Părinții plecați la muncă în străinătate construiesc vile dar, demolează suflete de copii

Fiecare copil este unic, fiecare copil reacționează la durere într-o manieră unică 

Statisticile arata ca mai mult de 1 din 7 copii are cel putin un parinte plecat la munca in strainatate. 

Lipsa parintilor din copilaria si educatia unui copil reprezinta o pierdere majora pentru acesta. Pierderea parintilor prin plecarea acestora in strainatate genereaza anxietatea de separare care poate fi traita intr-un mod intens, mergand pana la cosmaruri. Reactiile de separare la copii pot imbraca forma regresiei(manifestari comportamentale speciale: lovituri, murdarirea hainelor, muscarea hainelor, creioanelor, sugerea degetelor sau a parului etc.) sau a depresiei, reactii ce pot persista o perioada mai indelungata chiar si dupa ce copilul si parintii se reunesc, din cauza temerii copilului ca parintii pot pleca sau ar putea disparea din nou. Unii copii pot exprima faptul ca au nevoie de mai multa securizare devenind mai posesivi decat de obicei sau furand.

Copiii cu parinti absenti pot nega realitatile circumstantiale care au generat pierderea si refuza sa creada ca parintii nu mai sunt disponibili pentru ei. Ei se pot bucura de amintirile pe care le au cu acestia, pot privi poze, scrisori, intr-un mod obsesiv uneori. Pot merge pana intr-acolo incat sunt capabili de orice compromis, numai sa-si vada parintii sau sa-i sune la telefon.

In general, copiii pot avea ca reactii imediate, precum socul, negarea, protestul, apatia. Acestia raspund de regula prin negare, crezand ca asa pot tine durerea provocata de plecarea parintilor in strainatate la distanta. Exista si copiii care raspund intr-o maniera disperata. Pe langa aceste reactii comune, mai pot aparea reactii de anxietate, tristete, vinovatie, rusine, dezorganizare, tulburari de somn si simptome fizice.

La fel cum fiecare copil este unic asa si fiecare experienta perceputa de acesta ca fiind dureroasa este unica. S-a constatat ca acei copii care primesc sprijin din exterior trec mai usor si mai sanatos prin acest tip de experienta negativa si chiar mai productiv pentru varietatea sentimentelor exprimate. 

Cine este cel mai in masura sa ingrijeasca un copil ai carui parinti sunt plecati in strainatate/decedati/necunoscuti? (bunici, rude etc.)

Ingrijirea copilului este indicat sa se realizeze de persoane apropiate, de incredere si iubite de acestia. Aceste persoane pot fi bunici, matusi, unchi, in general membrii ai familiei. Insa aceasta misiune nu este una deloc usoara pentru ei. Copilul ii poate invinui pentru absenta parintilor pierduti. Atunci cand adultul care ingrijeste copilul se simte la un moment dat sub nivelul parintilor plecati, poate avea parte de reactii extrem de neplacute din partea copilului, care pot fi depasite cu mare dificultate. Cu toate acestea, desi comportamentul copilului poate determina resentimente sau gelozie din partea ingrijitorului, este totusi un semn din partea copilului ca poate dezvolta sentimente puternice de atasament, ca accepta sa fie ingrijit de cineva si ca poate raspunde cu aceeasi dragoste.”

Impactul asupra psihicului unui copil care creste doar cu unul din parinti?(mama sau tatal)

Pierderea unuia dintre parinti, fie prin deces, divort, separare determina dezechilibrarea sistemului emotional al copilului cat si dificultati sociale. Copiii care au suport material, care au suferit putine schimbari de mediu, cu o imagine pozitiva de sine, ai caror parinti au abilitati bune de comunicare se adapteaza mai bine. Ceilalti sunt profund afectati. Reactiile copiilor sunt cele de tristete si sentimente de abandon. Ei sunt inspaimantati de incertitudinea situatiei, devin extrem de anxiosi, au cosmaruri. Evident, activitatea scolara are de suferit in aceste conditii. Ei se simt neiubiti de tatal sau mama absenta si pot fi foarte furiosi deoarece se simt rejectati.Acesti copii se pot simti divizati intre loialitatea fata de cei doi parinti, asa ca vor incerca sa faca o alegere pentru a diminua conflictul interior. Insa a alege inseamna a respinge pe unul dintre parinti, deci sentimente de culpa. Uneori, in ideea diminuarii tensiunii interioare, copiii pot dezvolta planuri si fantezii de reunire a familiei.Ei pot sa aiba probleme de concentrare a atentiei, pot izbucni in plans la orice provocare. La scoala pot sa puna la grea incercare rezistenta profesorilor. Pot deveni furiosi la cel mai mic incident si au tendinta sa provoace profesorii si consilierul scolar. Simtul abandonului poate afecta serios increderea si eficienta scolara. Ocazional, se pot implica exagerat in activitati scolare sau extrascolare, ca mecanism de fuga fata de situatia familiala.

Ce trebuie sa i se spuna unui copil cand parintii pleaca in strainatate?

