Știai că boala este semnalul de alarmă transmis de corpul tău pentru a conștientiza frici, complexe și frustrări reprimate de-a lungul timpului ?

Fiecare dintre noi avem ascunsa, undeva in subsolul fiintei noastre, o latura intunecata. Atunci cand vom deveni constienti de acest lucru si vom accepta sa traim impreuna cu aceasta latura obscura a sufletului nostru, vom reusi performanta de a canaliza constructiv, pozitiv si social acceptat energia ei gigantica. Intr-adevar, o misiune dificila dar nu imposibila. Cu ambitie, curaj si dorinta de a creste spiritual este posibil sa convietuim cu teribila si infricosatoarea, in aparenta, umbra a noastra. Daca nu vom reusi sa ne exprimam umbra, atunci ea se va exprima singura intr-o maniera deloc agreabila, atat in psihic, cat si in corp.

Cand Eul nu face fata energiilor inconstiente, corpul isi asuma acest rol al exprimarii. Practic, corpul se sacrifica prin asumarea descarcarii fricilor, complexelor si frustrarilor reprimate de-a lungul timpului. Toate acestea au fost respinse in inconstient, unde s-au alimentat continuu pana intr-un moment in care intensitatea fortei lor a fost atat de mare incat au presat Eul constient, spargandu-i barierele de protectie. Astfel au reusit sa iasa la suprafata sub forma unor boli sau tulburari organice.

Exista o relatie directa corp-spirit. Unitatea psihosomatica este o cale extraordinara de a decoda si intelege ceea ce se petrece in profunzimile noastre. Simple dureri de cap, ameteli, palpitatii, dureri gastrice sau de dinti, nemilosul cancer reprezinta semnale de alarma pentru a constientiza originile psihologice ale bolii. Corpul nostru devine o minunata unealta de autocunoastere.

Nevoile care au fost sistematic frustrate si dorintele interzise, genereaza in organism tensiune negative care este ca si o otrava cu actiune lenta dar sigura. Fiecare dintre noi are o limita de suportabilitate. Dincolo de aceasta limita de toleranta a tensiunii, apare boala. Boala fizica exprima toate toxinele psihologice acumulate in corp, cum sunt fricile si culpabilitatile. Multi oameni, pur si simplu, trateaza boala fara a incerca sa afle ce se intampla dincolo de ea. Cu siguranta, acestia vor face o alta boala peste un timp.

Pentru a preveni imbolnavirea organismului, este important sa exprimi adecvat tot ceea ce ai de exprimat, pozitiv sau negativ. Poate ai pe cineva apropiat care sa te asculte fara a te judeca si sa-ti ofere ocazia de a descotorosi de toata mizeria si otrava din sufletul tau. Daca nu, exista psihologi si terapeuti care te pot ajuta in aceasta directie. Insa aceasta nu este decat o solutie temporara. Este necesar sa inveti sa faci singur curat in gradina psihicului tau. Fii atent la ceea ce se intampla in interiorul tau, observa-ti trairile emotionale si gandurile, cunoaste-le si accepta-le. Incearca sa le gestionezi si sa le exprimi intr-un mod cat mai adecvat fara a-i rani pe ceilalti. De exemplu, daca esti furios pe cineva, cumpara-ti un sac de box pentru a te elibera de furia acumulata. Sau practica orice alt sport sau activitate care te pasioneaza.Astfel te poti scuti de simptome dureroase si suparatoare.

Viata ne ofera continuu obstacole generatoare de tensiune, complexe sau conflicte. Astfel, prin suferinta, suntem tot timpul stimulati sa evoluam spiritual. Dumnezeu a creat un mecansim perfect care ne obliga sa devenim constienti de abisurile psihismului nostru.

Sursa: Adrian Nuta, Umbra-Polul intunecat al sufletului nostru

Părinții plecați la muncă în străinătate construiesc vile dar, demolează suflete de copii

Fiecare copil este unic, fiecare copil reacționează la durere într-o manieră unică 

Statisticile arata ca mai mult de 1 din 7 copii are cel putin un parinte plecat la munca in strainatate. 

Lipsa parintilor din copilaria si educatia unui copil reprezinta o pierdere majora pentru acesta. Pierderea parintilor prin plecarea acestora in strainatate genereaza anxietatea de separare care poate fi traita intr-un mod intens, mergand pana la cosmaruri. Reactiile de separare la copii pot imbraca forma regresiei(manifestari comportamentale speciale: lovituri, murdarirea hainelor, muscarea hainelor, creioanelor, sugerea degetelor sau a parului etc.) sau a depresiei, reactii ce pot persista o perioada mai indelungata chiar si dupa ce copilul si parintii se reunesc, din cauza temerii copilului ca parintii pot pleca sau ar putea disparea din nou. Unii copii pot exprima faptul ca au nevoie de mai multa securizare devenind mai posesivi decat de obicei sau furand.

Copiii cu parinti absenti pot nega realitatile circumstantiale care au generat pierderea si refuza sa creada ca parintii nu mai sunt disponibili pentru ei. Ei se pot bucura de amintirile pe care le au cu acestia, pot privi poze, scrisori, intr-un mod obsesiv uneori. Pot merge pana intr-acolo incat sunt capabili de orice compromis, numai sa-si vada parintii sau sa-i sune la telefon.

In general, copiii pot avea ca reactii imediate, precum socul, negarea, protestul, apatia. Acestia raspund de regula prin negare, crezand ca asa pot tine durerea provocata de plecarea parintilor in strainatate la distanta. Exista si copiii care raspund intr-o maniera disperata. Pe langa aceste reactii comune, mai pot aparea reactii de anxietate, tristete, vinovatie, rusine, dezorganizare, tulburari de somn si simptome fizice.

La fel cum fiecare copil este unic asa si fiecare experienta perceputa de acesta ca fiind dureroasa este unica. S-a constatat ca acei copii care primesc sprijin din exterior trec mai usor si mai sanatos prin acest tip de experienta negativa si chiar mai productiv pentru varietatea sentimentelor exprimate. 

Cine este cel mai in masura sa ingrijeasca un copil ai carui parinti sunt plecati in strainatate/decedati/necunoscuti? (bunici, rude etc.)

Ingrijirea copilului este indicat sa se realizeze de persoane apropiate, de incredere si iubite de acestia. Aceste persoane pot fi bunici, matusi, unchi, in general membrii ai familiei. Insa aceasta misiune nu este una deloc usoara pentru ei. Copilul ii poate invinui pentru absenta parintilor pierduti. Atunci cand adultul care ingrijeste copilul se simte la un moment dat sub nivelul parintilor plecati, poate avea parte de reactii extrem de neplacute din partea copilului, care pot fi depasite cu mare dificultate. Cu toate acestea, desi comportamentul copilului poate determina resentimente sau gelozie din partea ingrijitorului, este totusi un semn din partea copilului ca poate dezvolta sentimente puternice de atasament, ca accepta sa fie ingrijit de cineva si ca poate raspunde cu aceeasi dragoste.”

