sâmbătă, 29 aprilie 2017

Luați viața așa cum vine, cu bune și rele. Lecții prețioase de viață!


Experiența de viață mi-a demonstrat de-a lungul timpului că viața are atât de multe fațete încât a le desluși în totalitate este un soi de misiune imposibilă. Am învățat că orice experiență are un sens, chiar dacă pe moment este imposibil să îl vedem și să îl înțelegem, timpul poate deveni un bun prieten în acest proces. Am înțeles că orice ne este dat să trăim are scopul de a ne transforma într-o variantă de sine mai bună, mai cu seamă  experiențele negative. Am descoperit că omul învață cel mai bine din propriile greșeli și nu din recomandările celor din jur. A te lovi cu capul de pragul de sus poate fi unul dintre cele mai folositoare lucruri care ți se pot întâmpla.
Viața are un fel inedit de a se desfășura astfel încât tot ceea ce este nelucrat la propria persoană să aibă ocazia să se șlefuiască prin intermediul provocărilor lansate. Nicio problemă nu este fără soluție, cu excepția morții. Rezolvarea problemelor este doar o chestiune de iscusință și răbdare. Nu este nimic greșit în a vă împotmoli. Nu este nimic rușinos în a suferi o cădere. Nu este nimic nepotrivit în a greși. Oricui i se poate întâmpla. Important este să mergem mai departe cu lecțiile învățate și să încercăm evitarea repetării acelorași fapte ce au cauzat împotmolirea, căderea sau greșeala.
În drumul dumneavoastră veți întâlni o varietate de oameni, vă veți confrunta cu o mulțime de situații, veți trăi întreaga paletă de emoții, de la cele mai frumos colorate la cele mai sumbre, veți râde și veți plânge din tot sufletul, veți transpira de sudoare în încercarea de a rezolva multitudinea de probleme inerente vieții de zi cu zi, vă veți lovi cu capul de zid, veți cădea și vă veți ridica ori de câte ori este necesar și, după caz, veți culege roadele faptelor făcute.
Uneori veți avea impresia că trăiți o poveste feerică, alteori vă veți dori să vă treziți din ceea ce veți fi perceput ca fiind un coșmar. Câteodată veți simți că viața vă oferă gratis bomboane, în alte dăți nu vă vor face plăcere surprizele neplăcute pe care vi le face aceasta. Vor fi evenimente care vă vor face extrem de fericiți iar altele vă vor lovi fără milă. Vor fi persoane care vă vor înnălța și persoane care vă vor trage în jos. Vor fi împrejurări norocoase iar altele ghinioniste. Vor fi vise frumoase ce se vor transforma în realitate și coșmaruri care doar vă vor tulbura nopțile. Și invers.
Să luăm viața așa cum vine, cu bune și rele. Să primim de la viață tot ceea ce ne oferă și să găsim binele în orice ne ajută să ne dezvoltăm, chiar dacă, uneori, viața are moduri interesante de a ne stimula să evoluăm. Să acceptăm viața fără a ne opune inutil. Ar fi o nesăbuință! Să căutăm în schimb să transformăm orice rău în bine, orice defect în calitate, orice neajuns în beneficiu, s.a.m.d.. Folosindu-vă de împrejurări, chiar și de cele vitrege, puteți crea un scenariu de viață câștigător în care să primeze alegerile sănătoase de viață, iubirea, compasiunea, speranța și lumina.

luni, 24 aprilie 2017

Fiecare oferă ceea ce are în suflet! Există oameni care ne provoacă....să fim mai BUNI!


