luni, 16 octombrie 2017

Ai cazut pradă farmecelor unei persoane narcisiste? Cel mai probabil, ești deja "demn de dispreț" în ochii săi


Personalitatea narcisică are sentimentul că este excepțională, situându-se deasupra oamenilor de rând, și că i se cuvine mai mult decât celorlalți.
Este stăpânită de ambiția de a avea succese răsunătoare, atât în plan profesional, cat și în viața personală.
Adesea, este extrem de preocupată de înfățișarea sa și de vestimentație.
Se așteaptă la atenție și la privilegii, fără a se simți, însă, obligată la reciprocitate.
Când nu i se acordă privilegiile pe care le așteaptă, devine furibundă.
Îi exploatează și îi manipulează pe ceilalți, pentru a-și atinge scopurile.
Manifestă destul de puțină empatie, iar emoțiile celuilalt nu o prea mișcă.

Ce beneficii aduce puțin narcisism?
Știm cu toții că oamenii care au o părere bună despre ei înșiși reușesc mai ușor în viață. Imaginea celorlalți despre tine este adesea tributara celei pe care o afișezi tu. Daca nu are de-a face cu cineva experimentat și cu putere de pătrundere, narcisicul are șanse să convingă că deține calități excepționale. Orice s-ar zice, narcisicul nu este un timid. Deseori, comportamentul său prezintă elemente histrionice. Dacă nu exagerează din prima, are șanse să convingă.

Ce dezavantaje are narcisismul?
Comunicarea cu un personaj narcisic este defectuoasă. Nesincer și manipulator, concentrat mereu pe sine, comunicarea este unilaterală. Relația este inechitabilă. Va genera frustrare și, în cele din urmă, abandon. Nu toți suntem dispuși să ne prezentăm omagiile zilnice unei personalități narcisice. Când cineva se va arăta nepăsător, când îi va pune la îndoială calitățile și  meritele, va avea un șoc. Când însăși oglinda îi va spune cu sinceritate că a trecut vremea frumuseții și a seducției, narcisicul va fi amenințat de depresie.
Lipsa de sinceritate și egocentrismul îl vor împiedica pe narcisic să aibă relații strânse, pe care să se poată baza. Cei slabi se vor purta slugarnic, dar îl vor detesta pentru umilința pe care trebuie să o accepte. Cei puternici, fie îl vor ignora, fie îl vor răni ca să-l trezească la realitate. El însuși nu este capabil de relații sincere și profunde. Oricine cedează farmecelor lui le devine inferior, demn de dispreț.

Sursa: Cum să ne purtăm cu personalitățile dificile-François Lelord şi Cristophe André

Un comentariu:

Te invit să îți exprimi opinia referitoare la articolul citit prin postarea unui comentariu aici.