Impactul asupra psihicului unui copil care creste doar cu unul din parinti?(mama sau tatal)

Pierderea unuia dintre parinti, fie prin deces, divort, separare determina dezechilibrarea sistemului emotional al copilului cat si dificultati sociale. Copiii care au suport material, care au suferit putine schimbari de mediu, cu o imagine pozitiva de sine, ai caror parinti au abilitati bune de comunicare se adapteaza mai bine. Ceilalti sunt profund afectati. Reactiile copiilor sunt cele de tristete si sentimente de abandon. Ei sunt inspaimantati de incertitudinea situatiei, devin extrem de anxiosi, au cosmaruri. Evident, activitatea scolara are de suferit in aceste conditii. Ei se simt neiubiti de tatal sau mama absenta si pot fi foarte furiosi deoarece se simt rejectati.Acesti copii se pot simti divizati intre loialitatea fata de cei doi parinti, asa ca vor incerca sa faca o alegere pentru a diminua conflictul interior. Insa a alege inseamna a respinge pe unul dintre parinti, deci sentimente de culpa. Uneori, in ideea diminuarii tensiunii interioare, copiii pot dezvolta planuri si fantezii de reunire a familiei.Ei pot sa aiba probleme de concentrare a atentiei, pot izbucni in plans la orice provocare. La scoala pot sa puna la grea incercare rezistenta profesorilor. Pot deveni furiosi la cel mai mic incident si au tendinta sa provoace profesorii si consilierul scolar. Simtul abandonului poate afecta serios increderea si eficienta scolara. Ocazional, se pot implica exagerat in activitati scolare sau extrascolare, ca mecanism de fuga fata de situatia familiala.

Ce trebuie sa i se spuna unui copil cand parintii pleaca in strainatate?

Din punct de vedere al dezvoltarii personalitatii, copiii sunt mai putin pregatiti sa se confrunte cu pierderea parintilor prin plecarea acestora in strainatate. Experienta si deprinderile lor cognitive sunt limitate, iar abilitatea lor de a da un anumit sens acestei experiente este redusa. De asemenea, au un control redus asupra circumstantelor in raport cu adultii, depind de ceilalti, sunt primii care recunosc faptul ca se afla in suferinta, anticipa si cer indeplinirea dorintelor. Este neindicat ca suferinta acestora sa fie minimalizata sau considerata inexistenta de catre adulti, pentru ca in aceste cazuri durerea ramane neinteleasa, neinteriorizata si neasumata ceea ce va determina la copil incercarea de a nega procesul de jelire necesar in procesul de vindecare a durerii sale. Asadar, copilul trebuie pregatit in mod special pentru a face fata plecarii parintilor. Copilul trebuie reasigurat ca este in siguranta, plecarea parintilor nu reprezinta o amenintarea la integritatea lor fizica, asa cum o percep ei ca o amenintare la propria viata. Este indicat sa i se raspunda in mod onest la intrebarile legate de pierderea suferita. Recunoasterea problemei si asigurarea ca a fost luat in serios reprezinta un sprijin esential in incurajarea acestuia de a-si exprima sentimentele:”Observ ca esti destul de suparat si stiu ca este greu pentru tine sa vorbesti despre suferinta ta, dar eu sunt aici pentru tine si, daca te pot ajuta in vreun fel, as fi foarte incantat(a) sa o fac. Sentimentele tale sunt importante pentru mine si-mi voi face timp sa le ascult.”Acordarea de suport emotioanal este utila in eliminarea disconfortului resimtit: anxietate, frustrare, indoieli, vinovatie, disperare, singuratate, insecuritate. Copilul trebuie ajutat sa planga pentru ca astfel se va descarca si-si va exprima durerea, ceea ce va determina depasirea suferintei si recapatarea bucuriei de a trai.”

In primele sase luni de viata copiii dezvolta un atasament special fata persoanele care ii ingijesc, ceea ce conduce la experimentarea unor reactii dureroase speciale, mai ales daca are loc separarea de obiectul atasamentului. Copii sunt capabili sa resolve pierderea daca au o relatie de securitate rezonabila cu proprii parinti inainte de separare. Adesea copiii simt ca pot muri cu adevarat fara grija parintilor deoarece acestia depind excusiv de aceasta grija. Pentru ca pierderea cuiva iubit este asimilata unui risc fizic, copilul reactioneaza ca si in cazul unei amenintari la propria viata. Aceasta poate determina manifestari somatice specifice: cresterea pulsului, tensiune musculara, uscarea gurii etc. Aceste reactii psihologice normale ii pot face sa se simta anxiosi, cuprinsi de panica si sleiti de puteri pentru a  merge mai departe. Poate aparea si insomnia, caz in care este recomandat sa se linisteasca copilul, explicandui-se ca totul este in ordine si ca nimic rau nu se poate intampla. O jucaria sau un animal preferat luat cu el la culcare il poate face sa se simta mai putin vulnerabil. Daca la 6-8ani predomina sentimentele de tristete si de abandon, la varsta de 8-12 ani se intalnesc sentimentele de pierdere, rejectie, frica, singuratate, rusine si furie. Acum obisnuiesc sa-si descarce furia pe acele persoane pe care le considera vinovate pentru plecarea parintilor de langa ei. Copiilor incepe sa le displaca sa se joace singuri, solicitand companie altor persoane sau privind in mod constant la televizor, pentru a-si distrage atentia de la ce s-a intamplat. Sau isi pot concentra toata atentia in activitati scolare, sport, cluburi, hobby-uri, lucruri care le ofera o activitate care ii tine ocupati si ii face sa se simta competenti. Unii incep sa fie preocupati de problemele celorlalti. In adolescenta lucrurile se complica in sensul ca acestia pot raspunde la separarea de parinti prin utilizarea de alcool, droguri ilegale, delincventa, promiscuitate, pentru ca acestea ii ajuta sa uite de problemele lor. De asemenea, acestia folosesc adesea telefonul, internetul, televizorul pentru a umple timpul liber si pentru a-si bloca reactiile interioare. In timpul noptii sau chiar la scoala, atunci cand in mod normal ar trebui sa fie tacuti sau concentrati, adolescentii adopta comportamente enervante si jenante: pot sa asculte sau sa danseze pe muzica data tare, sa se masturbeze sau sa cante si sa-si vorbeasca siesi. O eroare frecventa vine din partea profesorilor si a pediatrilor care considera ca adolescentul are nevoie de ingrijire medicala, fara a realize de fapt ca este vorba de o faza normala de exprimare a durerii legata de separarea de parinti.

Daca micutul sufera o depresie pe termen lung, cum poate fi ajutat?

In cazurile in care copilul sufera de depresie pe termen lung atunci este recomandata apelarea la serviciile de specialitate centrate pe evaluarea si consilierea psihologica a copilului. Desi consilierea individuala este cea mai utilizata in astfel de situatii, ci cea de grup poate fi benefica. In grup se va pune accentul pe intelegerea si exprimarea sentimentelor legate de separarea de parinti, pe dobandirea abilitatilor de a face fata schimbarilor din viata lor, pe imbunatatirea imaginii de sine si a atitudinii fata de parinti. De asemenea, grupul, pe langa faptul ca ofera posibilitatea experimentarii faptului ca nu esti singurul care trece printr-o astfel de situatie, este si un important suport afectiv pentru membrii sai. Este bine ca cei mici sa stie ca sentimentele si reactiile lor sunt comune si normale in situatiile de durere, ca reintoarcerea la creativitate implica durere si ca nu exista cale de a scurta toate acestea, intreg procesul trebuind parcurs. Este onest sa cunoasca faptul ca plansul este o parte a acestui proces si ca trebuie sa inteleaga si sa gaseasca o modalitate de a-i permite sa se produca. Este foarte important pentru copil sa simta ca se afla in centrul preocuparilor adultului  si ca experienta sa are valoare in ochii acestuia.