Există oameni care vă vor ajuta să evoluați, să fiți mai buni, să fiți mai generoși, să fiți mai deschiși, să iubiți și să vă lăsați iubiți. Există oameni care vă vor învăța cum să trăiți frumos, cum să creați relații armonioase, cum să vă fructificați potențialul, cum să vă creșteți stima de sine, cum să aveți un impact pozitiv asupra celorlalți. Există oameni care se vor dovedi a fi o sursă de inspirație de neprețuit pentru dumneavoastră întrucât tot ceea ce vă oferă o fac din tot sufletul, iar acest dar este cu mult mai valoros decât orice alt cadou material. Există îngeri cu chip de oameni, care vă vor fi alături oricând veți avea nevoie, care vă vor ajuta atunci când nimeni altcineva nu o va face și care vă vor purta pașii în direcția bună atunci când confuzia va pune stăpânire pe dumneavoastră.
În același timp, vor fi și oameni care vă vor răni sufletul, care vă vor demoraliza, care vă vor înjosi stima de sine, care vă vor face să plângeți, care vor încerca să vă taie aripile și să vă spulbere speranțele, care vă vor sabota planurile de viitor și care se vor dovedi a fi exact opusul îngerilor descriși mai sus. Însă, intensitatea puterii acestor oameni asupra dumneavoastră va fi dată de măsura atenției și importanței pe care le-o veți oferi. Nimeni nu vă poate înjosi decât cu permisiunea dumneavoastră. În fața unor suflete puternice și încrezătoare în lumina lor, astfel de tentative de intimidare sunt sortite eșecului. Poate se vor mai strădui o perioadă să vă influențeze negativ. Lovirea sistematică de un caracter ferm le va slăbi motivația și forța de acțiune.
Așadar, fiți încrezători în forțele proprii și în inteligența divină chiar și în cele mai negre conjuncturi. Nu permiteți altora să vă rănească indiferent de mizeria pe care o aruncă în exterior. Această mizerie le aparține în exclusivitate și nu are legătură cu dumneavoastră. În loc să vă înfuriați, ați putea la fel de bine să îi priviți cu compasiune. Furia lor nu este decât o suferință mascată. Frustrările acumulate sunt atât de adânci încât urmele lăsate în sufletul lor sunt de netăgăduit. Ori, atunci când sufletul  este plin de cicatrici, oferta acestuia este extrem de sărăcăcioasă. Cum să ofere un om iubire, dacă nu este iubit? Cum să ofere un om acceptare, dacă nu se simte acceptat? Cum să ofere un om liniște, dacă sufletul îi este învolburat? Cum să ofere un om respect, dacă el nu se respectă pe sine însuși? Cum să lumineze un astfel de suflet, dacă în interiorul lui sălășluiește întunericul?

sâmbătă, 22 aprilie 2017

Știați că emoțiile negative pot fi vindecate? Aflați cum puteți prelua controlul asupra propriilor emoții!



Deși nu putem fi scutiți de experimentarea unor emoții negative, mereu existând în jurul nostru persoane sau situații care le-ar putea declanșa, vestea bună este că orice emoție neplăcută se poate vindeca în măsura în care vă doriți cu adevărat acest lucru. Este necesară doar puțină voință și disciplină mentală. Puterea de vindecare stă în mâinile noastre, fie că vorbim despre furie, tristețe, resentiment, frica, frustrare, anxietate sau o emoție veche din trecut, reactivați în prezent. Vi se pare o inițiativă sortită eșecului? Mai gândiți-vă puțin! Amintiți-vă când ați fost extrem de afectat emoțional ultima dată? Cum v-ați simțit? Poate că trăirile respective le-ați perceput ca fiind cu adevărat copleșitoare....poate că ați avut sentimentul că vor dura o veșnicie.....că nu vor trece niciodată...Dar, nu a fost astfel, nu-i așa? Emoțiile și-au făcut apariția, s-au dezlănțuit și apoi au dispărut, pur și simplu, făcând loc de această dată unor emoții diferite, chiar pozitive.
Atunci când simțiți că emoția negativă își face apariția, opriți-vă puțin și dați-i voie sa existe. Nu încercați să opuneți rezistență sau să ignorați ceea ce simțiți. În caz contrar, veți obține întărirea sa. Acesta este un moment definitoriu de conștientizare prin care aveți posibilitatea să vă conectați profund la propria persoană, le ceea ce simțiți cu adevărat. Respirați adânc și încercați să aflați cu ajutorul simțurilor unde anume in corp apar acele senzații. O dată ce ați identificat partea afectată, aflați că această are nevoie de atenție, compasiune și iubire. Încercați să aflați ce are să vă spună. Posibil ca povestea ei să fie una mai nouă sau mai veche. Explorați curioși până ce simțiți împlinire din partea sa. Descărcarea aceasta vă va curăța corpul și câmpul energetic de emoțiile reprimate și  energia aferentă acumulată. Există mai multe căi de a vă elibera de tensiunea stocată, de la a respira profund, a striga, a face mișcare, a scrie într-un jurnal, a ofta, a dansa, a cânta, a picta, a desena sau a arde o bucată de hârtie pe care să fie scris cuvântul care descrie acea emoție... sau optați dumneavoastră pentru orice altă activitate pe care simțiți că v-ar face bine. Evident, în spatele oricărei trăiri negative resimțite ca frustrantă, există o nevoie neîmplinită sau chiar mai multe nesatisfăcute. Poate fi vorba despre iubire, siguranță, joacă, atenție, contact fizic, odihnă sau a trasa granițe sănătoase în relațiile cu ceilalți. Toate acestea îți vor restabili echilibrul energetic. În felul acesta, inevitabil, vibrația personală va crește, fapt care vă va permite să vă bucurați de viață începând cu cele mai simple moduri, o baie relaxantă, un masaj reconfortant, o ieșire la plimbare sau chiar o reconectare la natură.


