Paradoxul FURIEI- Strigătul de ajutor al celor slabi de înger sau semn de putere!?

Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii și-au pus problema unui mai bun control de sine în ceea ce privește gestionarea emoțiilor puternice, în speță cele din spectrul negativ. Dorința oamenilor de a dezvolta relații prietenoase cu semenii lor își are rădăcina în zorii civilizației. Ca și în zilele noastre, niciun om nu își dorea să trăiască o viață rea, motiv pentru care umanitatea a înțeles repede faptul că pentru a duce o viață bună este nevoie să învețe să își controleze impulsurile primare.
Unul dintre cei mai mari filozofi ai lumii noastre, Aristotel obișnuia să își adreseze întrebări despre stăpânirea propriilor emoții, ceea ce noi cunoaștem astăzi ca fiind inteligență emoțională sau autocontrol. Următorul citat este elocvent în acest sens: „Oricine poate deveni furios – acest lucru este ușor. Dar să te înfurii pe omul potrivit, în măsura potrivită, la momentul potrivit, pentru motivul potrivit şi în cel mai potrivit mod – acest lucru nu este deloc ușor.”
Mult mai târziu, oamenii de știință au implementat cercetări riguroase în domeniul psihologiei, având ca temă autocontrolul. Una dintre concluziile cele mai semnificative este descrisă de următorul postulat: „Frustrarea naște agresivitate” (teză a Universității Yale). Cu alte cuvinte, privind agresivitatea ca o formă de manifestare a furiei, această emoție primară pare a fi apanajul tuturor frustrărilor acumulate de-a lungul timpului. Cu cât crește gradul de frustrare, cu atât nucleul furiei devine mai puternic. Măsura furiei personale este dată de frecvența și intensitatea frustrărilor resimțite de fiecare.
Din această perspectivă, putem deduce faptul că furia poate fi privită ca un strigăt de ajutor din partea celor aflați în suferință. Atunci când siguranța și integritatea omului sunt în pericol, organismul intră într-o stare de alertă, eliberând hormonii responsabili în astfel de situații, cortizolul și adrenalina. Semn de slăbiciune sau nu, este foarte important cum abordăm această emoție, poate cea mai distructivă, la nivel de potențial. Oare este mai sănătos din punct de vedere emoțional să ne reprimăm furia sau să o manifestăm? Răspunsul la această întrebare ține în principal de contextul situațional și de modul în care alegem să ne eliberăm de furie. Aristotel a surprins foarte bine acest paradox.
Deși se poate pune semnul egalității între emoția furiei și explozia a ceea ce se numește în limbaj popular a fi „criză de nervi”, furia nu înseamnă în mod exclusiv aceasta. Există dăți în care furia se poate reflecta în stări de tristețe, de dezamăgire sau de neputință, aceste stări reprezentând la rândul lor manifestări emoționale. La fel de adevărat este și faptul că uneori, furia poate scăpa de sub control și se poate transforma în comportamente de agresivitate fizică și verbală. Bineînțeles că,  o persoană care și-a pierdut controlul de sine, este precum un teren minat. Cui i-ar face plăcere să calce pe un astfel de teren!? Exceptând cazurile de masochism patologic, astfel de oameni se îndreaptă cu viteza unui tren rapid către destinația „Singurătate”.
Nu toți oamenii se exprimă la fel. Istoria personală a fiecăruia, reziliența psihologică, contextul socio-cultural de care aparținem reprezintă doar câteva dintre criteriile care ne diferențiază. Așa se face că, ceea ce pe unii îi scoate din minți, pe alții îi poate lăsa indiferenți. Dacă un șofer simte că înnebunește zi de zi în traficul aglomerat, un altul poate privi timpul petrecut în trafic ca un răgaz de meditație/studiu sau de ascultare a muzicii preferate.
Portretul furiosului este acela al unui om hipersensibil la critică, temperamental și care are un set de credințe iraționale despre viață și lume în general. Tot ceea ce îi nemulțumește merită pedepsit, întrucât așa este corect. Comportamentul omului furios este asemănător celui al unui agent federal din penitenciare. Spiritul de justițiar îl determină să atribuie sentințe de condamnare imaginare oamenilor care le greșesc într-un fel sau altul.
Managementul furiei nu înseamnă reprimarea acesteia, ci descărcarea ei într-un mod sănătos atât pentru cel furios, cât şi pentru cei din jur. Atunci când ești furios de o viață, o astfel de schimbare nu se realizează peste noapte. Un întreg proces de restructurare cognitivă este necesar. Gândurile vechi au nevoie de o resetare, exact așa cum a-ți reseta softul unui computer. De asemenea, de mare ajutor este și învățarea umor tehnici de relaxare.
Cred că suntem de acord cu toții asupra faptului că o  persoană furioasă nu inspiră neapărat putere. Autocontrolul este cel care inspiră, în definitiv, încredere. Studii de specialitate susțin faptul că în măsura în care ne dorim îmbunătățirea calității vieții noastre pe toate planurile, trebuie să lucrăm în zona controlului de sine. Succesul unei astfel de inițiative se va oglindi în nivelul dumneavoastră de putere, o adevărată sursă de inspirație pentru ceilalți. Îmbunătățirea capacității de autocontrol nu este o treabă ușoară,  dar, nici imposibilă. Creierul uman are nevoie de exercițiu pentru a-și îmbogăți resursele strategice de gestionare a diferitelor situații dificile din viață, precum și de a-și consolida ceea ce deja a dezvoltat la nivel de tehnică de autocontrol.