Sursa: Iolanda Mitrofan, Psihoterapie, Editura SPER, Bucuresti, 2008

Ți-ai găsit perechea online? Află cum a schimbat internetul modul în care oamenii se cuplează

Deși nu vorbim despre o știință exactă, există studii care investighează modul în care oamenii se întâlnesc, se îndrăgostesc și decid să formeze un cuplu.
Există persoane care și-au întâlnit perechea într-un club de noapte, la locul de muncă sau la supermarket. Altele nu au avut sorți de izbândă și au ales mediul online.
Întrebarea de astăzi este "cât de mult contează educația atunci când oamenii încearcă să se cupleze online?"
Noi cercetări au descoperit faptul că cei care caută să se cupleze online sunt mai predispuși să intre în contact cu persoane cu același nivelde educație ca și ei, însă acest fapt se disipează odată cu înaintarea în vârstă.

Studiul a fost condus de cercetători de la Universitatea Queensland de Tehnologie din Australia, fiind unul dintre cele mai mari studii  realizate vreodată asupra comportamentului uman în mediul online, pe un eșantion reprezentativ de 41.000 persoane, într-un interval de timp de 4 luni.

Unul dintre cercetători, Stephen Whyte, a   subliniat faptul că "alegerea unui partener de cuplu poate fi una dintre cele mai mari decizii de natură psihologică și economică pe care o persoană o face și a fost subiectul cercetărilor științifice sociale de-a lungul timpului, ceea ce a determinat culegerea de informații care au creionat un fenomen: comportament pozitiv de potrivire și întâlnire (homogamy)."
Din perspectiva sociologică, oamenii au tendința de a căuta parteneri de cuplu care sunt asemănători lor.

Cum afectează internetul lucrurile?

Deși cuplarea până la momentul în care internetul a apărut, s-a bazat pe factori precum rezidența, vârsta, rasa, religia, atractivitatea, personalitatea (factori de actualitata încă), mediul online permite oamenilor să fie și mai selectivi. Astfel au fost adăugate noi criterii de selecție, precum nivelul de educație care poate simboliza pe viitor avantaje economice precum un nivel de trai crescut. De asemenea, s-a constatat că pe măsură ce înaintează în vârstă, oamenii nu mai pun accent pe educație atunci când intenționează să își găsească un partener  de viață.
Femeile în vârstă și bărbații tineri au în comun faptul că sunt mai predispuși să intre în contact cu persoane mai puțin educate.
Ceea ce este sigur este faptul că internetul a schimbat viziunea oamenilor despre întâlniri și cuplare.

6 moduri în care îți poți crește copilul rezistent la violență

Cum poți crește copii rezistenți la violență 

Aproape zilnic apar povești despre copii violenți, cel mai adesea unii împotriva celorlalți.  
Studiile de specialitate indică faptul că atitudinea violenta sau agresivă se învață încă din perioada copilăriei. Membrii familiei și alte persoane care se ocupa de creșterea și educația copilului îl pot ajuta să își gestioneze adecvat emoțiile fără violență. 
Părinții și alte persoane pot acționa astfel încât să reducă nivelul de agresivitate al copilului lor, mai ales părinții care au un rol extraordinar de important în dezvoltarea celor mici. Creșterea copilului într-un mediu sigur și iubitor ține cont de următoarele recomandări:

1. Oferă-i copilului iubire și atenție în mod constant 

Pentru a dezvolta un sentiment crescut de stimă de sine,  fiecare copil are nevoie să dezvolte de timpuriu o relație puternică și iubitoare cu părinții săi. În caz contrar pot apărea problemele de comportament și chiar delincventa juvenilă.
În măsura în care îți este dificil să crești copilul astfel, din varii motive (lipsa de experienta, boală, statut de părinte singur, etc.), solicită ajutor pediatrului tău, unui psiholog sau unui specialist în parenting.

2. Asigură-te că cel mic este supervizat

Până în momentul în care copilul va putea gândi de unul singur, acesta este dependent de  părinții săi sau alți membrii ai familiei pentru a obține protecție, încurajare și suport. Studiile arată faptul că lipsa de supervizare conduce la probleme de comportament.
Încearcă să fii mereu la curent cu ceea ce face copilul tău, ce prieteni are, unde merge și cu cine. Atunci când tu nu ești disponibil, ai grijă să ai totuși un înlocuitor de încredere. Nu îți lasa copilul singur acasă. Încurajează copilul să participe la activități extrașcolare,  precum cele sportive sau creative, și chiar să se înscrie în diverse programe comunitare, cum sunt cele de voluntariat, unde va avea oportunități nelimitate de a învăța lucruri valoroase de la oameni de bine.
Atunci când observi că cel mic se joacă împreună cu alți copii agresivi, învață-l să răspundă asertiv, explică-i faptul că astfel de comportamente nu sunt potrivite și încurajează-l să evite astfel de parteneri de joacă. 

3. Oferă-i un model de comportament pozitiv 

Copiii învata prin imitarea comportamentelor vazute la părinții lor, ceea ce are o foarte mare putere de influență asupra lor. Valori precum respectul, onestitatea și demnitatea pot fi surse importante de creștere a rezistenței la stres, mai ales dacă aceștia trăiesc într-un mediu ostil la școală sau în cartier.
Aproape toti copiii se poartă la un moment dat agresiv cu alți oameni. Fii ferm cu copilul în ceea ce privește posibilitatea suportarii unor consecințe deosebit de negative. Lauda-i atunci când reușesc să rezolve un conflict în mod constructiv. Copiii au tendința de a repeta acele comportamente pentru care sunt lăudați și apreciați.
Uneori, părintii încurajează comportamente agresive la copiii lor, fără să își dea seama. De exemplu, unii părinți gândesc că este bine ca un băiat să știe să se bată. Învățați copilul că este mult mai bine să învețe să argumenteze folosind cu mult calm cuvinte inteligente, fără a insulta sau răni. Si cel mai important lucru,  nu va loviți copilul. 

4. Fiți consistent cu regulile și disciplina 

Când trasati o regulă, rămâneți fidel acesteia. Copiii au nevoie de reguli și de așteptări clare în ceea ce privește comportamentul lor. A seta reguli pe care să le dai uitării mai târziu este ca și cum a-i lasa copilul suspendat în confuzie.
Mai mult, este recomandat ca părinții să-și implice copiii în stabilirea regulilor ori de câte ori este posibil. Explicati-le acestora care sunt așteptările dvs. și care sunt consecințele nerespectării regulilor impuse. Acest lucru îi va ajuta să adopte un comportament dezirabil social, care să nu îi rănească pe ei sau pe ceilalți. 

5. Păstrați un mediu familial non-violent 

Violența de acasă este înspăimântătoare pentru copii. Acestia au nevoie de un mediu cald, securizant și iubitor pentru a crește sănătos și fără frică. Un copil care vede în propria casă violență nu devine în mod obligatoriu violent, însă va avea dificultăți în rezolvarea problemelor legate de violenţă.
Dragi părinți, creati un mediu familial sigur, non-violent și descurajați orice tip de comportament agresiv între frați și chiar între dvs., părintii. In caz contrar, apelați la serviciile unui psiholog sau psihoterapeut care sa va ajute să înțelegeți cauzele violentei și cum puteți să o opriți. 

6. Încercați să blocați accesul copiilor la programe de TV încărcate de scene de violență fizică și emoțională

Studiile arată că urmărirea îndelungată a scenelor de violențăla televizor, în filme sau jocuri video, poate avea un impact negativ asupra copiilor. În calitate de părinte, poți controla cantitatea și calitatea programelor TV urmărite de copil. 