marți, 18 aprilie 2017

Puterea obișnuințelor asupra vieții noastre, o lamă cu două tăișuri


Foarte puțin din activitatea noastră zilnică este determinată la nivel conștient. Imaginați-vă un  iceberg plutitor pe ocean. Ceea ce este vizibil este vârful acestuia. Restul rămâne ascuns în profunzimile apelor,adică marea majoritate a masei sale.  În cazul psihicului nostru, ceea ce este conștient reprezintă sub 10% . Marea majoritate a gândurilor, emoțiilor, sentimentelor, fricilor, nevoilor, dorințelor noastre se află undeva în adâncurile ființei umane.  Nu putem avea acces la ele oricând dorim noi pentru că acest lucru ar însemna că ar deveni conștiente. Însă, inconștientul ne influențează viața mai mult decât ne putem imagina, ce-i drept în moduri dintre cele mai surprinzătoare și voalate. Deprinderea de obișnuințe reprezintă unul dintre aceste moduri. Toți le avem. Toți le dezvoltăm într-o formă sau alta, într-o măsură mai mică sau mai mare, unele mai pozitive, altele, dimpotrivă. Când aceste gânduri, comportamente sau emoții ne intră în reflex, le vom manifesta natural și inconștient. Nici  măcar nu vom realiza ceea ce facem deoarece absorbirea este atât de puternică încât „obișnuința” ne controlează comportamentul, și nu noi. Probabil, vi s-a întâmplat de mai multe ori să stingeți lumina fără să vă fi dat seama efectiv că o faceți sau să puneți telefonul mobil sau cheile  în geantă din pur reflex.
Asemănător se întâmplă și cu starea noastră de spirit. Există obișnuințe care generează o stare sufletească bună, în vreme ce altele nu. Cât de fericit(ă) puteți fi dacă obișnuiți să vă izolați în timpul liber, să vă petreceți majoritatea timpului singur, să priviți în pământ, să vorbiți stins sau deloc, să stați posomorât (ă), să vă victimizați permanent, să vă hrăniți haotic și nesănătos, să consumați băuturi alcoolice pentru a uita de probleme, să luați pastile pentru a adormi, să fiți rece și lipsit (ă) de empatie, etc.? Sau, în sens invers, cât de fericit (ă) puteți fi dacă obișnuiți să aveți prieteni cu care să conversați, să ieșiți în oraș, să ascultați muzică și să dansați, să priviți cerul, să mâncați sănătos, să citiți cărți bune, să faceți sport, să vă implicați în diverse acțiuni caritabile si nu în ultimul rând să iubiți cu zâmbetul pe buze? Observați cum aceste comportamente se opun în oglindă? De dumneavoastră depinde ce anume alegeți să hrăniți mai des, dezolarea sau speranța, supărarea sau bucuria, tristețea sau fericirea...

miercuri, 12 aprilie 2017

Asprimea vieții șlefuiește cel mai bine omul - Nu permite sufletului tău să îmbătrânească prematur