Ne naștem liberi și pierim încătușați. Natura ne învață care este prețul plătit pentru a fi parte din "lume"....

 Îmi plac florile. Îmi place să dăruiesc și să primesc  flori pentru că regăsesc în ele esența frumuseții naturale, a delicateții și a dăruirii de sine necondiționate. Aleg să dăruiesc flori în ghiveci și tot așa mi-ar plăcea să le primesc, pentru a putea prelungi cât mai mult timp durata lor de viață. Astfel, sufletul se bucură mai mult si mai intens la vederea splendorii pe care ne-o dăruiesc.  A fi martori la măiestria naturii, a simți firescul din lucrul divin prin intermediul acestor firave dar puternice urme ale Creatorului pe Pământ, este atât un privilegiu cât și o responsabilitate.
De ce să le culegi pur și simplu? De ce să le curmi viața doar pentru a ne bucura pentru scurtă vreme la privirea lor aranjate într-o vază pe măsuța de cafea din camera de zi? De ce să nu le lași libere în pământul din care au prins rădăcini și unde au înflorit? De ce să le compromiți existența?
 Cel ce primește o floare se poate considera un om norocos, căci dincolo de gestul dăruirii acestei flori stau sentimente de dragoste și afecțiune. Cel ce dăruiește o floare se poate considera de asemenea un om norocos întrucât în actul său de generozitate stau ascunse trăsături frumoase de caracter și, pur și simplu, devine un om fericit. O astfel de secvență de viață afișează doi oameni fericiți și recunoscători pentru momentul frumos din relația lor.
Însă, cel care va încerca să posede o floare va fi martorul unei pieiri înainte de vreme, va vedea cum lent frumusețea florii se va veșteji pentru a se transforma într-o plantă uscată. Nimic din ceea ce a întruchipat inițial nu se va mai regăsi întrucât dorința celui sau celei de a o controla a distrus-o. Atunci când am încercat să scoatem floarea din mediul ei natural, am reușit să îi știrbim frumusețea. Atunci când am încercat să ne-o însușim, i-am răpit libertatea înnăscută și am condamnat-o la moarte. Dacă am fi ales să o lăsăm în mediul ei natural, i-am fi observat zi de zi sclipirea, dăruită necondiționat lumii întregi.
Asemenea libertății înnăscute a florilor din lumea întreagă, este și libertatea sufletului nostru. Așa cum florile se nasc libere, și noi, oamenii, ne naștem liberi. Doar că, această libertate se pierde pe măsură ce luăm contact cu lumea. Oare florile nu pățesc la fel?
Ei bine, iată cum natura ne oferă adevărate lecții de viață. Avem în jurul nostru toate reperele pentru a ne ghida constructiv pașii prin viață, doar simțurile noastre au nevoie să fie trezite din somnul adânc în care au căzut. Înconjurați-vă de NATURĂ pentru că avem ce învăța de la aceasta. Îmi pare că natura este o mărturie fără precedent a forței creatoare. Divinitatea ne transmite mesaje prețioase pentru buna noastră stare de spirit, toate fiind atent reflectate în fenomenele naturii. Doar de noi depinde să înțelegem semnificațiile ascunse și să deprindem valorile spirituale pe care cu atâta generozitate ni le oferă EL, Marele Creator.

Cine esti tu atunci cand nimeni nu te poate vedea?

Majoritatea oamenilor traiesc
captivi ai unei imagini de sine pretinse a fi reale in ochii lumii. Cu alte cuvinte, aceasta imagine de sine are o baza iluzorie, intrucat este construita mai mult pe mascarea adevaratului TU, a celui sau celei care ti-e teama ca esti, si mai putin pe cine esti TU in realitate.
Este foarte dificil sa te afli in fata cu cele mai negre frici ale tale in ceea ce priveste persoana ta. Aproape toti oamenii isi petrec o mare parte din viata evitand acest lucru si consumand o cantitate uriasa de energie. Ne temem de defectele proprii cu atat de multa inversunare, ceea ce ne impiedica sa ne analizam cu sinceritate. Daca am avea curajul de a porni in sinuoasa calatorie a autoanalizei, am constata faptul ca aceste defecte nu sunt decat niste "inchipuiri" ce tin de imaginea de sine negativa, formata in timpul copilariei gratie a ceea ce ti-a fost transmis de cei din jur (familie, educatori, colegi, vecini, etc.).
Simpla constientizare a acestui lucru si identificarea defectelor transmise atunci cand erai copil, te va ajuta sa te eliberezi de ele.
Atunci cand devii cel sau cea care esti in realitate, te simti liber, puternic si in siguranta. Practic, ai revenit acasa. Pana in acest moment, ai umblat hoinar si confuz. Acum esti bine. Acum esti TU, cel adevarat. Un om cu inima deschisa, un om iubitor, un om curajos, un om pe care temerile dictate de propria minte, aflata in eroare de asemenea, un om care a reusit sa se regaseasca pe Sine.