Iată câteva recomandări:

• limitează accesul la televizor pentru maxim 2 ore pe zi;
• ai grijă să fii la curent cu preferințele TV ale copilului;
• discuta cu copilul despre ceea ce vede la televizor, in special despre scenele de violență;
• ajută-l să înțeleagă diferența dintre realitate și ficțiune, ce s-ar întâmpla în viața reală și care ar fi consecințele;
• găsiți împreună alternative de solutionare a divergentelor;
• ajuta-l să rămână în picioare în fața oamenilor agresivi, printr-o atitudine aservita și calma, specifica adevăraților leaderi;
• ajută-l să accepte diversitatea din toate punctele de vedere  (inclusiv cea rasială, socială, sexuală etc.) fără a critica, a judeca sau răni. 

sursa: www.apa.org

Ți se întâmplă să faci alegeri de cuplu pe care să le regreți mai târziu? Posibil să fii o victimă a MITURILOR în IUBIRE

Deși aflați la vârsta maturității, credințele noastre pot deforma oarecum realitatea, cu atât mai mult cu cât romantismul ne caracterizează. Ești pasionat de filme, de seriale romantice sau de romane siropoase? Dacă da, afla ca acestea alimenteaza in fiecare dintre noi credinte despre dragoste care ne impiedica sa facem alegeri parteneriale de cuplu inteligente. Credem cu tarie in aceste mituri pentru ca ele amintesc de perioada adolescentina, cand traiam relatii pasionale si inflacarate. Cu toate ca viata reala le contrazice, ceva sau cineva din interior doreste sa creada in ele in continuare.

1. IUBIREA ADEVARATA INVINGE TOTUL. Adesea suntem convinsi ca daca iubim cu adevarat pe cineva atunci acest lucru ne va ajuta sa trecem peste orice obstacol sau peste orice conflict. Partenerii pot spune “Daca imi iubesc cu adevarat partenerul nu conteaza…orice ar face sau orice ar spune.” Ce frumos! Insa, in timp te vei simti frustrat(a), vei minimaliza problemele fara a cauta solutii reale, vei ramane cu dorinta ca el sau ea se va schimba intr-o buna zi si vei astepta aceea zi iubindu-l pe celalalt. Insa nu este suficient ca un om sa fie iubit pentru a se schimba, e nevoie ca el sa-si doreasca sa se schimbe. Si astfel, in cele din urma, conflictele mocnite vor izbucni, cu o forta care va contrabalansa afectiunea si grija pentru celalalt.
2. IUBIREA ESTE RECUNOSCUTA IMEDIAT LA PRIMA INTALNIRE. Ceva de genul dragostei la prima vedere, atunci cand iti intalnesti partenerul pentru prima data si deodata simti o atractie irezistibila pentru celalalt, spunandu-ti “Acesta/aceasta este barbatul/femeia vietii mele.”  Intr-adevar poti recunoaste ceva special in celalalt inca de la inceput, insa iubirea profunda si reala se dezvolta in timp. Chiar daca esti un om intuitiv, nu lasa ca prima impresie sa-ti decida viata, cauta si cea de-a doua impresie, si cea de-a treia, a patra etc. Ceea ce vreau sa spun este ca fiecare dintre noi avem nevoie de timp pentru a-l cunoaste pe celalalt. De asemenea, trebuie sa depunem efort pentru a construi o relatie echilibrata si evolutiva.
3. EXISTA O SINGURA PERSOANA SI NUMAI UNA PENTRU TINE. Exista credinta ca pentru fiecare dintre noi exista o jumatate sau un suflet geaman. Adesea ne intrebam “Este el sau ea acela sau aceea?” Astfel ne formulam in minte o serie de caracteristici despre cum ar trebui sa fie celalalt incat pierdem din vedere unicitatea celui de langa noi. Daca l-am accepta asa cum este, ne-ar fi mai usor sa-l iubim. Nu este indicat sa ne limitam la o relatie si daca aceasta relatie s-ar incheia sa nu ne mai deschidem catre alta. Pot aparea complicatii severe, cum ar fi depresia. In plus, nu se cunosc limite ale puterii de iubi pe cineva.
4. PARTENERUL PERFECT ITI VA SATISFACE TOATE NEVOILE. Avem asteptari inconstiente sau constiente de la celalalt, iar daca acesta nu implineste una sau mai multe din aceste asteptari, simtim dezamagire si resentimente. Insa, responsabil pentru ceea ce imi imaginez despre tine sunt eu, nu tu. Asteptarea nerealista ca celalalt sa faca totul pentru tine poate conduce la intreruperea relatiei. Tu esti primul responsabil pentru tine, deci in mare parte tu esti responsabil de satisfacerea nevoilor tale. Nimeni nu iti va implini toate nevoile, si daca cineva va veni in intampinarea unora dintre ele atunci considera acest lucru un dar care ti sa face.
5. DACA EXISTA O MARE ATRACTIE SEXUALA, ATUNCI EXISTA SI O MARE IUBIRE. Uneori avem nevoie de timp pentru a intelege ca jocurile si trairile amoroase de mare intensitate nu inseamna neaparat si o mare iubire de calitate. Umilintele si dezamagirile pot fi si ele de folos. Compatibilitatea sexuala este o conditie importanta a unei relatii complete, insa nu este garantul unei relatii echilibrate si sanatoase. Expansiunea erotica cu un partener nu este echivalenta cu iubirea, nu este un semn ca trebuie sa fiti impreuna ca si cuplu romantic.                                                                                                                  Sursa: Adrian Nuta, Psihologia Cuplului, edit. SPER

GÂNDURI - Pregătiți pentru a fi părinți?

Iată o întrebare din ce în ce mai des rostită de oamenii care, parcă și-ar dori să întemeieze o familie dar, se tem. De ce anume se tem? Se tem de asumare, se tem de responsabilizare, se tem de angajament, se tem de eșec, se tem de provocare, se tem de necunoscut.....Pentru că DA, dragii mei, a fi părinte presupune asumarea responsabilității asupra vieții copilului tău, angajamentul "à la long" sau pe viață, riscul de a eșua în calitate de părinte, provocarea de a depăși obstacolele și eșecurile pentru a putea merge mai departe, înfruntarea necunoscutului cu toate variabilele sale.

Dacă ar fi să extindem contextul discuției, vom remarca faptul că cele menționate mai sus se aplică în nenumărate alte situații, precum studiul, job-ul, relația de cuplu, relațiile de familie și de prietenie, etc. Și, totuși le gestionăm din mers. Uneori mai bine, alteori mai puțin bine. Însă, reușim să le facem față în ciuda problemelor apărute, a oboselii acumulate și a eșecurilor suferite.
Același lucru se întâmplă și în cazul asumării deciziei de a deveni părinți.

Întrebarea care se impune de la sine este: "Ne pregătește cineva să facem față la toate acestea?" Evident că, nu există o persoană care să fie acolo lângă tine pas cu pas și care să te îndrume în orice decizie luată sau alegere pe care o ai de făcut. De fapt, există cineva. Acea persoană esti chiar tu. Este vorba fix despre persoana ta. Cu alte cuvinte, instinctul tău matern sau patern nu te va dezamăgi. Ai încredere în el, bazează-te pe ceea ce îți spune bunul tău simț și natura umană.

Găsește un mentor de încredere care să te ghideze constructiv într-ale parentingului, fie ca vorbim de un părinte, o bunică sau o mătușă, și chiar niște prieteni deveniți deja părinți cu experiență. Nu ezita să ceri ajutor atunci când simți că nu mai ai energia sau motivația necesară, când ești confuz/ă, când nu știi cum să procedezi sau, când, pur și simplu, nu mai poți. Este perfect normal ca uneori lucrurile să nu meargă "ca unse", să te împotmolești puțin, să simți că nu esti cel mai bun părinte sau chiar că eșuezi lamentabil. Însă, la fel de firesc este și să te redresezi, să te ridici și să mergi mai departe. În fiecare zi să te străduiești să fii mai bun, mai informat, mai asumat. În timp vei culege roadele, incomparabil mai prețioase decât orice siestă sau ieșire în oraș cu prietenii.

