Empatia este una dintre cele mai importante abilități soft pe care o putem dezvolta pentru a crea relații interpersonale mai armonioase. Empatia este abilitatea de a simți trăirile altor persoane, fără a ne identifica cu acestea. Dezvoltarea empatiei ne permite să ne imaginăm că fiind în pantofii altei persoane și să răspundem din această postură. Atunci când manifestăm empatie, reușim să creăm conexiuni cu ceilalți, ceea ce ne ajută în munca de echipă sau în crearea unor obiective comune. De asemenea, empatia ajută membrii de echipă să lucreze într-o manieră complementară din punct de vedere al abilităților profesionale, având aceeași viziune cu privire la finalitatea muncii depuse.
Empatia este una dintre componentele a ceea ce este cunoscut sub denumirea de inteligență emoțională. Inteligența emoțională este abilitatea de a recunoaște și gestiona propriile trăiri afective în vederea unei exprimări adaptate. Exersarea inteligenței emoționale ajută la crearea unor relații armonioase și productive. Există un număr de patru componente principale ale Inteligenței Emoționale:
• Autocunoașterea: abilitatea de a ne recunoaște propriile emoții și motivații;
• Controlul de sine: abilitatea de a ne exprima trăirile în mod adecvat sau daca nu le exprima;
• Conștiința socială: abilitatea de a recunoaște trăirile și nevoile celorlalți;
• Managementul relațiilor interpersonale: abilitatea de a relaționa eficient cu ceilalți.
Împreună, aceste abilități compun Coeficientul de inteligență emoțională, măsura în care avem capacitatea de a exersa abilități personale (soft), precum empatia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Te invit să îți exprimi opinia referitoare la articolul citit prin postarea unui comentariu aici.