mai ales dacă aceștia trăiesc într-un mediu ostil la școală sau în cartier.
Aproape toti copiii se poartă la un moment dat agresiv cu alți oameni. Fii ferm cu copilul în ceea ce privește posibilitatea suportarii unor consecințe deosebit de negative. Lauda-i atunci când reușesc să rezolve un conflict în mod constructiv. Copiii au tendința de a repeta acele comportamente pentru care sunt lăudați și apreciați.
Uneori, părintii încurajează comportamente agresive la copiii lor, fără să își dea seama. De exemplu, unii părinți gândesc că este bine ca un băiat să știe să se bată. Învățați copilul că este mult mai bine să învețe să argumenteze folosind cu mult calm cuvinte inteligente, fără a insulta sau răni. Si cel mai important lucru,  nu va loviți copilul. 

4. Fiți consistent cu regulile și disciplina 

Când trasati o regulă, rămâneți fidel acesteia. Copiii au nevoie de reguli și de așteptări clare în ceea ce privește comportamentul lor. A seta reguli pe care să le dai uitării mai târziu este ca și cum a-i lasa copilul suspendat în confuzie.
Mai mult, este recomandat ca părinții să-și implice copiii în stabilirea regulilor ori de câte ori este posibil. Explicati-le acestora care sunt așteptările dvs. și care sunt consecințele nerespectării regulilor impuse. Acest lucru îi va ajuta să adopte un comportament dezirabil social, care să nu îi rănească pe ei sau pe ceilalți. 

5. Păstrați un mediu familial non-violent 

Violența de acasă este înspăimântătoare pentru copii. Acestia au nevoie de un mediu cald, securizant și iubitor pentru a crește sănătos și fără frică. Un copil care vede în propria casă violență nu devine în mod obligatoriu violent, însă va avea dificultăți în rezolvarea problemelor legate de violenţă.
Dragi părinți, creati un mediu familial sigur, non-violent și descurajați orice tip de comportament agresiv între frați și chiar între dvs., părintii. In caz contrar, apelați la serviciile unui psiholog sau psihoterapeut care sa va ajute să înțelegeți cauzele violentei și cum puteți să o opriți. 

6. Încercați să blocați accesul copiilor la programe de TV încărcate de scene de violență fizică și emoțională

Studiile arată că urmărirea îndelungată a scenelor de violențăla televizor, în filme sau jocuri video, poate avea un impact negativ asupra copiilor. În calitate de părinte, poți controla cantitatea și calitatea programelor TV urmărite de copil. 

Iată câteva recomandări:

• limitează accesul la televizor pentru maxim 2 ore pe zi;
• ai grijă să fii la curent cu preferințele TV ale copilului;
• discuta cu copilul despre ceea ce vede la televizor, in special despre scenele de violență;
• ajută-l să înțeleagă diferența dintre realitate și ficțiune, ce s-ar întâmpla în viața reală și care ar fi consecințele;
• găsiți împreună alternative de solutionare a divergentelor;
• ajuta-l să rămână în picioare în fața oamenilor agresivi, printr-o atitudine aservita și calma, specifica adevăraților leaderi;
• ajută-l să accepte diversitatea din toate punctele de vedere  (inclusiv cea rasială, socială, sexuală etc.) fără a critica, a judeca sau răni. 

sursa: www.apa.org

PARENTING - Ești părinte singur? Descoperă mai multe despre CAUZE, RISCURI ȘI PROBLEME DE ACOMODARE la noul stil de viață

In zilele noastre, familia monoparentala reprezinta una din formele noi catre care se indreapta evolutia familiei. In SUA si in Europa, acest tip de familie a devenit predominant la sfarsitul anilor ’80 si inceputul anilor ’90. Singurul parinte poate fi mama sau tata. Se ridica o multitudine de probleme vizand noul stil de viata si de interactiune, noi solicitari in ceea ce priveste acomodarea atat cu mediul intern cat si cu cel extern.

Cauzele care conduc la aparitia familiei cu un singur parinte sunt multiple, insa cea mai frecventa cauza este situatia in care tatal paraseste familia in urma divortului. Alte cauze pot fi: abandonul familial, separarea in fapt, decesul, nasterea unui copil nelegitim. Exista si familii formate din copii si mama necasatorita iar cel mai des intalnit caz este cel in care parintele este mama.

Amploarea fenomenului a atras atentia tot mai mult a cercetatorilor si specialistilor in politici sociale, datorita costurilor ridicate ale protectiei sociale. Parerile asupra familiei monoparentale sunt impartite. Exista cercetatori care pun accent pe riscurile mari pentru cresterea, dezvoltarea si educarea copiilor, pornind de la premisa conform careia absenta unui parinte pentru o perioada mare de timp determina pierderea abilitatii familiei de a functiona intr-o maniera sanatoasa. Alti cercetatori se focalizeaza pe alte aspecte, concluzionand ca suportul social, starea materiala a familiei, statutul social al mamei si comunicarea eficienta sunt inalt predictive pentru buna sanatate fizica si mentala a membrilor familiei, mai ales a copiilor.

Cea mai importanta distinctie in ceea ce priveste familia cu un singur parinte este cea dintre familia condusa doar de mama si familia condusa doar de tata. Problemele care se ridica sunt cele legate de exercitarea rolurilor parentale si a relationarii intre membrii familiei. Daca in cazul familiei cu ambii parinti exista o distribuire a responsabilitatilor, in cazul familiei monoparentale , tensiunea si incordarea in ceea ce priveste adoptarea rolului parental cresc, intrucat responsabilitatile ce revin ambilor parinti cad acum numai in sarcina unuia dintre ei. Incercarea exercitarii corespunzatoare a ambelor roluri duce ori la diminuarea comportamentelor specifice fiecarui rol, ori la exagerarea acestora. De exemplu, o mama divortata va raspunde cu greu nevoilor copilului, fiind foarte centrata pe propriile ei dificultati de adaptare la statutul de femeie singura. De asemenea, este probabil sa pretinda copiilor sa fie mai maturi decat sunt ei in realitate, ceea ce poate conduce la diverse somatizari sau conduite nevrotice ale acestora. Un alt exemplu, un tata singur va manifesta tendinta de a imparti sarcinile gospodaresti cu copii, dat fiind faptul ca acesta poate fi strain de responsabilitatile casnice pana in momentul in care isi asuma “dublul” rol de parinte.