Ai senzația că nu reușești să comunici cu partenerul de cuplu? Descoperă secretele psihologiei masculine in zona comunicării

Este clar si limpede ca apa cristalina a unui izvor de munte ca “femeile si barbatii vorbesc limbi diferite”. Chiar daca folosesc aceleasi cuvinte, sensul acordat vorbelor este diferit. Acest lucru genereaza frustrare si emotii negative in relatia lor. Sa ne imaginam relatia de cuplu ca pe un dans continuu intre doi parteneri. Atunci cand acestia comunica frumos si armonios este ca si cum ar dansa pe o muzica placuta, intelegandu-si miscarile doar din priviri. Dar daca acestia nu se inteleg reciproc comunicand defectuos, atunci este ca si cum ar dansa pe o muzica neplacuta si izgomotoasa, calcandu-se adesea unul pe altul pe picioare. Dificultatile de comunicare pot fi fatale relatiei de cuplu.

Femeile care doresc sa-si imbunatateasca comunicarea cu barbatii iubiti, ar trebui sa cunoasca si sa puna in practica unele principii din psihologia barbatilor.

In primul rand, este bine de stiut faptul ca “barbatii comunica cel mai bine atunci cand dialogul este focalizat pe subiecte precise”. Aceasta se intampla deoarece barbatilor le place sa-si demonstreze eficienta si competenta prin atingerea scopurilor propuse. O discutie fara un subiect clar nu reprezinta pentru ei o actiune orientata catre un scop anume. De exemplu, atunci cand Ea spune “As vrea sa discutam mai mult.”, El este pus in dificultate deoarece simte ca nu detine controlul asupra situatiei nestiind despre ce anume doreste Ea sa discute mai mult. El vrea sa stie la ce se refera discutia si ce anume vrea ea de la el. Chiar daca pentru doua femei este mai important sa petreaca timp impreuna conversand despre tot si nimic in aceeasi masura decat sa aiba un dialog organizat, pentru barbati aceasta experienta este chinuitoare si frustranta. Astfel ei pot reactiona in moduri care femeilor le displac: nu le iau in serios, nu se implica in dialog, sunt plictisiti si dezinteresati, incearca sa termine cat mai repede, cauta sa le convinga sa renunte. Ce pot face femeile? Pot focaliza discutia pe ceva anume sau pot pune intrebari barbatilor astfel incat sa structureze dialogul sau pot fi pur si simplu directe si la obiect.

In al doilea rand, “barbatii proceseaza informatia in tacere si nu comunica decat rezultatul final”. Acest lucru se datoreaza faptului ca acestia sunt orientati catre solutie, preferand sa se exprime doar atunci cand au gasit-o. In schimb, femeilor le place sa gandeasca cu voce tare. Aceasta diferentiere in modalitatea de a gasi o solutie la o anumita problema, le determina pe femei sa inteleaga gresit tacerea barbatilor, care exprima faptul ca nu stiu inca ce sa spuna si de aceea se mai gandesc. Este important ca femeile sa explice partenerului felul lor de a fi, de a gandi cu voce tare astfel ca in loc sa se enerveze, acestia se vor amuza. De asemenea, este indicat ca femeile sa lase un timp de gandire barbatilor, altfel, presandu-i, acestia se vor simti controlati si pot deveni agresivi. Daca problema nu reprezinta o plangere feminina este bine ca acest lucru sa fie adus si la cunostinta barbatilor, deoarece ei pot sari in ajutor in mod inutil.

In al treilea rand, “in raport cu o femeie, un barbat isi acceseaza mai greu trairile emotionale”, deoarece pentru ei lumea interioara a emotiilor este un spatiu putin cunoscut si periculos. Pentru un barbat, a vorbi despre sentimentele lui este ca si pentru o femeie, sa alerge cativa km cu o febra musculara ingrozitoare la picioare. Acest lucru nu inseamna ca barbatii nu sunt la fel de sensibili ca femeile. Sunt, doar ca nu au un acces la fel de usor la trairile lor emotionale. Daca un barbat este intrebat “Te vad schimbat. Ce se intampla cu tine?”, va raspunde “Nimic.”, pentru ca ii este dificil sa spuna “Nu stiu.” In realitate el nu stie exact ce simte si prefera ca , pana isi da seama, sa afirme ca nu s-a intamplat nimic. Ei pot reactiona in mai multe feluri: pot schimba subiectul, se pot opune, se pot enerva, pot agresa verba doar pentru a mai castiga timp. Ce poate face o femeie? Sa nu-l terorizeze cu trairile sale emotionale si sa nu-l preseze sa raspunda imediat, acordandu-i timp. Contactul fizic prin imbratiseri si atingeri este vehiculul cel mai sigur si rapid pe care i-l poti oferi pentru a ajunge la propria sa inima.

Sursa: Adrian Nuta, Psihologia Cuplului, Editura SPER, Buc., 2006;

Beneficii surprinzătoare în tratarea Durerii și a Depresiei ale Meditației de tip Yoga și Mindfulness (partea a III-a)

Continuăm cu partea a III-a a articolului despre Ușurarea durerii. Astăzi vorbim despre o altă medotă terapeutică, Meditația, a cărei eficiență în reducerea durerii cronice a fost demonstrată în cadrul studiilor de specialitate.  

Momentele de Meditație sau Yoga

Un studiu realizat pe un eșantion reprezentativ de 967 persoane, condus de catre Holger Cramer, Doctor la Universitatea Duisburg-Essen din Germania si publicat in Jurnalul Clinic al Durerii (2013), a relevat o puternică evidență a faptului că Yoga este eficienta pe termen scurt în ușurarea durerii de spate, una dintre cele mai comune forme de durere, fiind de ajutor chiar si pe termen lung.

Yoga are o serie de particularități ce pot fi de folos celor suferinzi, precum focusarea, mișcările de meditație, având efecte pozitive asupra creierului, inclusiv asupra schimbării de percepție asupra durerii.

Un alt studiu (2014) realizat pe Cortexul Cerebral a demonstrat faptul că yoghinii experimentați au o mai bună toleranță la durere decât persoanele non-practicante. În fapt, yoga și meditația pot avea efecte structurale și funcționale opuse la nivelul creierului decât durerea cronică, asociată cu accelerarea pierderii de materie cenușie. Yoga implică, de asemenea, exercițiu fizic, care de sine stătător poate contribui la ameliorarea simptomelor de durere.

Experimente s-au realizat inclusiv pe veteranii de razboi, care în urma rănilor suferite au o mobilitate scăzută. În cazul acestora, exercitiile usoare de yoga au adus beneficii majore prin simpla conștientizare a mișcărilor corporale în ciuda durerii resimțite. Acest lucru a contribuit inclusiv la diminuarea cantității de calmante ingerare, ceea ce a redus costurile de tratament și a crescut managementul de sine, rezultate primite cu brațele deschise de veterani.

Noi evidențe arată că rezultatele sunt și mai pozitive dacă pe lângă yoga veteranii de război practică și terapie cognitiv-comportamentalistă. Este bine de știut faptul că yoga este benefica și in caz de depresie, afecțiune care adesea merge mâna în mână cu durerea cronică.
Mai mult, s-a constatat că pastilele pentru durere pot înrăutăți lucrurile. Într-un studiu recent condus de Dr. Jenna Goesling de la Universitatea din Michigan, realizat pe un număr de 1176 persoane care au luat calmante pentru durere, s-a dovedit că foarte mulți dintre subiecți au raportat simptome depresive în comparație cu cei care nu foloseau pastile. Acesta este încă un motiv pentru care terapia împreună cu yoga este un câștig și nu prezintă efecte secundare. 