Omul, prin definiție o ființă rațională, este pe deplin conștient atât de posibilitățile sale dar și de limitările sale. Uneori, se crede invincibil. Alteori, realizează cât de neînsemnat este în spațiul infinit al Universului. Uneori, se simte superior majorității semenilor săi, lăsând în urma sa fapte puțin lăudabile.  Alteori, complexul de inferioritate îl paralizează, frustrarea resimțită dând naștere la tot soiul de sentimente neplăcute precum, neputința, furia, invidia, gelozia, etc. Demoni interiori care macină ființa umană până în punctul disoluției, moment în care fie are loc pieirea iremediabilă, fie se produce schimbarea către o stare de conștiință superioară.
Bineînțeles că, există și reversul medaliei. Modestia, empatia, iubirea, bucuria, generozitatea reprezintă un cumul de trăiri sufletești benefice. Frumusețea sufletului este dată de vibrația la care se situează acesta. Undele energetice pot fi mai joase sau mai înalte. În esență, noi, oamenii, suntem supuși unui proces evolutiv.
Toate experiențele de viață au ca principal scop să ne determine să evoluăm. Ce-i drept, viteza cu care se produce această evoluție este mai mare atunci când ne aflăm în suferință. Fără a încuraja durerea, fără doar și poate, asprimea vieții șlefuiește cel mai bine omul. Asemenea modului în care acționează natura asupra cărbunelui pentru a-l transforma într-un diamant de o frumusețe sclipitoare, astfel se întâmplă și în cazul nostru.
În măsura în care arătăm deschidere, disponibilitate și sensibilitate, această simplă lege a naturii ne transformă zi de  zi în niște creaturi din ce în ce mai sublime. În caz contrar, sufletul îmbătrânește prematur, chipul se zbârcește înainte de vreme, urâțenia spirituală se reflectă în exterior, și oamenii sau evenimentele atrase vor fi aidoma.

marți, 11 aprilie 2017

Îmbrățișează SCHIMBAREA - Vei suferi mai putin!

Istoria umanității a demonstrat că, în fond, oamenii sunt ființe deosebit de adaptabile, capabile să gestioneze orice tip de schimbare și, în general, să accepte schimbarea ca fiind un fapt natural de viață. Și totuși, aceeași istorie dezvăluie serioase probleme întâmpinate și profunde suferințe din partea celor care se află față în față cu „schimbarea „.  În drumul spre încorporarea, digerarea sau acceptarea schimbării de orice tip, oamenii simt un grad mai mic sau mai mare de disconfort, fapt ce ridică oricărei minți mai curioase din fire anumite întrebări:
– De ce schimbarea în rândul oamenilor devine atât de dificilă în orice context,  dar mai ales în  contextul vieții personale?
– De ce este schimbarea un termen atât de înfricoșător pentru mulți oameni ?
Acolo unde există întrebări, există și răspunsuri. Este lesne de înțeles de ce oamenii opun rezistență și încearcă sa evite schimbările care le-ar cauza neplăceri mai mari decât cele cu care deja s-au obișnuit. Și totuși, se opune rezistență, chiar și atunci când schimbarea are un caracter neutru sau chiar favorabil persoanei în cauză. Cu toate acestea, nu de puține ori, s-a demonstrat faptul că opoziția față de schimbare va fi însă mai redusă dacă nu este impusă din exterior, ci este inițiată din interior.
Gandhi, marele lider indian, spunea: “Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume!”. Mesajul său este un îndemn la self leadership și responsabilitate pentru propria viață, chemare la schimbarea sinelui, înainte de cea a semenilor si a lumii exterioare. Altfel spus, nimeni nu se schimbă doar pentru că cineva din exterior îi  solicită acest lucru, ci pentru că simte cu adevărat nevoia de a face o schimbare în propria viață. Acest lucru este valabil atunci când cineva din exterior vă solicită să întreprindeți o schimbare în viața dumneavoastră, dar și atunci când aveți așteptarea sau pretenția de la ceilalți să se schimbe. Orice rezoluție din afară va întâmpina rezistență atât timp cât nu va coincide cu rezoluțiile personale.