Asa cum spuneam la inceputul articolului, cea mai frecventa cauza a familiei monoparentale, este situatia in care tatal paraseste familia in urma divortului. Separatia sau divortul realizate cu sau fara conflict, este stresanta si suparatoare pentru copiii si adultii implicati. Se pare  ca primii doi ani dupa separare sunt caracterizati de o perioada de tulburari ce poate evolua pana la criza, dupa care copiii se adapteaza gradual noilor roluri, relatiilor si altor schimbari in familia in care traiesc. Insa, nu se poate afirma cu certitudine ca divortul va fi o experienta negativa cu consecinte asupra dezvoltarii copilului, cum nu se poate afirma cu certitudine ca o familie cu ambii parinti presupune exclusiv o experienta pozitiva in viata copilului.

Sursa: Gratiela Sion, Psihologia Varstelor

Copilul tău a fost victima bullying-ului? Află cum poți preveni/gestiona acest lucru.

Astăzi vorbim despre bullying. Poate ti s-a intamplat sa fii martorul sau poate victima acestui tip de comportament. Îngrijorător este faptul ca acest fenomen a luat amploare, atât în mediul școlar cat și la locul de muncă, inclusiv în mediul online (despre officebullying și cyberbullying vom discuta intr-un alt articol).

Ce este bullying-ul ?

Bullying-ul este un comportament agresiv, prin intermediul căruia un individ provoacă, in mod voit si repetitiv, o suferinta sau un prejudiciu unui alt individ, aflat într-o postura inegala de putere și care se simte incapabil să se apere.

Bullying-ul îmbracă mai multe forme, de la agresiunea fizica la cea verbala, uneori îmbrăcând forme dintre cele mai subtile (de exemplu, excluderea socială ). De regulă , băieții sunt adepții agresiunii fizice, în timp ce fetele prefera nuanțele mai subtile.

Strategii de prevenție / gestionare a bullying-ului

Asociația Americană de Psihologie recomanda următoarele linii de acțiune în abordarea bullying-ului din mediul școlar, prezentate rezumativ mai jos:

1. Pentru PROFESORI 

- Fiți fini observatori ai acestui fenomen atât în sala de curs cat și în afara acesteia (toaletele , coridoarele , curtea scolii , autobuzele scolare , cantina etc.), deoarece acolo se petrec cel mai adesea acest tip de probleme.

In cazul în care constatați asemenea situații, evitați sa confruntați față în față agresorul cu victima, deoarece cea din urmă se va intimida și mai mult, exact ceea ce este de nedorit. Discutați separat cu fiecare și apelați cu încredere la serviciile consilierului școlar. 

- Trasati limite realiste asupra comportamentelor de acest gen. Elevii, părințiI și profesorii trebuie să cunoască faptul că astfel de comportamente sunt interzise și că există consecințe legale. In acest sens, se poate crea un document despre bullying, care să fie semnat de ambele părți. Astfel, gradul de constientizare creste și riscul producerii unor incidente de bullying scade.

- Creati echipe de lucru în demersul stopării acestor agresiuni. O astfel de echipă funcțională poate fi constituită din profesori, responsabili ai scolii, psihologi sau consilieri scolari. In plus, de un mare ajutor pot fi și elevii mai mari, care pot deveni adevărați mentori pentru elevii mai mici, predispuși spre a fi victime ale bullying-ului.

2.Pentru PĂRINȚI 

- Observa la copilul tău semne despre faptul ca ar putea fi victime ale agresiunilor venite din partea colegilor săi , și nu numai. Astfel de semne se concretizează în stări de anxietate și depresie , insomnii, scăderea apetitului , comportamente de ezitare atunci când vine vorba sa meargă la școală , accese de plâns , izolare socială, etc. În măsura în care le identifici, discuta cu copilul despre ceea ce se întâmplă cu el. Este important să culegi cât mai multe informații înainte de a acționa la nivel administrativ. Totodată , evită să îl sfătuiești "sec" sa treacă peste... sau să își facă singur dreptate . 

- Documentează-te împreună cu copilul asupra bullying-ului. In felul acesta, îl poți învăța pe cel mic strategii de coping, cum ar fi detașarea de agresiunile celorlați prin ignorarea acestora sau căutarea ajutorului la anumiți profesori sau prieteni, stabiliți în prealabil.

- Adresează-te reprezentanților scolii la care învață copilul tău și stabilește împreună cu aceștia strategia de intervenție cea mai adecvată în funcție de specificul incidentului.

- Daca te afli în postura părintelui unui copil agresor, fii atent la mediul de acasă. De regulă , copiii imită comportamental adulții care îi înconjoară. Setează acasă niște limite comportamentale în ceea ce privește gradul de agresivitate dezirabil. De asemenea , explică-i copilului tău că orice agresiune atrage după sine și niște consecințe legale , uneori foarte grave. In ultima instanta, preia controlul asupra comportamentului său prin aplicarea de sancțiuni disciplinare. 
In situația în care simți ca lucrurile scapa de sub control, cauta ajutor de specialitate în cadrul unui cabinet de Psihologie / Consiliere psihologică / Psihoterapie .