Mindfulness și self-management

Cercetătorii au explorat totodată intervențiile de tip mindfulness pentru managementul durerii. Terapia cea mai des utilizată este MBSR,  un curs de 8 săptămâni care include educație pe tema psihologiei stresului și fiziologiei, yoga și meditația,  și Terapia Cognitiva bazata pe Mindfulness, inclusiv învățarea oamenilor de a face conexiuni între cognitie și comportament. Acest tip de terapie are efecte similare ca dimensiuni cu alte intervenții psihosociale, precum terapia cognitiv-comportamentalistă.

Asemenea psihoterapiei, multe studii arată că meditația de tip mindfulness poate aduce schimbări în creier care să contribuie la ameliorarea durerii cronice în timp, inclusiv a depresiei. Dacă sunt combinate cele două terapii, împreună pot genera creșterea densității de materie cenușie și a activității neuronale. 

Mai departe, cercetările sugerează faptul că aceste terapii cresc dimensiunea și gradul de conectivitate la nivelul cortexului prefrontal, regiunilor asociate cu atenția, memoria, capacitatea de a rezolva probleme și reglarea emoțională. Acestea asigură deopotriva reducerea activității neuronale și a materiei cenușii în zona amigdalei, asociată cu răspunsul la stres, anxietate și tulburare post-traumatica, și in zona cortexului post-cingular, asociat cu mintea întrebătoare.

Terapiile bazate pe mindfulness consolidează răspunsul oamenilor la durere, mai degrabă decât să promită o vindecare. Practic, învață oamenii să își observe propriile gânduri și emoții fără a fugi de ele sau de a lua pastile.

Alte beneficii ale terapiei de tip mindfulness sunt: creșterea vitalității, a stării de bine si a sentimentului de control al durerii, precum și mai puține simpome de anxietate și depresie, acestea întâmplându-se chiar dacă durerea persistă (Medicina Durerii, 2015).

Imagistica cerebrală arată foarte clar specialiștilor în neurostiinte, si nu numai, cum experienta durerii implică emotii și gânduri, motiv pentru care se poate explica de ce calmantele sau intervențiile chirurgicale pot eșua adeseori.

sursa: www.apa.org 

Hipnoza, o metodă terapeutică promițătoare în reducerea durerii cronice (partea a II-a)

În articolul precedent spuneam ca americani caută să descopere terapii complementare și abordări integrate în vederea oferirii unui tratament mai bun pentru problemele de durere cronică. 

Hipnoza, o metodă promițătoare
Studiile care folosesc tehnologia de imagistică la nivelul creierului au arătat că experimentarea durerii cronice implică mai multe arii ale creierului.
Așa cum sustine în lucrarea sa "Managementul Durerii",  Apkar Vania Apkarian, doctor la Universitatea de Neurostiinte din Northwestern, în vreme ce durerea acută activează în general nivelul somatosenzorial, insular si cingular din regiunile corticale, durerea cronică activează în mod primar cortexul prefrontal și sistemele limbice, arii responsabile cu gestionarea emoțiilor și auto-reflecție. Totodată, mai multe tipuri de durere activează mai multe tipologii de activitate cerebrală.
O serie de studii au demonstrat că diferite sugestii hipnotice pot atinge toate ariile cerebrale implicate în procesarea durerii, abilitatea hipnotica devenind astfel inovatoare în tratarea unei probleme atât de complexe (conform lui Jensen și David Patterson, doctori la Universitatea Washington, în cadrul unui studiu revizuit în anul 2014). 
Scanările creierului au arătat că sugestiile prin care se dorește scăderea durerii în intensitate au generat un răspuns în anumite regiuni, în timp ce sugestiile de creștere a acceptării durerii, poate prin încurajarea pacienților de a o examina de la distanță sau de a conștientiza caracterul său temporar, au generat răspuns în altele.
Patterson afirmă că "Hipnoza este unul dintre cele mai promițătoare lucruri pe care noi le putem oferi în vederea reconstruirii răspunsului la durere din partea creierului ".

Auto-hipnoza sau "cum să pescuim singuri"
În completare la ușurarea durerii, multi participanți la studii au raportat faptul că după sesiuni de hipnoză aceștia au beneficiat de un somn mai bun, o creștere a stării de relaxare și un nivel mai ridicat de energie. Auto-hipnoza și auto-sugestia au ajutat pacienții să practice terapia de unii singuri. 
"Există tratamente unde pacienții sunt învățați să pescuiască. Le sunt formate anumite abilități pentru a se ajuta pe ei înșiși", spune Jensen. 
Acestea fiind spuse,  cercetătorii caută în continuare să clarifice modul în care hipnoza contribuie la reducerea durerii. Oamenii cu un anumit nivel de influentabilitate par să răspundă pozitiv la această terapie, acceptând pasiv și fără a judeca sugestiile care le sunt induse. 

Undele theta, accesate în timpul hipnozei
Jensen spune că există mai multe unde theta la nivelul creierului atunci când se practică hipnoza, ceea ce justifică răspunsurile pacienților. Există 5 tipuri de unde cerebrale: alfa, beta, gama, delta si theta. Oamenii de știință au stabilit anumite corespondenţe între diferitele stări ale fiinţei umane şi caracteristicile activităţii electrice a creierului, obiectivată sub forma undelor cerebrale care apar în fiecare stare.
Theta este una din cele cinci stari ale creierului, în care s-a dovedit stiintific că putem schimba convingeri limitative, accesa programele limitative și putem declanșa vindecarea.
Patterson studiază de asemenea modul în care hipnoza poate fi oferită prin intermediul realității virtuale. Acesta a testat un program care combina imagini vizuale cu sugestii de relaxare și ușurare a durerii pe un număr de 21 pacienți aflați în stare de recuperare în urma suferirii unor accidente sau in stare post-operatorie. Participanții la studiu au raportat o scădere a durerii în intensitate și a disconfortului față de cei din grupul de control. Utilizarea unui astfel de program ar putea ajuta la răspândirea hipnozei ca metodă terapeutică complementară și la combaterea neajunsurilor din prezent: lipsa de personal clinician format corespunzător, în special în managementul durerii.

Sursa: www.apa.org 

Terapii complementare pentru ușurarea DURERII CRONICE (partea I)

Psihologii americani caută să descopere terapii complementare și abordări integrate în vederea oferirii unui tratament mai bun pentru formele de durere cronică. 

Se spune că "împăratul tuturor maladiilor" este cancerul, însă durerea cronică ar putea fi "împărăteasa", afectând, în prezent, numai în Statele Unite ale Americii, un număr de 100 de milioane de oameni și generând anual costuri în valoare de peste 630 bilioane de dolari pentru tratamente și productivitate scăzută (conform datelor înscrise în cadrul Raportului din 2011, furnizat de Institutul de Medicină de peste Ocean).

Mai mult, un survey realizat în anul 2012 de către Centrul Național de Sănătate Complementară și Integrativă, a dezvăluit un număr de 25,3 milioane de adulți suferinzi zi de zi în ultimele trei luni anterioare studiului cu pricina, și un număr de 40 de milioane de adulți care au experimentat durere severă.