Revenind la respingerea noului, am văzut cum de cele mai multe ori  aceasta se manifestă ca rezistență la schimbare, fie că vorbim despre sfera vieții personale, fie despre cea a vieții profesionale. Refuzul schimbării se justifică adesea prin teama pe care necunoscutul sau incertitudinea viitorului o aruncă asupra celor aflați față în față cu o situație ce implică schimbare. Poate fi vorba despre un eveniment tragic sau fericit, despre schimbarea domiciliului, a școlii, a jobului, sau poate fi vorba doar despre o modificare a condițiilor de muncă, șirul de exemple putând continua în funcție de scenariul fiecăruia de viață. Atunci când omul se află într-o zonă cunoscută, practic el deține un anumit nivel de control. Acest lucru îi conferă un sentiment securizant ca și cum nimic rău nu s-ar putea întâmpla. Transformarea cunoscutului în necunoscut presupune deopotrivă și pierderea controlului câștigat. Evident, odată pierdut controlul , dispare și sentimentul de siguranță și apare cel de neliniște. Cu alte cuvinte, rezistența la schimbare își are rădăcina în teama de necunoscut ce are ca miză evitarea pierderii controlului asupra „ceva” (situație, persoană, relație, activitate, etc.), fapt care ar declanșa creșterea unui sentiment acut de anxietate/ agitație . Și atunci, omul va face tot posibilul ca schimbarea să nu se producă sau cel puțin să o evite. Cel mai probabil, acesta va întreprinde acțiuni care să îi confirme faptul că schimbarea nu este potrivită, că a avut dreptate încă de la început, că lucrurile se vor înrăutății, motiv pentru care este impetuos necesar să rămână la fel ca și până acum. Se va manifesta mai mult sau mai puțin zgomotos, însă cu mare risipă de energie. Consumul emoțional va fi pe măsura împotrivirii sale. Cu cât respingerea este mai acerbă,  cu atât suferința aferentă este mai intensă. Și invers. 

sâmbătă, 8 aprilie 2017

De la capăt oricând - O nouă șansă



Omul, prin definiție o ființă rațională, este pe deplin conștient atât de posibilitățile sale dar și de limitările sale. Uneori, se crede invincibil. Alteori, realizează cât de neînsemnat este în spațiul infinit al Universului. Uneori, se simte superior majorității semenilor săi, lăsând în urma sa fapte puțin lăudabile.  Alteori, complexul de inferioritate îl paralizează, frustrarea resimțită dând naștere la tot soiul de sentimente neplăcute precum, neputința, furia, invidia, gelozia, etc. Demoni interiori care macină ființa umană până în punctul disoluției, moment în care fie are loc pieirea iremediabilă, fie se produce schimbarea către o stare de conștiință superioară.

Bineînțeles că, există și reversul medaliei. Modestia, empatia, iubirea, bucuria, generozitatea reprezintă un cumul de trăiri sufletești benefice. Frumusețea sufletului este dată de vibrația la care se situează acesta. Undele energetice pot fi mai joase sau mai înalte. În esență, noi, oamenii, suntem supuși unui proces evolutiv. Toate experiențele de viață au ca principal scop să ne determine să evoluăm. Ce-i drept, viteza cu care se produce această evoluție este mai mare atunci când ne aflăm în suferință.

Fără a încuraja durerea, fără doar și poate, asprimea vieții șlefuiește cel mai bine omul. Asemenea modului în care acționează natura asupra cărbunelui pentru a-l transforma într-un diamant de o frumusețe sclipitoare, astfel se întâmplă și în cazul nostru. În măsura în care arătăm deschidere, disponibilitate și sensibilitate, această simplă lege a naturii ne transformă zi de  zi în niște creaturi din ce în ce mai sublime. În caz contrar, sufletul îmbătrânește prematur, chipul se zbârcește înainte de vreme, urâțenia spirituală se reflectă în exterior, și oamenii sau evenimentele atrase vor fi aidoma.

Oricine dintre dumneavoastră are dreptul la o nouă șansă, oricând și oriunde, indiferent de traiectoria parcursă, indiferent de experiența de viață, indiferent de greșelile comise sau de suferințele îndurate... Noi toți merităm să o luăm de la capăt ori de câte ori simțim nevoia.
Viața nu este întotdeauna ușoară și nici corectă. Important este să avem capacitatea de a înfrunta adversitățile vieții cu fruntea sus și cu privirea spre credință. Oricărui om i se poate întâmpla să cadă sub presiunea problemelor cu care se confruntă, în pofida statului socio-profesional, apartenenței de gen, banilor sau a averii deținute.