Din punct de vedere al dezvoltarii personalitatii, copiii sunt mai putin pregatiti sa se confrunte cu pierderea parintilor prin plecarea acestora in strainatate. Experienta si deprinderile lor cognitive sunt limitate, iar abilitatea lor de a da un anumit sens acestei experiente este redusa. De asemenea, au un control redus asupra circumstantelor in raport cu adultii, depind de ceilalti, sunt primii care recunosc faptul ca se afla in suferinta, anticipa si cer indeplinirea dorintelor. Este neindicat ca suferinta acestora sa fie minimalizata sau considerata inexistenta de catre adulti, pentru ca in aceste cazuri durerea ramane neinteleasa, neinteriorizata si neasumata ceea ce va determina la copil incercarea de a nega procesul de jelire necesar in procesul de vindecare a durerii sale. Asadar, copilul trebuie pregatit in mod special pentru a face fata plecarii parintilor. Copilul trebuie reasigurat ca este in siguranta, plecarea parintilor nu reprezinta o amenintarea la integritatea lor fizica, asa cum o percep ei ca o amenintare la propria viata. Este indicat sa i se raspunda in mod onest la intrebarile legate de pierderea suferita. Recunoasterea problemei si asigurarea ca a fost luat in serios reprezinta un sprijin esential in incurajarea acestuia de a-si exprima sentimentele:”Observ ca esti destul de suparat si stiu ca este greu pentru tine sa vorbesti despre suferinta ta, dar eu sunt aici pentru tine si, daca te pot ajuta in vreun fel, as fi foarte incantat(a) sa o fac. Sentimentele tale sunt importante pentru mine si-mi voi face timp sa le ascult.”Acordarea de suport emotioanal este utila in eliminarea disconfortului resimtit: anxietate, frustrare, indoieli, vinovatie, disperare, singuratate, insecuritate. Copilul trebuie ajutat sa planga pentru ca astfel se va descarca si-si va exprima durerea, ceea ce va determina depasirea suferintei si recapatarea bucuriei de a trai.”

In primele sase luni de viata copiii dezvolta un atasament special fata persoanele care ii ingijesc, ceea ce conduce la experimentarea unor reactii dureroase speciale, mai ales daca are loc separarea de obiectul atasamentului. Copii sunt capabili sa resolve pierderea daca au o relatie de securitate rezonabila cu proprii parinti inainte de separare. Adesea copiii simt ca pot muri cu adevarat fara grija parintilor deoarece acestia depind excusiv de aceasta grija. Pentru ca pierderea cuiva iubit este asimilata unui risc fizic, copilul reactioneaza ca si in cazul unei amenintari la propria viata. Aceasta poate determina manifestari somatice specifice: cresterea pulsului, tensiune musculara, uscarea gurii etc. Aceste reactii psihologice normale ii pot face sa se simta anxiosi, cuprinsi de panica si sleiti de puteri pentru a  merge mai departe. Poate aparea si insomnia, caz in care este recomandat sa se linisteasca copilul, explicandui-se ca totul este in ordine si ca nimic rau nu se poate intampla. O jucaria sau un animal preferat luat cu el la culcare il poate face sa se simta mai putin vulnerabil. Daca la 6-8ani predomina sentimentele de tristete si de abandon, la varsta de 8-12 ani se intalnesc sentimentele de pierdere, rejectie, frica, singuratate, rusine si furie. Acum obisnuiesc sa-si descarce furia pe acele persoane pe care le considera vinovate pentru plecarea parintilor de langa ei. Copiilor incepe sa le displaca sa se joace singuri, solicitand companie altor persoane sau privind in mod constant la televizor, pentru a-si distrage atentia de la ce s-a intamplat. Sau isi pot concentra toata atentia in activitati scolare, sport, cluburi, hobby-uri, lucruri care le ofera o activitate care ii tine ocupati si ii face sa se simta competenti. Unii incep sa fie preocupati de problemele celorlalti. In adolescenta lucrurile se complica in sensul ca acestia pot raspunde la separarea de parinti prin utilizarea de alcool, droguri ilegale, delincventa, promiscuitate, pentru ca acestea ii ajuta sa uite de problemele lor. De asemenea, acestia folosesc adesea telefonul, internetul, televizorul pentru a umple timpul liber si pentru a-si bloca reactiile interioare. In timpul noptii sau chiar la scoala, atunci cand in mod normal ar trebui sa fie tacuti sau concentrati, adolescentii adopta comportamente enervante si jenante: pot sa asculte sau sa danseze pe muzica data tare, sa se masturbeze sau sa cante si sa-si vorbeasca siesi. O eroare frecventa vine din partea profesorilor si a pediatrilor care considera ca adolescentul are nevoie de ingrijire medicala, fara a realize de fapt ca este vorba de o faza normala de exprimare a durerii legata de separarea de parinti.

Daca micutul sufera o depresie pe termen lung, cum poate fi ajutat?

In cazurile in care copilul sufera de depresie pe termen lung atunci este recomandata apelarea la serviciile de specialitate centrate pe evaluarea si consilierea psihologica a copilului. Desi consilierea individuala este cea mai utilizata in astfel de situatii, ci cea de grup poate fi benefica. In grup se va pune accentul pe intelegerea si exprimarea sentimentelor legate de separarea de parinti, pe dobandirea abilitatilor de a face fata schimbarilor din viata lor, pe imbunatatirea imaginii de sine si a atitudinii fata de parinti. De asemenea, grupul, pe langa faptul ca ofera posibilitatea experimentarii faptului ca nu esti singurul care trece printr-o astfel de situatie, este si un important suport afectiv pentru membrii sai. Este bine ca cei mici sa stie ca sentimentele si reactiile lor sunt comune si normale in situatiile de durere, ca reintoarcerea la creativitate implica durere si ca nu exista cale de a scurta toate acestea, intreg procesul trebuind parcurs. Este onest sa cunoasca faptul ca plansul este o parte a acestui proces si ca trebuie sa inteleaga si sa gaseasca o modalitate de a-i permite sa se produca. Este foarte important pentru copil sa simta ca se afla in centrul preocuparilor adultului  si ca experienta sa are valoare in ochii acestuia.

Sursa: Iolanda Mitrofan, Psihoterapie, Editura SPER, Bucuresti, 2008