Într-o lume tot mai conflictuală și lacomă, pare că am rămas repetenți la capitolul CIVILIZAȚIE

Realitatea înconjurătoare demonstrează, încă,  lipsa de înțelegere a adevăratei noastre naturi după îndelungi milenii de evoluție către ceea ce noi denumim astăzi Civilizație. În pofida evoluției intelectuale care a condus la însemnate descoperiri științifice care au revoluționat din multe puncte de vedere  întregul nostru stil de viață, de la medicină, tehnologia informației , transport, arhitectură până la telecomunicații, la capitolul evoluție spirituală suntem rămași puțin în urmă, dacă nu chiar repetenți. Poate că unii dintre dumneavoastră veți considera că exagerez. Este posibil să mă înșel. Dar, nu prea cred. Războiul actual din Siria sau statistica unui număr de 60 de milioane de victime decedate în timpul celui de-al doilea război mondial, dintre care doar două milioane de soldați răpuși pe câmpul de luptă, restul de 58 de milioane fiind civili, reprezintă dovezi grăitoare.
Cu toate acestea, am nădejdea unei resuscitări spirituale, fără de care specia umană s-ar îndrepta cu siguranță către colaps. Există voci care susțin chiar că această resuscitare sau, putem să-i spunem trezire a conștiinței umane, a început deja.
Citind diverse scrieri ale personalităților din timpuri străvechi, am adesea sentimentul că oamenii de demult aveau un mai fin simț al adevăratei lor naturi, fiind mai prezenți în propria viață , mai în contact cu Sinele lor, mai autentici în cadrul relațiilor pe care le stabileau unii cu alții, mai apropiați de Dumnezeu.... Astăzi, îmi pare că suntem sclavii unei societăți bazate pe consum, o societate deliberat creată pentru foloase strict economice. O astfel de lume pragmatică nu poate supraviețui decât pe fondul existenței unor nevoi de consum. Cine le-a inventat? Oare cine? Evident, însăși creatorii acestei societăți consumatoriste. Ancorați atât de mult în material, am uitat de cealaltă latură a lumii, cea spirituală , cea care este cu adevărat primordială și importantă.
Străini de adevărata noastră natură, căutăm împlinire cel mai adesea în afara noastră. Nevoile sunt de cele mai multe ori iluzorii. Credem că le avem și acest lucru ne determină să acționăm în vederea satisfacerii lor. Odată satisfăcute, realizăm că împlinirea a fost una de scurtă durată. Imediat, apar din senin alte nevoi și alte presiuni de satisfacere pentru a atinge o nouă  stare de împlinire, de cele mai multe ori efemeră sau în cazul cel mai rău, iluzorie.