Importantă nu este căderea ci puterea de a se ridica. Important este să reziști și să mergi mai departe pe drumul tău. Oricât de dificil și sinuos ar părea, acesta are o destinație și un sens pe care merită să le deslușești.

vineri, 7 aprilie 2017

7 Aprilie 2017, Ziua Mondială a Sănătății - Depresia, Tematica centrală. Date îngrijorătoare: creșterea numărului de suferinzi la peste 300 de milioane



Astăzi,  7 aprilie, se celebrează Ziua Mondială a Sănătății se celebrează, simbolizând întemeierea Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) în anul 1948 și fiind un prilej pentru noi toți de a iniția și desfășura activități care pot genera o stare de sănătate mai bună.
Ca în fiecare an, există o tematică centrală de dezbatere. Anul acesta, a fost aleasa Depresia, o boală care poate afecta oameni de pretutindeni, indiferent de vârstă, gen, profesie, statut socio-profesional sau locație. Fiind o tulburare de dispoziție afectivă, efectele sale negative se reflectă atât în viața cotidiană cât și în cea profesională, ajungându-se chiar și la periclitarea celor ușoare activități pe care orice om le-ar putea desfășura fără probleme. Impactul depresiei asupra relațiilor persoanei aflate în suferință cu membrii familiei, prietenii, colegii de la locul muncă sau de la școală, este unul covârșitor, existând inclusiv riscul distrugerii unora dintre acestea sau chiar riscul pierderii job-ului. 
Potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, o persoană din patru persoane suferă în prezent de depresie la nivel mondial. Pentru anul 2020 de ani se estimează că diagnosticul de depresie va fi considerat al doilea in lume, după bolile cardiovasculare, OMS recomandând, ca terapie de primă linie, psihoterapia / consilierea psihologică. Studiile de specialitate indică tendinţe de creştere a frecvenţei tulburărilor depresive şi a tentativelor de suicid, a cazurilor de violenţă domestică, a consumului de droguri şi alcool. Cele mai recente date statistice arată faptul că la nivel global numărul persoanelor depresive a ajuns la 322 milioane, rata de creștere procentuală fiind de 18% în ultimul deceniu. Conform agenției ONU pentru sănătate, cauzele acestei expansiuni sunt creșterea populației planetei precum și a speranței de viață. 
În Romania, constat că, încă mai exista prejudecata conform careia a merge la psiholog echivaleaza cu a avea probleme psihice sau înmeni populari “a fi nebun/a”. Cred cu tarie ca profesionistii in domeniul psihologiei care fac parte din generatia mea si a celor care vor veni in viitor, au rolul primordial de a schimba aceasta mentalitate si de a determina publicul larg sa inteleaga necesitatea abordarii psihologice intr-un secol caracterizat de tulburari afective/mintale cauzate de un nivel de stres ridicat. 
Perspectiva mea asupra viitorului este una care se centrează  pe procesul de dezvoltare personala și de prevenție/terapie a afecțiunilor sufletești, atât la nivel individual cât și la nivel colectiv.
Iata de ce este atat de important ca oamenii sa constientizeze din timp ca exista strategii de preventie a afecțiunilor sufletești, ca exista remedii pentru problemele lor, ca exista persoane specializate care le pot oferi o oglinda obiectiva asupra scenariului lor de viata si ii pot indruma sa descopere noi solutii si noi perspective de abordare a situatiilor in care se afla. O modalitate sau un instrument prin care se poate reusi acest lucru o reprezinta mass-media, atâta vreme cât informarea se realizează în mod corect și etic. 

joi, 6 aprilie 2017

Avem atâtea măști câți oameni cunoaștem. Când măștile cad, ce rămâne?



