vineri, 20 octombrie 2017

Cum să ne comportăm cu persoanele depresive?


Dacă ar fi să conturăm tabloul unui om depresiv, am evidenția următoarele aspecte:
Pesimism. Întotdeauna, vede aspectele negative ale lucrurilor, vede riscurile și nu valorizează câștigul.
Dispoziție tristă. Este posac chiar și atunci când evenimentele exterioare nu pot oferi o explicație imediată a stării sale.
Anhedonie. Acest termen desemnează incapacitatea de a simți plăcere, dar și dezinteresul pentru aceasta. Depresivul se complace în plictiseala și nefericirea sa.
Autodepreciere. Nu crede că se poate descurca, nu crede că poate s-o scoată cu bine la capăt. Nu crede nici în sinceritatea interesului celorlalți față de el. Deseori, este prezent un sentiment aparent nejustificat de culpabilitate.

De obicei, depresivul respinge ideea de ajutor specializat. Mai întâi, pentru că nu acceptă ca este ceva în neregulă cu el. După părerea lui, așa este lumea, așa este viața, așa este el, incapabil de a se adapta și aceste lucruri nu le poate schimba nimeni.
Inițiativa în sine îl indispune. Nu este dispus să comunice, să se confeseze. Crede că va trebui să se justifice și că justificările îi vor fi respinse, așa cum se întâmplă, de fapt, în momentul în care i se propune să apeleze la ajutor. Dacă acest prag de rezistență este, totuși, depășit, ajutorul poate veni din partea psihoterapiei sau a psihiatriei.


Cum să ne comportăm cu persoanele depresive
Să-i atragem atenția prin întrebări asupra laturii pozitive a lucrurilor. Afirmația trebuie să vină de la ea, să fie de acord cu ea deîndată ce o rostește.
Să o antrenăm în activități agreabile, pe măsura toleranței sale. Desigur, nu o vom duce în locuri peste măsură de aglomerate, nu o vom tenta cu alcool și cu distracții zgomotoase și frivole. Dar trebuie să existe ceva ce-i place, ceva ce-i poate stârni interesul. Alegem grupul de prieteni dintre persoanele potolite, bine crescute, care să nu se comporte agresiv și să  n-o ofenseze.
Să-i arătăm considerația în mod adecvat. Pentru a contracara lipsa respectului de sine care poate fi o componentă a depresiei, trebuie s-o ajutăm să-și recunoască reușitele și calitățile, folosind date punctuale, altfel nu vom fi convingători.
Să o încurajăm să consulte un specialist. Nu pentru că ar fi bolnavă, ci pentru că resimte permanent un disconfort care-i diminuează eficiența și îi strică viața. Si pentru că o ședință cu un psihoterapeut nu strică nimănui.

Sursa: Cum să ne purtăm cu personalitățile dificile-François Lelord şi Cristophe André

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Te invit să îți exprimi opinia referitoare la articolul citit prin postarea unui comentariu aici.