In zilele noastre, familia monoparentala reprezinta una din formele noi catre care se indreapta evolutia familiei. In SUA si in Europa, acest tip de familie a devenit predominant la sfarsitul anilor ’80 si inceputul anilor ’90. Singurul parinte poate fi mama sau tata. Se ridica o multitudine de probleme vizand noul stil de viata si de interactiune, noi solicitari in ceea ce priveste acomodarea atat cu mediul intern cat si cu cel extern.
Cauzele care conduc la aparitia familiei cu un singur parinte sunt multiple, insa cea mai frecventa cauza este situatia in care tatal paraseste familia in urma divortului. Alte cauze pot fi: abandonul familial, separarea in fapt, decesul, nasterea unui copil nelegitim. Exista si familii formate din copii si mama necasatorita iar cel mai des intalnit caz este cel in care parintele este mama.
Amploarea fenomenului a atras atentia tot mai mult a cercetatorilor si specialistilor in politici sociale, datorita costurilor ridicate ale protectiei sociale. Parerile asupra familiei monoparentale sunt impartite. Exista cercetatori care pun accent pe riscurile mari pentru cresterea, dezvoltarea si educarea copiilor, pornind de la premisa conform careia absenta unui parinte pentru o perioada mare de timp determina pierderea abilitatii familiei de a functiona intr-o maniera sanatoasa. Alti cercetatori se focalizeaza pe alte aspecte, concluzionand ca suportul social, starea materiala a familiei, statutul social al mamei si comunicarea eficienta sunt inalt predictive pentru buna sanatate fizica si mentala a membrilor familiei, mai ales a copiilor.
Cea mai importanta distinctie in ceea ce priveste familia cu un singur parinte este cea dintre familia condusa doar de mama si familia condusa doar de tata. Problemele care se ridica sunt cele legate de exercitarea rolurilor parentale si a relationarii intre membrii familiei. Daca in cazul familiei cu ambii parinti exista o distribuire a responsabilitatilor, in cazul familiei monoparentale , tensiunea si incordarea in ceea ce priveste adoptarea rolului parental cresc, intrucat responsabilitatile ce revin ambilor parinti cad acum numai in sarcina unuia dintre ei. Incercarea exercitarii corespunzatoare a ambelor roluri duce ori la diminuarea comportamentelor specifice fiecarui rol, ori la exagerarea acestora. De exemplu, o mama divortata va raspunde cu greu nevoilor copilului, fiind foarte centrata pe propriile ei dificultati de adaptare la statutul de femeie singura. De asemenea, este probabil sa pretinda copiilor sa fie mai maturi decat sunt ei in realitate, ceea ce poate conduce la diverse somatizari sau conduite nevrotice ale acestora. Un alt exemplu, un tata singur va manifesta tendinta de a imparti sarcinile gospodaresti cu copii, dat fiind faptul ca acesta poate fi strain de responsabilitatile casnice pana in momentul in care isi asuma “dublul” rol de parinte.
Asa cum spuneam la inceputul articolului, cea mai frecventa cauza a familiei monoparentale, este situatia in care tatal paraseste familia in urma divortului. Separatia sau divortul realizate cu sau fara conflict, este stresanta si suparatoare pentru copiii si adultii implicati. Se pare ca primii doi ani dupa separare sunt caracterizati de o perioada de tulburari ce poate evolua pana la criza, dupa care copiii se adapteaza gradual noilor roluri, relatiilor si altor schimbari in familia in care traiesc. Insa, nu se poate afirma cu certitudine ca divortul va fi o experienta negativa cu consecinte asupra dezvoltarii copilului, cum nu se poate afirma cu certitudine ca o familie cu ambii parinti presupune exclusiv o experienta pozitiva in viata copilului.
Sursa: Gratiela Sion, Psihologia Varstelor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Te invit să îți exprimi opinia referitoare la articolul citit prin postarea unui comentariu aici.