De regulă, americanii apelează la tratament medicamentos pentru a-și ușura durerea, însă medicația nu funcționează pentru toată lumea. O altă problemă face referire la instalarea dependenței de pastile și, mai grav, la supradozaj. O altă opțiune o reprezintă intervenția chirurgicală, dar costurile ridicate și recuperarea anevoioasă o fac să fie ineficientă adeseori.

Între timp, cercetătorii sugerează că durerea cronică este o stare complexă ce implică emotii, precum anxietatea și stresul, percepții și influente de natură socială. În lumina acestor constatări, o serie de agenții guvernamentale lansează o strategie națională antidurere, de prevenție și tratament. Specialiștii caută să descopere o abordare multidisciplinara prin intermediul căreia să se adreseze cât mai bine fiecărei experiențe dureroase în parte, inclusiv forme de medicină complementară.

În paralel cu acest efort, oamenii de știință studiază mai în profunzile terapiile complementare, inclusiv hipnoza, yoga și meditația, care pot ușura durerea cu mai puține efecte secundare și care pot ajuta suferinzii să își gestioneze de unii singuri simptomele. O grijă deosebita ar trebui acordată nevoilor individuale ale fiecărei persoane în parte și echipa ar trebui alcătuită din psihologi, clinicieni și psihoterapeuți.

"Nici una dintre aceste terapii nu este o vindecare în sine,  ci un factor de potrivire a omului cu cel mai bun tratament " spune doctorul Mark Jensen de la Universitatea Washington, Departmentul de reabilitare în Medicină. "Constatările noastre indică faptul că există un număr de tratamente psihologice de care pot beneficia extrem de bine anumite subgrupuri de oameni. De fapt, având în vedere eficacitatea lor per ansamblu și lipsa de efecte negative secundare, acestea ar trebui considerate linii de tratament principale pentru foarte multe forme de durere cronică ".

sursa: www.apa.org 

Noi studii arată faptul că stresul te ucide în măsura în care chiar crezi acest lucru!

Stresul este o parte fireasca a vietii, acesta fiind modalitatea in care corpul nostru raspunde solicitarilor din viata cotidiana. Cateodata se intampla ca raspunsurile noastre sa fie exagerate, generand stari anxioase, boli psihosomatice, disconfort, iritabilitate si alte complicatii mintale si fizice. Acest lucru nu trebuie sa ne conduca la ideea ca stresul trebuie eliminat, ci la gandul ca trebuie sa invatam sa-l gestionam eficient.

Exista un nivel de stres optim, numit eustres, care conduce la:

• un nivel crescut de motivatie;
• sentimenul de tonifiere si mobilizare;
• un nivel ridicat de energie;
• culegerea si procesarea mai rapida a informatiilor;
• luarea unor decizii sanatoase;
• actiuni eficiente si cresterea productivitatii personale;

Reactia noastra la stres este subiectiva, depinzand de importanta pe care o atribuie fiecare persoana in parte. Solicitarile de zi cu zi pot produce stresul psihic doar daca individul anticipeaza faptul ca nu va fi capabil sa le fac fata sau ca nu le va putea satisface fara a pune in pericol si alte scopuri ale sale.  Anticipand consecintele, ne putem modifica starea de stres fie prin evitarea solicitarilor, fie prin indeplinirea acestora la un pret tolerabil, fie schimbandu-ne optica asupra solicitarilor, minimalizandu-le, sau asupra posibilitatilor proprii, sau asupra consecintelor.

Mai mult, studii recente indică faptul că cea mai mare ponderecea în declanșarea bolilor mortale, cauzate de stres, o are însăși percepția pe care individul și-o formează asupra efectelor negative ale stresului. Cu alte cuvinte, deși ești supus la un grad ridicat de stres, îl poți gestiona eficient în funcție de credințele pe care le deții cu privire la ceea ce stresul poate genera în viața ta. S-a constatat că persoanele care sunt supuse unui grad mediu sau mai scăzut de stres, dar care, cred cu tărie că acest lucru le va afecta sănătatea, prezintă un risc mult mai ridicat față de cele care sunt supuse unor factori de stres ridicați, în a dezvolta boli cronice severe si chiar de a muri în urma complicațiilor aferente.

Se vorbeste si despre stresul de subsolicitare prin monotonie, rutina, lipsa de stimulare si informatie care impiedica individul sa-si manifeste toate posibilitatile sale, sa-si mobilizeze si sa-si foloseasca resursele.

Stresul psihic antreneaza o participare complexa a intregului organism, prin cresterea colesterolului si a acizilor grasi sangvini, cresterea presiunii sangvine, dureri articulare si inflamatii, cresterea glicemiei, scaderea imunitatii, cresterea metabolismului, tahicardie, cresterea aciditatii gastice etc.

Pentru a ne gestiona eficient stresul, trebuie sa invatam strategii de adaptare prin care sa urmarim:

• reducerea conditiilor stresante de mediu;
• tehnici de dezvoltare a tolerantei la stres;
• mentinerea unei imagini pozitive;
• mentinerea echilibrului emotional;
• dezvoltarea unor relatii satisfacatoare cu cei din jur;

Recuperarea dintr-o boala determinata de stres depinde de o varietate de factori din viata noastra, multi dintre acestia fiind determinati genetic(rasa, sex, antecedente familiale) si factori ce tin de aspectele economice, stereotipii culturale, prejudecati sociale etc. Abilitatea unei persoane de a ramane sanatoasa in conditii de stres mai este denumita si rezistenta la stres, ceea ce  demonstreaza la persoana respectiva trasaturi de personalitate care ii intaresc capacitatea de adaptare. Aceste trasaturi de personalitate includ si increderea in importanta lucrurilor pe care le face, credinta ca are putere sa influenteze lucrurile si evnimentele, o viziune asupra schimbarilor din viata ca fiind oportunitati si nu amenintari.

Asadar, ideea de a preveni in totalitate stresul este pe cat de imposibila, pe atat de nedorita, deoarece stresul ramane un stimul important in cresterea si dezvoltarea umana, in creativitatea acestuia. Cea mai buna metoda de preventie este un model parental pozitiv de comportamente si atitudini. O existenta bogata in interese si preocupari  nu ne fereste de trairea unor stresuri psihice intense, dar ne permite sa le depasim fara mari costuri energetice.

Sursa: Letiția Dobranici, curs Sănătate Mintală 

LEADERSHIP - Instrument de suport în setarea obiectivelor profesionale

Ne aflăm la început de an,  2017. Ce moment poate fi mai prielnic pentru a ne seta agenda obiectivelor pentru anul in curs?

Dacă te afli în poziția de lider, manager sau director in cadrul unei firme sau organizatii, indiferent că vorbim despre managementul superior sau de cel de mijloc, iată o scurtă listă de întrebări meditative pe care să ți le adresezi atunci când dorești să îți prioritizezi lucrurile pe care le ai de facut în perioada următoare:

1. Obișnuiești să îți spui lucrurile pe care le ai de făcut și chiar acționezi astfel încât să le aduci la îndeplinire?

2. Recrutezi, angajezi și reții în organizație doar personal de înaltă calitate?

3. Vânzările, satisfacția clienților și profitul s-au îmbunătățit de când te afli în poziția de manager?

4. Se întâmplă cu regularitate să faci propuneri  de noi proiecte, produse, sisteme sau proceduri, și să și ajuți la implementarea lor cu succes?

5. Personalul din subordine apelează la tine pentru suport sau ghidare, în mod formal sau informal? Dacă răspunsul este negativ, de ce?

Acesta este un test în sistem de autoadministrare, ce are ca scop personal relevarea acelor elemente de blocaj sau dimpotrivă, de optimizare a eforturilor depuse în vederea atingerii obiectivelor profesionale setate la început de activitate.