Cine esti la cel mai profund nivel?

Daca ai arunca o privire in strafundurile fiintei tale, ce crezi ca ai descoperi?
Ce comori ascunse salasluiesc in tine? Ce dureri si suferinte ai ingropat in adancurile sufletului tau? Vise uitate sau nedescoperite inca, resurse inimaginabile, temeri sau frici paralizante, emotii neexprimate, ganduri pe care in veci nu ai avea curajul sa le rostesti cu voce tare, trairi interzise, secrete pe care le vei pastra astfel pana in ultima clipa..... Si cate alte multe trairi si ganduri pot exista acolo, la subsolul fiintei umane!?
Majoritatea oamenilor cred ca stiu cine sunt ei cu adevarat. Ceea ce acestia pierd din vedere este fenomenul identificarii cu EU-l. Toti ne identificam cu un nume, cu o familie de apartenenta, cu o nationalitate, cu un gen, cu un statut sau cu rolurile pe care le jucam pe marea scena a vietii.
Toti suntem actorii principali in propria piesa de teatru si actorii secundari in Marea piesa de teatru a Divinitatii. Insa, asa cum un actor isi poate aminti in timpul prestatiei sale artistice cine este in realitate, asa si noi ne putem aminti in timpul prestatiei de zi cu zi ca suntem cu mult mai mult decat ceea ce parem a fi sau decat ceea ce afisam lumii.
Imaginea noastra nu este altceva decat un produs al propriei minti. Ori, mintea noastra nu este altceva decat EU-l, adica o iluzie.
In momentul in care demontezi imaginea EU-lui exact asa cum dezasamblezi un puzzle, realizezi nemarginirea si complexitatea propriei fiinte, dincolo de limitele materiale si psihologice. Astfel, renuntand la identificarea cu EU-l, nimeni si nimic nu te va mai rani, pentru ca vei stii ca nu are legatura cu tine, cel real, ci cu o iluzie. Doar nu o sa iei in serios si o sa intri benevol intr-un joc imaginar! In acel moment vei descoperi Sinele si vei realiza ca esti doar una dintre manifestarile Divinitatii in marele joc al vietii. Metaforic vorbind, Sinele este Oceanul si EU-rile noastre sunt valurile. Desi, fiecare val pare diferit si unic, de fapt, toate apartin aceluiasi ocean, fiind unul si acelasi lucru.
Poate ca aceasta calatorie interoara nu este cea mai usoara misiune, insa destinatia va fi meritat osteneala. Afla cine esti cu adevarat! Doar asa, vei reusi sa produci in viata ta schimbarile mult dorite si vei face economii serioase in materie de suferinta si consum energetic.

Paralizia sufletului - Cum să ne recăpătăm mobilitatea sufletească!

Incep acest articol printr-o intrebare: "Tu cu cine vorbesti atunci cand simti nevoia sa te descarci?"

Uneori, se intampla ca multe lucruri problematice sau dezagreabile sau dureroase sa se adune in sufletul tau. Atunci mintea iti este invadata de armate intregi de ganduri, si nu neaparat intr-o ordine rationala, ci dimpotriva, haotica. Confuzia pune stapanire pe mintea ta. Ajungi sa nu mai intelegi ceea ce ti se intampla. Te ratacesti printre idei cu incarcatura negativa. Cauti cu disperare o oaza de claritate si de lumina in intunericul care pare ca ti-a rapit linistea sufleteasca. 

Sa fie lucrurile chiar asa de dramatice? Sa fie tabloul pictat exclusiv in nuante de gri? In masura in care ramai captiv doar acestei imagini, este putin probabil sa crezi altceva. Cel care priveste cu gatul intepenit, doar in fata, nu va putea sa vada imaginea de ansamblu, ci se va concentra obsesiv doar asupra acelei franturi de tablou pe care o poate vizualiza. Insa, aceasta frantura nu reprezinta decat o mica parte a realitatii sale. Daca ar reusi sa-si dezamorteasca gatul, ar putea vedea realitatea intr-o perspectiva mult mai nuantata. 

Si cum ar putea iesi din acest cerc vicios, al propriior sale dureri, neputinte si indoieli? In mod evident, de unul singur, aproape ca este imposibil. Are nevoie de sprijin, sa spunem ca are nevoie de un masaj mai delicat sau mai viguros al gatului. Sa ne gandim la cateva variante: tineti un jurnal, un prieten, un indrumator spiritual, un terapeut, un psiholog, un profesor de incredere, etc. 

Important este sa nu teseti la nesfarsit o complicata si incurcata tesatura prin intermediul gandurilor care va macina si a emotiilor care de cele mai multe ori se dovedesc a fi coplesitoare. Eliberati-va de poverile sufletului. Doar asa puteti merge liber mai departe si cu sufletul impacat.