marți, 21 martie 2017

Dependent(ă) de tine!!! Atunci când dependența devine toxică...


  • La inceput era romantic, dar acum este complet dezinteresat.
  • Este foarte rece cu mine. Dar eu stiu ca in spatele acestei raceli se afla o mare de sensibilitate. Simt eu asta.
  • Daca o parasesc nu voi mai intalni niciodata pe cineva.
  • M-as simti vinovat daca as parasi-o.
  • Cine altcineva m-ar dori pe mine?
  • Ma trateaza ca pe o carpa.Dar o iubesc, ce sa fac? Iubirea imi da forta sa indur.
Cunosti aceste replici? Poate ca le-ai auzit in jurul tau, poate le-ai vazut in filme sau poate chiar tu le-ai rostit. Daca si tu le rostesti, ar merita sa meditezi la intrebarea urmatoare: “DE CINE TE TEMI?” Sau, ce te face sa nu mai judeci sanatos in asa masura incat sa nu mai stii ce e bine si ce e rau pentru tine?
A ramene intr-o relatie toxica este o amenintare la adresa sanatatii tale. Poate ca ai incercat sa o ameliorezi si n-a mers. Poate te simti demoralizat pentru ca stii ca eforturile tale au fost inutile. Cu toate acestea, nu esti capabil(a) sa pleci. Nu poti pune PUNCT, desi logica ta si a prietenilor tai iti spune sa o faci. Ceva din tine iti spune ca nu poti trai in felul acesta si totusi continui sa traiesti astfel. Este ca si cum relatia ar fi o inchisoare la care tu ai fost condamnat, fara sa ti se spuna pentru cat timp. Usa este deschisa insa parca te retine ceva.
Intr-o relatie de dependenta, o persoana nu alege liber o alta persoana, ci este impinsa, fara a se putea impotrivi, spre o alta persoana. Dependentul simte panica atunci cand se gandeste la terminarea relatiei iar daca chiar incheie relatia este cuprins de o stare de agonie, exprimata prin durere fizica(durere de cap, de stomac, de piept), perturbari de somn, plans prelungit, iritabilitate excesiva si sentimentul ca totul s-a sfarsit pentru totdeauna. Dorinta e atat de puternica uneori, incat dependentul revine la persoana in cauza. Dupa perioada de suferinta, urmeaza un sentiment de triumf sau de usurare.
In orice relatie exista un anumit tip de dependenta. In sine, aceasta nu este rea, ci, aduce forta, intensitate si savoare relatiei, prin stabilirea unei legeturi puternice, solide cu cineva. Insa daca, relatia antreneaza acele elemente care se opun libertatii de a manifesta ce e mai valoros in tine, de a te darui celuilalt fara sa te simti obligat sa faci asta, de a alege sa stai sau sa pleci, atunci aceasta devine toxica.
Poti intelege mai usor daca te afli intr-o relatie de dependenta, daca te simti constrans in unul dintre urmatoarele moduri:
  1. Cauti sa inventezi motive pentru a ramane si pentru a contrabalansa aspectele nesatisfacatoare ale relatiei.
  2. Desi propria ta gandire obiectiva(sau a altora) iti spune ca relatia nu evolueaza si nu te poti astepta la nimic bun, nu intreprinzi nimic concret pentru a o finaliza.
  3. Te cuprinde frica sau chiar teroarea cand te gandesti sa pui punct relatiei.
  4. Cand, in sfarsit, te hotarasti sa actionezi, esti coplesit de tot felul de simptome care dispar prin reluarea contactului.
  5. Dupa ce relataia s-a terminat cu adevarat, te simti singur si aproape pierdut in lumea asta mare si ostila.
Daca te regasesti, poti admite ca esti dependent. Nu zic ca nu o sa te doara un pic, mai ales daca ai o parere foarte buna despre tine. Dar fara acest prim pas, orice vindecare nu este posibila. Noua atitudine iti va permite sa privesti inainte, sa gasesti o cale de salvare.
Sursa: Adrian Nuță, Psihologia cuplului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Te invit să îți exprimi opinia referitoare la articolul citit prin postarea unui comentariu aici.