PSIHOLOGIA RESURSELOR UMANE - Spune STOP AGRESIVITĂȚII la locul de muncă. Strategii antibullying

În ultima vreme am auzit nenumărate povești legate de hărțuirea de la locul de muncă, despre umilirea și agresarea angajaților, fie de către colegi, fie de către superiori. Mai mult, așa cum am promis într-un articol precedent, astăzi vom discuta despre fenomenul de "office  bullying".(http://psinsider.blogspot.ro/2016/11/copilul-tau-fost-victima-bullying-ului.html?m=1)

Ce este bullying-ul ?

Bullying-ul este un comportament agresiv, prin intermediul căruia un individ provoacă, in mod voit si repetitiv, o suferinta sau un prejudiciu unui alt individ, aflat într-o postura inegala de putere și care se simte incapabil să se apere.

Bullying-ul îmbracă mai multe forme, de la agresiunea fizica la cea verbala, uneori îmbrăcând forme dintre cele mai subtile (de exemplu, excluderea socială ). 

                    
Studiile de specialitate indică faptul că un tipar de comportament de tip "bullying" la locul de muncă poate conduce la creșterea ratei de absenteism, ratei de demisii și chiar a ratei de procese în instanță.

Mai jos veți regăsi o serie de strategii prin care angajatorul poate contribui la reducerea comportamentelor agresive printre angajați:

1. Dezvoltarea abilităților de comunicare. Există programe de training prin intermediul cărora angajații sunt încurajați să comunice asertiv unii cu ceilalți, să colaboreze în ceea ce privește rezolvarea unor probleme profesionale, să lucreze în echipă. În urma implementării unor astfel de programe, angajații au raportat un nivel mai scăzut de agresivitate și un nivel mai ridicat de satisfacție în cadrul relațiilor interpersonale de la job.

• 2.Învățarea angajaților despre cum să se înțeleagă unii pe ceilalti. In vederea evitării neînțelegerilor, se pot organiza Workshop-uri prin care angajații sunt învățați despre diferențele naturale de percepție sau opinie, prin intermediul unor exerciții provocative. De exemplu, se pot organiza grupuri mici în care se poate dezbate ce înțelege fiecare prin gest violent. Se poate constata că unii oameni etichetează ca fiind un act violent lovirea unui perete, în timp ce alți oameni percep acest gest ca fiind unul de descărcare a energiei nervoase negative.

3. Identificarea cauzelor și a tiparelor de generare a agresivității printre angajati.

• Să luăm ca exemplu cazul unui angajator, unde problemele ridicate de către angajați au făcut referire la comportamente de favoritism și sentimentul că managementul nu cunoaște care sunt îngrijorările angajaților. 
  Psihologii au găsit ca rezolvare nominalizarea de către sindicate și management a unui grup de lucru care să gestioneze aceaste probleme.
  
  După ce a analizat rezultatele unui studiu de tip survey, echipa a dezvoltat un program prin care în fiecare vineri un manager invită un grup de angajați ales aleator pentru a descuta despre îngrijorările acestora, pentru a pune întrebări sau pur și simplu pentru a dezbate diverse tematici. 
• Chestionarul de evaluare aplicat ulterior a dezvăluit o scădere a ratei de bullying și a altor comportamente agresive în rândul angajaților. Mai mult, s-a constatat o crestere a productivității.
• 4. Stabilirea unei politici de respect. De asemenea, se recomandă și crearea unei politici de definire a bullying-ului (crearea de afișe, regulamente și manuale). Oricum ar fi, dezvoltarea unei politici nu este suficientă. Angajatorii trebuie să ia măsuri disciplinare împotriva oricărui tip de violență.
   
  Sursa: www.apa.org 

PARENTING - Ești părinte singur? Descoperă mai multe despre CAUZE, RISCURI ȘI PROBLEME DE ACOMODARE la noul stil de viață

In zilele noastre, familia monoparentala reprezinta una din formele noi catre care se indreapta evolutia familiei. In SUA si in Europa, acest tip de familie a devenit predominant la sfarsitul anilor ’80 si inceputul anilor ’90. Singurul parinte poate fi mama sau tata. Se ridica o multitudine de probleme vizand noul stil de viata si de interactiune, noi solicitari in ceea ce priveste acomodarea atat cu mediul intern cat si cu cel extern.

Cauzele care conduc la aparitia familiei cu un singur parinte sunt multiple, insa cea mai frecventa cauza este situatia in care tatal paraseste familia in urma divortului. Alte cauze pot fi: abandonul familial, separarea in fapt, decesul, nasterea unui copil nelegitim. Exista si familii formate din copii si mama necasatorita iar cel mai des intalnit caz este cel in care parintele este mama.

Amploarea fenomenului a atras atentia tot mai mult a cercetatorilor si specialistilor in politici sociale, datorita costurilor ridicate ale protectiei sociale. Parerile asupra familiei monoparentale sunt impartite. Exista cercetatori care pun accent pe riscurile mari pentru cresterea, dezvoltarea si educarea copiilor, pornind de la premisa conform careia absenta unui parinte pentru o perioada mare de timp determina pierderea abilitatii familiei de a functiona intr-o maniera sanatoasa. Alti cercetatori se focalizeaza pe alte aspecte, concluzionand ca suportul social, starea materiala a familiei, statutul social al mamei si comunicarea eficienta sunt inalt predictive pentru buna sanatate fizica si mentala a membrilor familiei, mai ales a copiilor.

Cea mai importanta distinctie in ceea ce priveste familia cu un singur parinte este cea dintre familia condusa doar de mama si familia condusa doar de tata. Problemele care se ridica sunt cele legate de exercitarea rolurilor parentale si a relationarii intre membrii familiei. Daca in cazul familiei cu ambii parinti exista o distribuire a responsabilitatilor, in cazul familiei monoparentale , tensiunea si incordarea in ceea ce priveste adoptarea rolului parental cresc, intrucat responsabilitatile ce revin ambilor parinti cad acum numai in sarcina unuia dintre ei. Incercarea exercitarii corespunzatoare a ambelor roluri duce ori la diminuarea comportamentelor specifice fiecarui rol, ori la exagerarea acestora. De exemplu, o mama divortata va raspunde cu greu nevoilor copilului, fiind foarte centrata pe propriile ei dificultati de adaptare la statutul de femeie singura. De asemenea, este probabil sa pretinda copiilor sa fie mai maturi decat sunt ei in realitate, ceea ce poate conduce la diverse somatizari sau conduite nevrotice ale acestora. Un alt exemplu, un tata singur va manifesta tendinta de a imparti sarcinile gospodaresti cu copii, dat fiind faptul ca acesta poate fi strain de responsabilitatile casnice pana in momentul in care isi asuma “dublul” rol de parinte.

Asa cum spuneam la inceputul articolului, cea mai frecventa cauza a familiei monoparentale, este situatia in care tatal paraseste familia in urma divortului. Separatia sau divortul realizate cu sau fara conflict, este stresanta si suparatoare pentru copiii si adultii implicati. Se pare  ca primii doi ani dupa separare sunt caracterizati de o perioada de tulburari ce poate evolua pana la criza, dupa care copiii se adapteaza gradual noilor roluri, relatiilor si altor schimbari in familia in care traiesc. Insa, nu se poate afirma cu certitudine ca divortul va fi o experienta negativa cu consecinte asupra dezvoltarii copilului, cum nu se poate afirma cu certitudine ca o familie cu ambii parinti presupune exclusiv o experienta pozitiva in viata copilului.

Sursa: Gratiela Sion, Psihologia Varstelor