Obișnuim cu mult prea multă ușurință să judecăm sau să punem etichete oamenilor din jur, chiar dacă îi cunoaștem sau nu. Însăși această cunoaștere a celorlalți este o exprimare exagerată întrucât poți locui împreună cu un om o viață întreagă iar la final să îți dai seama că nu l-ai cunoscut deloc. Orice persoană lasă la vedere doar ceea ce dorește să fie cunoscut de lume. Acestea sunt măștile. Se spune că avem atâtea măști câți oameni cunoaștem.  Adevărata ființă, de cele mai multe ori rămâne ascunsă de teama de a nu suferi din nou sau de a nu fi rănită. Ori de câte ori rămânem singuri cu noi înșine, cu gândurile și cu trăirile noastre sufletești, suntem noi, cei autentici. În astfel de momente măștile cad, ne relaxăm și devenim mai reali.
Încercați să vă surprindeți conștient în astfel de momente pentru a vă cunoaște mai bine. La fel se întâmplă și în cazul oamenilor din jur. Unii ne vor permite să vedem doar ceea ce doresc aceștia să ne împărtășească. Alții, se vor simți mai lejer în prezența noastră, ceea ce îi va determina să adopte o atitudine mai relaxată, și deci, mai onestă. Ar fi foarte bine dacă relațiile interumane s-ar baza pe elementul de autenticitate, dacă oamenii ar fi mai sinceri unii cu ceilalți, dacă oamenii ar încerca împreună să creeze relații pozitive și armonioase. Însă, pentru ca acest lucru să se întâmple, ar fi necesar să învățăm să ne cunoaștem pe noi înșine mai bine, să ne iubim, să ne respectăm, să ne acceptăm așa cum suntem, fără a ne autoeticheta. Doar fiind mai blânzi cu noi înșine, vom fi mai toleranți cu semenii noștri.
În momentul în care vom înceta să mai facem proiecții negative asupra celorlați în ceea ce privește anumite trăsături personale, precum egoismul, minciuna, lașitatea, răutatea, aroganța, etc., pe care le conținem deopotrivă dar nu vrem a le recunoaște și accepta, atunci lumea în care trăim se va transforma într-o lume mai bună și pacifistă. Posibil ca această ultimă frază să stârnească ceva rezistență din partea dumneavoastră, de genul „Dacă eu văd că cineva este mincinos și acest lucru mă deranjează evident, înseamnă că și eu sunt mincinos!?” Afirmativ, deoarece  puteți  recunoaște minciuna în celalalt întrucât o cunoașteți deopotrivă. Amintiți-vă când ați spus ultima dată o minciună, indiferent dacă împrejurările o justificat sau nu. Ori, încercați să vă amintiți când vi s-a reproșat  ultima dată că ați fost arogant (ă) sau egoist (ă). Cu siguranță, aceste amintiri vor confirma spusele de mai sus.
Este nevoie de doar o clipă de conștientizare al acestui mecanism proiectiv interuman pentru a mai urca încă treaptă pe scara evoluției umane. Doar atunci vom învăța să trăim ca „frații”, să ne respectăm reciproc sistemul de credințe și valori, să ne acceptăm reciproc varietatea, să ne iubim necondiționat, să ne ascultăm unii pe ceilalți, să găsim împreună un limbaj unic de comunicare, în acel moment vom putea spune că am trecut pe o nouă treaptă evolutivă a Umanității.

marți, 4 aprilie 2017

Împrieteniți-vă cu eșecul! Doar așa veți cunoaște succesul.....


Dacă ați avea șansa de a sta față în față cu un om de succes, împlinit și fericit,  precum un multimilionar sau un artist celebru, ce l-ați întreba? Probabil că una dintre întrebările adresate ar face referire la parcursul său, la provocările întâmpinate, la secretele care i-au adus reușita în afaceri sau în carieră, la strategiile pe care și le-a creat sau la cum a reușit în viață.
Priviți din exterior, astfel de oameni, sunt percepuți de publicul larg ca fiind sclipitori, de neatins sau ușor căzuți din cer. Spiritul lor pare nepământesc grație caracterului lor ferm și puternic. Din punctul lor de vedere, aceștia se percep doar ca pe niște oameni pasionați de ceva anume și suficient de perseverenți încât să-și urmărească obiectivele stabilite pe termen lung.
Întrebarea de bun simț pe care orice om ar adresa-o este: „De ce unele persoane reușesc să atingă succesul în viață iar altele nu?" Sau, de ce unii oameni sunt împliniți și alții nu?
Evident că răspunsul la această întrebare nu va consta doar într-un singur aspect ci într-o combinație de factori care asigură persoanei în cauză profilul unui învingător. Toți oamenii care se declară realizați pe toate planurile au în comun tenacitatea cu care și-au urmat traseul de viață. În ciuda numeroaselor provocări și eșecuri, această tipologie umană a reușit să rămână în picioare de fiecare dată, învățând din fiecare înfrângere să fie mai bună și mai motivată pentru a reuși în viață. Ceea ce au făcut diferit acești oameni a fost să se împrietenească cu eșecul, să învețe din greșeli și să  deprindă lecțiile aferente, în vreme ce alți oameni au permis să se declare învinși, renunțând la visurile lor mult prea repede.
Cine spune că este ușor să îți urmezi țelurile stabilite? Oricât de îndepărtate ar părea, pașii de zi cu zi vă vor aduce mai aproape de ținta dumneavoastră. Uneori pașii vor fi mai mici sau mai mari, alteori pașii vor fi mai înceți sau mai repezi. Indiferent de astfel de măsurători, important este să mergeți tot înainte. Și atunci când simțiți că nu mai puteți merge, mai faceți încă un pas. Amintiți-vă, orice s-ar întâmpla, rămâneți cu privirea îndreptată către soare.Secretul constă în construirea unei gândiri orientate spre dezvoltare sau evolutie. Abilitatea de a învăța este flexibilă și se poate îmbunătăți cu efort. De asemenea, studiile arată că atunci când citim și învațăm despre creier și modul în care acesta se schimbă și se dezvoltă ca răspuns la provocări, avem șanse mai mari de a persevera în caz de eșec deoarece învățăm să deprindem credința că eșecul este o condiție temporară.

sâmbătă, 1 aprilie 2017

Există oameni care nu își permit să fie fericiți. Când dependența de DURERE blochează drumul către FERICIRE....


Există oameni care nu își permit să fie fericiți. Cred că deja v-ați ridicat un semn de întrebare: „Cum adică?”. Vorbesc despre acei oameni care sunt atât de obișnuiți cu starea lor de nefericire fără de care nu pot trăi. Dependența creată izvorăște dintr-un cumul de beneficii pe care persoana aflată în suferință le primește, conștientă sau nu. Niciun om nu va rămâne într-o stare de rău decât dacă aceea stare devine un instrument de satisfacere a unor nevoi personale care nu sunt întotdeauna ușor sesizabile de către ceilalți. Oricât de neplăcută poate părea din exterior situația în care se află cineva, faptul că rămâne fidel acelei situații de nefericire înseamnă că există anumite beneficii.
În primul rând, aceasta beneficiază de atenția celorlalți. Unii vor fi îngrijorați, alții pot fi doar empatici iar câțiva dintre ei vor sări în ajutor. Iată o mobilizare de forțe pentru a ajuta biata persoană să își revină din starea tristă în care se află. Iar acest lucru este perfect natural atât timp cât are loc situațional, având un caracter pasager și nu unul permanent.  Când starea de nefericire se prelungește fără capăt de oprire, atunci, cel mai probabil, vorbim despre o structură de personalitate melancolică și depresivă. A se plânge încontinuu nu reprezintă rezolvarea problemelor sale. Colacul de salvare constă în mobilizarea forțelor și a resurselor de care dispunem pentru a găsi soluții. Orice problemă are o rezolvare. Atât timp cât soluțiile există, îngrijorarea nu mai are rost. Chiar și atunci când simțiți că lumea dumneavoastră stă să se prăbușească , lucrurile pot fi remediate. Este adevărat că un om cu tendințe depresive va privi lumea prin intermediul unor „lentile de contact „ lipsite de culoare.  Însă, și aici există soluții de ieșire... Nu degeaba există specialiști terapeuți care pot fi de un real ajutor omului aflat într-o perioadă de viață disconfortabilă din punct de vedere sufletesc. Prin intermediul terapiei puteți căpăta răspunsuri, puteți înțelege ce v-a determinat să reacționați sau să acționați într-un fel sau altul și viața dumneavoastră poate căpăta din nou sens. Astfel, clarificându-vă vă puteți oferi minunata șansă de a vă cunoaște mai bine, de a vă accepta mai ușor și de a vă dezvolta armonios.
În al doilea rând, statutul de victimă o avantajează cel mai bine în sensul în care, dincolo de atenția primită, persoana în cauză mai beneficiază și de un refugiu emoțional confortabil, de unde își poate permite să evite asumarea vreunui angajament sau a vreunei responsabilități. Răspunderea va fi întotdeauna a celuilalt. Atitudinea pasivă în fața vietii îi poate părea una sigură deoarece nu implică riscuri. Dacă tot timpul ceilalți sunt învinovățiți de propria sa nefericire, atunci avem în prim plan  doar o biată victimă în tot acest scenariu de viață.  Sau nu?